Libertatea pe unde scurte
Mulţi, foarte mulţi români, îşi amintesc ce au însemnat posturile de radio străine, încă de la începutul Războiului Rece, când nu existau alte surse de informare asupra realităţii din ţările comuniste, inclusiv dintr-a noastră. în anul 1950, autorităţile zonei de ocupaţie americană din Germania au hotărât înfiinţarea unui post de radio destinat informării popoarelor din Europa Centrală şi de Est. Decizia a fost luată după ce SUA constataseră ca instaurarea totalitarismului comunist reprezenta o gravă încălcare a acordurilor încheiate de puterile învingătoare din cel de-al doilea război mondial. Pentru republicile sovietice, cu excepţia celor trei ţări baltice care erau reprezentate tot de “Europa liberă”, transmitea postul “Radio Libertatea”, instalat tot la Munchen. Din 1950 până în vara anului 1995, “Europa liberă” şi-a avut sediul în Germania, apoi s-a transferat la Praga, cu efective foarte reduse. Revenind la Războiul Rece, bruiajul era îngrozitor pe atunci, dar informaţiile tot pătrundeau în ţările comuniste. Departamentul românesc, alcătuit din aproximativ 40 de redactori, crainici, tehicieni şi un contabil, lucra sub conducerea unui director, răspunzător în faţa autorităţilor americane de bună desfăşurare a activităţii şi de calitatea programelor.
Printre directorii care s-au succedat timp de patru decenii în fruntea departamentului românesc al “Europei libere” trebuie menţionaţi neapărat Carol Davila, Ghiţă Ionescu, Noel Bernard, Vlad Georgescu şi Nestor Rateş Desigur, ascultătorii români îşi amintesc prea bine de redactorii care au asigurat cu pricepere şi cu curaj actualitatea politica româneasca în ultima fază a existenţei “Europei libere” la München: Emil Hurezeanu, şerban Orescu, Neculai Constantin Munteanu, Gelu Ionescu şi alţii. “Posturile de radio străine care transmiteau în limba română” s-a intitulat o masă rotundă la care au participat patru personalităţi marcante legate de acest subiect: Mircea Carp, Andrei Brezianu, Nestor Rateş şi Dennis Deletant. Întrebările cursanţilor s-au referit îndeosebi la momentele care i-au impresionat cel mai mult pe cei patru jurnalişti în zilele Revoluţiei din Decembrie. Am reţinut, printre altele, că au fost foarte impresionaţi de prezenţa româniei şi a poporului ei pe toate posturile de radio şi de televiziune, precum şi pe primele pagini ale ziarelor din toată lumea. Graţie importanţei deosebite pe care au avut-o în informarea corectă şi la timp, precum şi în destrămarea “Cortinei de Fier”, la Memorialul de la Sighet li s-a dedicat posturilor de radio străine care transmiteau în limba româna o sală intitulata “Libertatea pe unde scurte”, vernisata chiar într-una din zilele celei de-a zecea ediţii a şcolii de Vară. Posturile de radio de la Munchen erau o provocare zilnică, erau cu atât mai insuportabile pentru autorităţile comuniste cu cât nu le puteau împiedica să emită şi nici să-i înfricoşeze pe jurnaliştii români exilaţi. Asta nu însămna că nu au încercat. S-au întrebuinţat înţepăturile umbrelelor otrăvite aplicate ziariştilor bulgari emigraţi la Londra, acţiunile de “pedepsire” împotriva Monicăi Lovinescu (la Paris) şi altor colaboratori ai departamentului românesc, bomba aruncată în interiorul departamentului ceh (la sediul “Europei libere” din München), coletele capcana, măsurile de intimidare împotriva familiilor rămase în ţara ale salariaţilor “Europei libere”, în fine infiltrările de agenţi şi alte acţiuni a căror execuţie era uneori încredinţată de Moscova celebrului terorist internaţional, Carlos. Nestor Rateş le-a dezvăluit elevilor şcolii de Vară episoade cutremurătoare din istoria “Europei libere”, după ce le-a spus că a cercetat atent aproximativ zece dosare, îndeosebi cele de la Securitatea externă (DIE, CIE, SIE), referindu-se mai ales la cele cinci volume ale dosarului lui Vlad Georgescu şi la dosarul lui Noel Bernard. Mai concret, Securitatea i-a ucis pe cei doi, prin iradiere.
La începutul lunii februarie, anul 1981, Paul Goma, şerban Orescu şi fostul ministru ţărănist Nicolae Penescu au primit la poştă colete în care se aflau “carti-bomba”. în vara anului 1981, Emil Georgescu, prezentatorul emisiunii “Actualitatea româneasca, a fost înjunghiat de doi necunoscuţi în parcarea clădirii în care locuia la Munchen. Cei doi atentatori, membri ai unei reţele mafiote franceze, l-au lovit de 20 de ori pe jurnalist. Georgescu a supravieţuit atentatului, dar a murit patru ani mai târziu, în urma unui cancer pulmonar. în împrejurări suspecte a fost răpus şi regretatul Cornel Chiriac, cel care ne-a ţinut la curent ani de zile cu muzica bună şi tânără. Într-adevăr, îţi trebuia mult curaj ca să rămâi la “Europa liberă”! Pentru curajul jurnaliştilor de la acest post, la Memorialul de la Sighet, un perete întreg este dedicat “Europei libere”, iar altul posturilor “Vocea Americii” şi “BBC”. Este pentru prima oară cândvocile “Europei libere” apar într-un mod exemplar într-un Memorial dedicat rezistenţei împotriva comunismului în românia. Vizitatorii asculta iar voci celebre dînainte de 1989 – Noel Bernard, Vlad Georgescu, Nestor Rateş, Mircea Carp, Emil Hurezeanu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca – prezente într-un colaj ce prezintă prin imagini şi text redacţia “Europei libere” de la München. Cum a spus Ana Blandiana, “fără această sală din Memorialul de la Sighet nu ar fi fost complet peisajul acestor ani, în special al anilor ‘80, cânddisparuse absolut orice sursă de informaţie, şi singurul fir care ne lega de lumea liberă rămăsese “Europa liberă”.
un articol de Adrian Bucurescu
articol publicat in “România Liberă”, suplimentul Aldine din 28 iulie 2007, www.romanialibera.ro
