Home » Română » Memorial » Evenimente » In memoriam Constantin Ticu Dumitrescu (28 mai 1928-5 decembrie 2008)

In memoriam Constantin Ticu Dumitrescu (28 mai 1928-5 decembrie 2008)

posted in: 2018, Evenimente

A fost arestat ca elev pentru activitate naţional-ţărănistă şi condamnat apoi succesiv la un total de 27 de ani închisoare, din care a executat 11.

Prima condamnare a fost de doi ani şi şase luni pentru activitate subversivă PNŢ şi pentru „deţinere de armament”. Deţinut pe baza acestei condamnări până la 4 iunie 1952 este apoi internat administrativ pentru 24 de luni.

În 1958 este rearestat şi anchetat. Refuzând orice colaborare cu anchetatorii, Constantin Ticu Dumitrescu este condamnat la 23 de ani muncă silnică. A trecut prin multe spaţii de recluziune: Ploieşti, Târgşor, Braşov, Jilava, lagărul de la Poarta Albă, Mărgineni, Galaţi, Botoşani, Văcăreşti.

După 1989 a activat în conducerea PNŢCD, fiind unul din apropiaţii lui Corneliu Coposu.

Devenit de la înfiinţare preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, a fost iniţiator al legii pentru accesul la propriul dosar şi pentru deconspirarea fostei securităţi. Amplă activitate memorialistică („Mărturie şi document”).