ROMULUS RUSAN,
fondator, alături de Ana Blandiana, al Memorialului de la Sighet, autor al multor cărți, printre care cea care a marcat o generație, America ogarului cenușiu.
Și-a dedicat ultimii 25 de ani muncii de cercetare și editare legate de proiectul Memorialului, îmbinând abnegația cu eficiența și severitatea cu umorul, ca un istoric pasionat, în detrimentul muncii sale de scriitor.
Este prea grea durerea despărțirii, ca să poată fi exprimată în cuvinte. Va rămâne mereu colegul nostru, îi vom urma sfaturile și vom continua alături de Ana Blandiana proiectele gândite de el.
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!
Toți colegii din Fundația Academia Civică – Memorialul Sighet
Cei care doresc să-I aducă un omagiu pot veni la capela Cimitirului Bellu, începând de sâmbătă dimineața. Înmormântarea va avea loc duminică, 11 decembrie.
(13 martie 1935-8 decembrie 2016)
Născut la 13 martie 1935 la Alba Iulia.
Scriitor, critic de film, istoric.
Studii politehnice (absolvent al Facultății Tehnologia Construcțiilor de Mașini – Cluj, 1958).
Debut literar –1954 (Revista „Steaua” – Cluj) cu critică literară.
Redactor la câteva publicații din Cluj (1957-1967) și București (1967-1976), precum și la Editura pentru literatură (1966).
Cronică săptămânală cinematografică la revista „România literară” (1972-1991).
Premiul Uniunii Scriitorilor pentru proză (1964 și 1982).
Cărți de proză scurtă, proză de călătorie, film, interviuri:
Râul ascuns – ESPLA (1963)
Expres – Ed. Tineretului (1964)
Convorbiri subiective – (în colaborare cu Ana Blandiana) – Ed. Albatros (1972)
O discuție la masa tăcerii – (în colaborare cu Ana Blandiana) – Ed. Eminescu (1976)
America Ogarului cenușiu – Ed. Cartea Românească (1977), ediția a II-a Junimea (1979), ediția a III-a Ed. Univers (2000), Ed. a IV-a online LiterNet (2006)
La început n-a fost cuvântul – Ed. Meridiane (1977)
Arta fără muză – Ed. Dacia (1980)
Roua și bruma – Ed. Cartea Românească (1982)
Cauze provizorii – Ed. Cartea Românească (1983)
Filmar – Ed. Eminescu (1984)
O călătorie spre marea interioară – Ed. Cartea Românească, vol. I – (1986), vol. II – (1988), vol. III – (1990)
Permisul de pieton – Ed. Cartea Românească (2000)
Cărți de istorie recentă (Ed. Fundației Academia Civică):
Cronologia și geografia represiunii comuniste. Recensământul populației concentraționare – (2007)
România în timpul războiului rece (coord.) – (2008)
Sfârșiți odată cu trecutul negru (coord.) – (2010)
Morți fără morminte în Bărăgan (coord.) – (2011)
Cartea Morților (coord.) – (2013)
Membru fondator al Alianței Civice, vicepreședinte (1996), șef al Biroului de Presă (1991-2003). Fondator al Fundației Academia Civică
Fondator, alături de Ana Blandiana, al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței pe care l-a realizat începând din 1993 la Sighet.
Director stiințific al Centrului Internațional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet. Coorganizator și moderator, între 1993 și 2002, al celor 10 simpozioane internaționale de la Memorialul Sighet, din lucrările cărora a editat colecția „Anale Sighet” (1994-2003), primul compendiu de istorie orală al perioadei 1944-1989, cuprinzând 7388 pagini (peste 600 autori). Coorganizator și moderator al Școlii de Vară de la Sighet (1998-2014) și al Zilei Porților Deschise (2003- ).
Coordonator al proiectului „Recensământul populației concentraționare. 1945-1989”, bazat pe studiul statistic a 86.000 fișe de încarcerare ale deținuților politici. Banca de date, completată și folosită de-a lungul întregii perioade de realizare a Memorialului, mai cuprinde cca 10.000 certificate de deces în închisori și lagăre și cca 17.000 decrete de grațiere.
Membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste în România (2006). În cadrul Raportului Comisiei a scris capitolele „Cronologia și geografia represiunii comuniste” și „Recensământul populației concentraționare. 1945-1989”, apărute simultan și în volumul cu același titlu (Editura Academia Civică, colecția „Ora de istorie”, București (2007).
A inițiat, conceput și coordonat programul editorial al Fundației Academia Civică. Cărțile editate în cadrul a 7 colecții, dar și în afara colecțiilor, totalizează 110 titluri cu peste 45.000 pagini.