Memorie şi justiţie
La aproape 18 ani de la prăbuşirea comunismului european (cu violenţă sângeroasă doar în România!), mulţi, prea mulţi români cred că ar trebui să lăsăm trecutul trecutului, pentru a privi numai şi numai spre viitor – ca şi cum un popor fără memorie ar putea avea viitor… “La ce bun să mai scormonim trecutul? La ce ne mai foloseşte să aflăm vinovaţii, dacă cei mai mulţi dîntre ei sunt morţi? Oricum, comunismul a avut şi părţi bune”.. Iată tipul de aserţiuni, care par nevinovate şi de bun simţ, deşi nu sunt nici de un fel, nici de altul. N-am auzit de vreo demisie din PRM sau din PSD după mizerabilele manifestaţii din Parlament (susţinute de cele două partide) cândPresedintele româniei a condamnat oficial comunismul. Adevărul este – oricât de neplăcut ar fi – ca asupra istoriei recente şi a tragediilor care ne-au încercat nu avem deloc o apreciere general–acceptata, ci se conturează tot mai accentuat doua atitudini radical opuse, care nasc adversităţi şi pot produce oricând(cum s-a şi întâmplat din ‘90 încoace!) grave conflicte sociale. Ce mari proiecte naţionale putem lansa şi susţine noi, românii, când societatea noastră este profund fracturată ?
Încât nu se poate să nu apreciem greutatea adevărului conform căruia “nu poate exista comuniune naţionala fără o comuniune a memoriei”. Adevăr rostit de Mircea Martin la vernisajul expoziţiei “MEMORIA ca formă de JUSTIŢIE. Istoria unui Muzeu, 1993-2007”, deschisă vineri, 1 iunie, la Centrul de Presă al Radiodifuziunii. Este vorba, bineînţeles, de Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, o înfăptuire cu totul excepţională, pe care le-o datoram în primul rând Anei Blandiana şi lui Romulus Rusan, precum şi fidelilor lor prieteni–colaboratori din Fundaţia Academia Civică.
Din 1993, cândproiectul a fost înaintat Consiliului Europei, care l-a luat sub egida sa în 1995, Memorialul – ridicat în spaţiul degradat al fostei închisori de la Sighet – a fost declarat “ansamblu de interes naţional” în 1997, pentru că în octombrie 1998 să fie nominalizat de către Consiliul Europei printre primele trei locuri de cultivare a memoriei europene, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Normandia. În doar 5 ani… incredibil, nu!?
Astăzi, după restaurări absolut necesare şi după un efort muzeografic ieşit din comun prin amplitudine, rigoare şi sensibilitate, Muzeul de la Sighet cuprinde: 50 de săli de expunere, ilustrând rezistenta la comunism şi represiunea comunista din românia, ca şi din întreg “lagărul socialist”, Cortegiul Sacrificaţilor (grup statuar de Aurel Vlad) Spaţiul de Reculegere şi Rugăciune (arh. Radu Mihăilescu), Cimitirul Săracilor. Întreg ansamblul: răscolitor, dureros, înspăimântător şi, în final, luminos, plin de pace. Pe scurt: de neuitat!
Memorialul de la Sighet a găzduit şi cele 10 sesiuni internaţionale (1993-2002), ale căror lucrări au fost editate în Analele Sighet (I-X) şi cele 9 ediţii ale şcolii de Vară, organizată din 1998 împreună cu Fundaţia Konrad Adenauer, care au avut ca rezultat 9 volume de comunicări, mese rotunde, dialoguri, editate de Fundaţia Academia Civica (editor: Romulus Rusan). Să mai adăugăm şi tezaurul Departamentului de Istorie orală: 5000 de ore de înregistrări – mărturii ale supravieţuitorilor gulagului românesc, martori ai evenimentelor dintre anii 1945-1989. Copleşitor!
Dacă este adevărat – şi este! – că atacul cel mai perfid al comunismului a fost asupra memoriei oamenilor – prin “rescrierea” istoriei şi inducerea unor stereotipuri de gândire menite să instaureze domnia minciunii – atunci Memorialul Sighet a cultivat, cum şi-a dorit Ana Blandiana, o adevărată “pedagogie a neuitării”.
Sigur, cele douăzeci şi ceva de panouri care alcătuiesc expoziţia “MEMORIA ca formă de JUSTIŢIE” ilustrează absolut sumar istoria Memorialului de la Sighet, ele dau doar “un mare muzeu european, care are defectul că este la 600 km de Bucureşti” (Ana Blandiana). Nuanţa de amară ironie din final se referă la cei care îşi maschează cu asemenea “argumente” dezinteresul, adversitatea sau… invidia.
Odată cu vernisarea expoziţiei, a fost lansat volumul “şcoala memoriei 2006, conţinând prelegeri şi discuţii de la a IX-a ediţie a şcolii de Vară de la Sighet (10-17 iulie 2006), în 600 de pagini dense şi interesante, publicate cu sprijinul Fundaţiei creştin–democrate Konrad Adenauer.
Între 9-16 iulie se va desfăşura a X-a ediţie a şcolii de Vară de la Sighet: o nouă serie de 100 tineri între 14-18 ani, selectaţi, în urma unor lucrări scrise, din toată ţara (inclusiv Republica Moldova), va afla adevărul prin “pedagogia neuitării”, iar adevărul îi va face – se ştie – liberi. Putem visa, însă, la mii şi sute de mii de tineri educaţi şi liberi, luminoşi şi drepţi, după ce vor fi privit în tenebrele trecutului. Un vis care ar putea căpăta consistenţă realităţii dacă i-am ajuta fiecare dîntre noi, cu dragoste şi respect, pe autorii acestei excepţionale realizări intrate în patrimoniul naţional şi al umanităţii. Iar dacă nu-i putem ajuta în vreun fel, măcar să nu le mai punem atâtea piedici.
Un articol de Mihai Creangă
Articol apărut în românia Liberă, Aldine din data de 9 iunie 2007