S-a născut la 18 septembrie 1958 în închisoarea Văcăreşti.
După trei luni petrecute într-o celulă de închisoare, alături de mama sa, Iuliana, a fost luată şi dusă la un orfelinat unde, din fericire, a fost găsită de tatăl său.
Libertatea şi-a cunoscut mama abia când avea 6 ani.
Am înţeles că voi naşte o fetiţă, căreia îi voi pune numele „Libertatea”, că va sta şi ea în celulă cu mine, că nu vom mai vedea lumina soarelui decât cine ştie când…
M-am resemnat, apoi, într-un târziu, gândindu-mă că fetiţa va trăi, că o să se nască vie…
După două luni, joi, 18 septembrie 1958, în miezul zilei, am născut, în Închisoarea Văcăreşti, o fetiţă…
I-am pus numele Libertatea-Justina…
Însă, cei de acolo i-au schimbat şi numele şi data naşterii în documentele întocmite !…
După ce am născut, nu mi-au adus fetiţa s-o văd câteva zile… Eram, în aceeaşi celulă, cu două tinere cam de vârsta mea din Cudalbi, regiunea Galaţi. Fuseseră închise, pentru că se opuseseră înfiinţării „colectivei” în satul lor…
Când mi-am văzut fetiţa pentru prima dată, am îmbrăţişat-o cu o dragoste nespusă, pe care nu o mai trăisem vreodată, dar şi cu un simţământ profund de teamă, care mă terorizase multă vreme: „O fi, oare, normală, după chinurile îndurate de mine de când fusesem arestată de securişti ?!”…
I-am numărat degeţelele de la mâini şi de la picioare !…
Apoi, i-am privit îndelung, cu atenţie, îngrijorată: faţa, ochii, părul !… Avea perişorul negru, ud şi rece ca gheaţa !…
O aduseseră s-o alăptez trecând pe un culoar lung şi întunecos, învelită în scutece vechi, rupte, luate, probabil, de la vreun cămin de copii…
I-am suflat în păr, s-o încălzesc şi am şters-o cu un baticuţ pe care îl aveam la mine…
M-am resemnat, apoi, într-un târziu, gândindu-mă că fetiţa va trăi, că o să se nască vie…
După două luni, joi, 18 septembrie 1958, în miezul zilei, am născut, în Închisoarea Văcăreşti, o fetiţă…
I-am pus numele Libertatea-Justina…
Însă, cei de acolo i-au schimbat şi numele şi data naşterii în documentele întocmite !…
După ce am născut, nu mi-au adus fetiţa s-o văd câteva zile… Eram, în aceeaşi celulă, cu două tinere cam de vârsta mea din Cudalbi, regiunea Galaţi. Fuseseră închise, pentru că se opuseseră înfiinţării „colectivei” în satul lor…
Când mi-am văzut fetiţa pentru prima dată, am îmbrăţişat-o cu o dragoste nespusă, pe care nu o mai trăisem vreodată, dar şi cu un simţământ profund de teamă, care mă terorizase multă vreme: „O fi, oare, normală, după chinurile îndurate de mine de când fusesem arestată de securişti ?!”…
I-am numărat degeţelele de la mâini şi de la picioare !…
Apoi, i-am privit îndelung, cu atenţie, îngrijorată: faţa, ochii, părul !… Avea perişorul negru, ud şi rece ca gheaţa !…
O aduseseră s-o alăptez trecând pe un culoar lung şi întunecos, învelită în scutece vechi, rupte, luate, probabil, de la vreun cămin de copii…
I-am suflat în păr, s-o încălzesc şi am şters-o cu un baticuţ pe care îl aveam la mine…
Din Iuliana Preduț Constantinescu, Speranțe încătușate
IULIANA PREDUŢ
Născută la 16 iunie 1929, în comuna Corbi, judeţul Argeş, profesoară, fiica preotului Ion Constantinescu din Nucşoara – Argeş.
A fost arestată la 21 iunie 1958 şi torturată în ancheta Securităţii din Piteşti, cu toate că era însărcinată în luna a şaptea, fiind acuzată că pe când era elevă, îi aprovizionase şi nu îi denunţase pe partizanii din Muscel.
A fost condamnată, prin sentinţa 174/12.09.1959, la 12 ani muncă silnică pentru „omisiune de denunţ”.
La 18 septembrie 1958 la Văcăreşti a născut o fetiţă pe care a botezat-o Libertatea. După trei luni fetiţa este dusă la orfelinat. Iuliana Preduţ a fost eliberată în 1964. În momentul eliberării fiica sa avea 6 ani.
Iuliana Preduţ a murit la 1 octombrie 2002.
Părinţii Iulianei:
Tatăl, preotul Ioan Constantinescu (1906-1959), a fost arestat la 22 iunie 1958 şi condamnat la moarte pentru “acte de teroare”. Alături de alţi 15 membri ai grupului Arnăuţoiu, a fost executat la închisoarea Jilava, la 18 iulie 1959.
Mama sa, Justina Constantinescu, a fost arestată în iunie 1959, fiind condamnată la 15 ani închisoare pentru “favorizarea infracţiunii”. Va fi eliberată în 1964.
Citeşte şi
***
Grupul de rezistenţă “Haiducii Muscelului”
Grupul condus de Toma Arnăuţoiu (în care au intrat Petre Arnăuţoiu, Maria Plop, Titu Jubleanu, Maria Jubleanu, Constantin Jubleanu, iar ulterior şi Ion Marinescu) a rezistat mai mulţi ani, ducând lupte cu Securitatea, înregistrând pierderi proprii, dar provocând mult mai multe în rândurile forţelor represive. În cele din urmă, partizanii au intrat într-o totală şi cvasiperfectă clandestinitate, fapt datorat în bună măsură unei destul de largi şi loiale reţele de susţinători (un rol aparte l-au avut Marinica Chircă şi Elisabeta Rizea). Însă în mai 1958 ultimii membri ai grupului au fost capturaţi prin trădare (unul s-a sinucis la capătul unei lupte), la fel ca mulţi dintre susţinătorii lor.
Represiunea a fost cumplită şi extinsă, mai multe loturi au fost judecate de Tribunalul Militar Bucureşti în 1959, acordându-se 16 condamnări la moarte, inclusiv Toma Arnăuţoiu, dar şi numeroşi ani de temniţă.
Grupul de rezistenţă Toma Arnăuţoiu a fost considerat printre cele mai importante din România, lungi perioade de timp fiind pus de Securitate chiar în capul listelor privind „bandele din munţi”.
