Acceptând să ia sub egida sa proiectul Memorialului, Consiliul Europei a marcat momentul simbolic din care istoria secolului trecut și chiar a celui prezent a început să fie înțeleasă și din perspectiva victimelor comunismului. Trauma ultimei jumătăți a secolului trecut este transformată astfel într-un argument al unității viitoarei Europe, suferința îndurată de fiecare fiind integrată patrimoniului comun. De altfel, mai multe conferințe organizate de Consiliul Europei, printre care cea de la Delphi (1998) și Santiago de Compostella (2000) au fost dedicate discutării patrimoniului comun european, iar Ana Blandiana și Romulus Rusan, fondatorii Memorialului, au introdus în analiza temei, ideea, preluată de concluziile oficiale ale discuțiilor, că și suferința este un patrimoniu, iar cunoașterea ei reciprocă poate deveni un instrument al unificării reale a continentului nostru.
Apartenența la familia sit-urilor care au Marca Patrimoniului European este pentru noi un argument în plus pentru comunicarea semnificațiilor europene a descrierii luptei pentru democrație și libertate a modelelor umane, morale și politice care sunt prezentate în Memorial.
Fosta închisoare, devenită primul memorial din lume dedicat victimelor comunismului, este astăzi decorul-cadru pentru ceea ce s-a întâmplat în timpul comunismului în România și în celelalte țări din Centrul și Estul Europei. În fiecare celulă a ei, transformată în sală de muzeu, se găsește un detaliu tematic sau cronologic al malformației politice care a adus suferință și moarte – în interiorul sau în exteriorul zidurilor de închisoare – de-a lungul secolului XX european.
Din dosarul Memorialul Sighet pentru Marca Patrimoniului European
