Memorialul Sighet – 15 ani
La Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor a avut loc marţi, 29 februarie, la ora 12.00, un moment aniversar: 15 ani de la începuturile Memorialului Sighet, primul memorial al victimelor comunismului din lume. Gazda evenimentului, Ana Blandiana – alături de colegii de la Academia Civică – a întâmpinat cu căldură şi familiaritate pe cei adunaţi, pentru că printre invitaţi (oameni politici, oameni de cultură, foşti deţinuţi, jurnalişti etc.) s-au numărat oameni care au sprijinit, la începuturile lui, înfiinţarea acestui memorial. Singura problemă a întâlnirii a fost una destul de frecvenţă, de altfel, la noi – sala neîncăpătoare şi sufocantă. Sala Oglinzilor s-a aglomerat rapid, nici măcar invitaţii cu nume sonore n-au reuşit să înainteze până în primele rânduri.
Regizorului Stere Gulea i s-a adus pe sus un scaun şi a fost poftit, împotriva evidentei, să vină mai în faţă. Tot acolo au ajuns, într-un final, Victor Ciorbea, Marius Oprea, Stejărel Olaru, Ticu Dumitrescu, Petre Mihai Băcanu, Mihai Creangă, Lucia Hossu-Longin. Sosit mai din timp, criticul Dan C. Mihăilescu ocupa deja un loc destul de confortabil. Poate ar fi trebuit găsită o altă sala – cineva vorbea de Muzeul Ţăranului –, dar Ana Blandiana a avut şi o justificare pentru alegerea acestui spaţiu: pentru ea, ca şi pentru Romulus Rusan, cei 15 ani care s-au scurs de la înfiinţarea Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei au reprezentat „15 ani sustraşi vieţii literare şi literaturii“, dar şi o muncă ajunsă la împlinire şi aniversata simbolic în spaţiul Uniunii Scriitorilor.
Satisfacţia împlinirii acestui efort îndelung a fost exprimată nu numai de iniţiatoarea memorialului, Ana Blandiana, ci chiar de imaginile prezentate, mai grăitoare decât orice discurs: un filmuleţ de 4-5 minute a prezentat felul în care arata Sighetul acum 15 ani – o clădire abandonată, cu pereţii scorojiţi –, în comparaţie cu ceea ce este el astăzi: un muzeu copleşitor, cu 50 de încăperi, bine organizat şi cu multă informaţie. Câteva cifre ar putea ilustra ideea: muzeul are cam 5.000 de ore de înregistrări de istorie orală, 100.000 de fise de deţinuţi politici, 40.000 de pagini rezultate din simpozioane şi şcoli de vară, iar anul trecut s-au înregistrat 45.000 de vizitatori, dîntre care 80 % români. Ana Blandiana a subliniat importanţa acestui ultim procent, în condiţiile în care succesul acestui memorial a fost, în decursul timpului, mai ales internaţional şi mai puţin naţional. Apropo de această reuşita, Ana Blandiana a evocat anii în care statul român îi considera „duşmani“ pe iniţiatorii Memorialului Sighet (e vorba de Guvernul Văcăroiu, în vremea căruia, după obţinerea acordului Consiliului Europei, ziarul Vocea româniei a titrat „Sacrilegiul de la Sighet“, acuzaţi fiind că vindeau Consiliului Europei suferinţele românilor…).
Cel dintâi guvern – a continuat ea – care a recunoscut Memorialul Sighet a fost Guvernul Ciorbea – Victor Ciorbea fiind unul dîntre invitaţii evenimentului. Egida Consiliului Europei a fost obţinută în 1995, pe vremea când românia nu era membră a Consiliului Europei, şi a reprezentat cu atât mai mult un sprijin moral în punerea la punct a muzeului (din fosta închisoare stalinista de la Sighet), dar şi a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului (care funcţionează la Bucureşti). Memorialul Sighet, „cea mai emoţionantă şi cea mai importantă readucere în memorie a dramelor provocate de comunism în Europa“ (Dennis Deletant, membru în Consiliul Ştiinţific al Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului) şi primul memorial de acest gen, a fost nominalizat, în 1998, printre primele trei locuri ale memoriei europene – alături de Memorialul Auschwitz şi de Memorialul francez al Păcii. O dovadă că acest memorial era necesar, îşi avea locul lui – a adăugat Ana Blandiana. Printre cei care au făcut foarte mult pentru acest memorial se numără şi Lucia Hossu-Longin, cu documentarul sau tulburător dedicat Memorialului Durerii.
De altfel, o listă cu „colaboratorii şi susţinătorii“ memorialului e publicată în materialul de presă: e de reţinut faptul că sprijinul moral nu a însemnat neapărat şi sprijin financiar, iar punerea la punct a memorialului a însemnat nu numai ani de muncă, dar şi bani (statul român a acordat în acest sens subvenţii anuale, conform Legii nr. 95/1997).
Anul acesta a devenit posibil, spune Ana Blandiana, un vis despre care nu ştia că se poate realiza atât de simplu: e vorba de „Muzeul de luat acasă“, replica virtuala a Memorialului Sighet. Unul dîntre „defectele“ muzeului este acela că oferă prea multă informaţie, necesita mult timp şi energie pentru a fi vizitat în totalitate. Or, vizitatorul ar trebui să plece acasă cu un set de informaţii clare, pe care o vizită în grabă sau de o zi nu le poate asigura. Lucrul a devenit posibil graţie vizitei virtuale a muzeului, realizate prin colaborarea dîntre Spider net şi Asociaţia Civică. La această aniversare a celor 15 ani de Memorial Sighet, un reprezentant Spider net a făcut o mică demonstraţie, pentru cei prezenţi, a felului în care poate fi accesat muzeul virtual. Transpunerea virtuala îţi permite nu numai să acumulezi informaţii – urmând o „replica“ fidelă a muzeului real sau orientându-te după harta muzeului şi făcând un simplu clic pe obiectivul de interes, ci şi să apropii şi să măreşti documentele respective.
Muzeul virtual pare un mijloc elegant şi eficient de vizitare a muzeului şi de aflare de informaţii, în speranţa că el nu va funcţiona ca un înlocuitor, ci doar ca un îndemn şi totodată un suport pentru muzeul real. Care, în formă pe care o îmbrăca astăzi, merita vizitat nu numai cu nostalgie (dureroasă), ci şi cu admiraţie pentru efortul depus de Ana Blandiana, Alianţa Civică şi întreaga echipă de cercetători care lucrează pentru muzeu la Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din Bucureşti. Ana Blandiana a ţinut să amintească şi de Şcoala de vară de la Sighet, care se desfăşoară de 10 ani şi care număra 100 de participanţi (tineri) în fiecare an (alături de 80 de conferenţiari), dîntre care unii erau prezenţi în Sala Oglinzilor (deşi media de vârsta depăşea, totuşi, prima tinereţe) – semn al unei receptări din partea tinerilor care este promiţătoare. Şi, în final, o aluzie făcută jurnaliştilor prezenţi în sală: presa ar trebui să vorbească şi despre Sighet, cu toate că nu se produc scândaluri acolo… Scandaluri nu, minuni probabil că da, din moment ce Ana Blandiana este prima care recunoaşte că cei 15 ani de Memorial Sighet reprezintă pentru ea (şi colegii din Alianţa Civică) „o mare uimire“.
un articol de Adina DINITOIU
articol apărut în “Observatorul Cultural”, nr. 408, 31 ianuarie-6 februarie 2008, www.observatorcultural.ro
