Unde sunt specialiştii?
Viaţa în ultimele decenii a cunoscut un salt exploziv care a produs schimbarea, în ţările avansate, de la civilizaţia bazată pe agricultură la epoca industrial.
Progresele făcute în ştiinţă au produs, prin aplicarea lor la necesităţile practice ale vieţii, o adevărată revoluţie în existenţa ultimelor 2-3 generaţii. Noi şanse de energie au făcut posibile, prin aplicarea unor tehnici avansate, crearea de produse noi, posibilităţi de comunicaţie şi transport sporite, reducând eforul fizic şi mărind durata vieţii.
Această diversificare a activităţilor omeneşti a fost posibilă numai prin crearea de specialişti în cele mai diverse domenii.
Atât ştiinţele teoretice, cât mai ales cariatele lor aplicaţii tehnice, s-au dezvoltat în aşa măsură încât, pentru a putea fi cuprinse în extraordinara lor diversitate, a fost nevoie de noi şi noi specialişti.
Unde altă dată, un electrician, un agricultor, un medic, un energetician, putea cuprinde întreaga gamă de cunoştinţe necesare în activitatea lui, acum, prin enorma diversificare în cadrul fiecărei discipline a apărut nevoia de tot mai mulţi specialişti în domenii tot mai variate. Ţara noastră, urmând cursul ascendent al diversificării specialiştilor, a creat şcoli, facultăţi şi instituţii pentru pregătirea şi perfecţionarea lor. Nu mă îndoiesc că avem destui pentru a face faţă nevoilor noastre.
Dar unde sunt şi ce fac, dacă este nevoie ca şeful statului în persoană să vină în cursul vizitelor sale să dea indicaţii în toate domeniile, pe care toţi cei de faţă să le noteze în carneţele, cum şi unde să fie aşezate utilajele, cum să hrănească purceii, ce adâncime să aibă arăturile etc. etc.
Deşi se spune că multilaterala, universala şi geniala pregătire tehnico-ştiinţifică a şefului statului este recunoscută şi apreciată atât în ţară cât şi peste hotare, gândesc că toate aceste amănunte sunt treaba specialiştilor. Şeful statului să dea directive la nivel ministerial, şi când merge pe teren în vizite de lucru să se intereseze de cum au fost executate, să-şi noteze lipsurile care mai sunt pentru a da ordinele necesare ca să fie remediate cât mai curând.
Filozoful chinez Lao-Tze spune:
„Conducătorii sunt cei mai buni atunci când poporul abia ştie de existenţa lor; nu atât de buni când poporul ascultă şi îl aclamă; cei mai răi, când poporul îi dispreţuieşte.”
Dacă nu onorezi poporul, nici el nu te va onora pe tine.
Însă despre bunii conducători, care vorbesc puţin după ce şi-au îndeplinit îndatoririle şi şi-au atins scopurile, poporul va spune: „Le-am realizat noi înşine”.
Rezultă că nu se poate face mai mare cinste conducătorilor decât afirmând că toate câte s-au realizat atunci când ei erau în fruntea statului au fost opera poporului.
(Text transmis de Ion (Oni) Brătianu postului de radio „Europa liberă” în iulie 1984)
Maria G. Brătianu, “Gheorghe I Brătianu – enigma morţii sale“, ed. I, Fundaţia Academia Civică, 1997
