Vandeea: de la genocid la memoricid, un volum-revelaţie, va stârni, sunt convins, pe lângă polemici, uimirea multor cititori, că a fost posibilă, începând cu finele veacului al XVIII-lea, mai precis odată cu instaurarea Terorii, septembrie 1793, urmare a Revoluţiei franceze de la 1789, uciderea unei întregi populaţii, nu într-un război civil, cum susţin unii, ci într-o persecuţie politică, fără judecată, sau milă, în numele Raţiunii. Deşi Revoluţia din 1789 proclamase, ne amintim, la începuturile sale entuziaste, egalitatea, libertatea şi fraternitatea, e drept pe baze laice, totul va degenera în dictatură politică. Vandeea, această regiune vestică a Franţei va rămâne catolică şi regalistă, mai mult, paradoxal, ea va susţine valorile egalităţii şi demnităţii umane, trădate de capii revoluţionari, Robespierre, Saint-Just, etc. aceştia beneficiind de „privilegii exorbitante” şi de o putere de decizie discreţionară. Vechiul regim, cel al nobililor, nedrept şi el, fiind înlăturat, prin forţa armelor, locuitorii din regiunea Vandee se văd supuşi, pentru credinţa lor creştină, exterminării. Două lumi se înfruntă acum, una imperfectă, cea veche, cealaltă concretizând utopia sângeroasă.
Decretele Comitetelor de salvare publică, deciziile Tribunalelor numite revoluţionare, scurtele ordine date pe bucăţele de hârtie, reproduse în carte, sau hotărârile crude luate de „reprezentanţii poporului” vor permite generalilor republicani, legal, formal, să ucidă tot ce este viu, de pe cuprinsul unui ţinut întreg. Este vorba despre 815.000 de locuitori, despre 10.000 de km2. Dacă execuţiile din Piaţa pariziană Concorde, execuţii ale contrarevoluţionarilor reali sau presupuşi („Legea suspecţilor” era o calamitate), se fac, mai ales, prin ghilotinare (ghilotina e supranumită „briciul naţional”) aici, în oraşele Nantes, La Rochelle şi prin satele Vandee-ei are loc un război total, de decimare, război al francezilor republicani împotriva francezilor catolici. De o parte, armata având ordinul să omoare tot ce întâlneşte în marşul ei cumplit, inclusiv animalele domestice, de cealaltă parte insurgenţii din regiune, conduşi de nobili, forţaţi de locuitori, să stea în fruntea armatelor. Preoţii, aristocraţia, poporul simplu, dar fidel Domnului, dau dovadă de un nemaipomenit curaj, se bat cu forţe militare mult superioare, rezistă o vreme, uneori comit, sau li se pun pe seamă acte de răzbunare, dezaprobate de generalii lor, dar nu fac faţă, bineînţeles, maşinii de război a statului francez. Armata republicană comite inimaginabile atrocităţi, milioane de vendee-ieni sunt ucişi. Păstorii nu-şi părăsesc turma, cum nici la noi nu şi-au părăsit-o, în persecuţia religioasă a puterii comuniste, începând cu 1948. Vor fi masacraţi cu bestialitate bărbaţi, luptători, sau nu, femei, copii, fie împuşcaţi, sau împunşi cu baioneta, sau înecaţi în Loire (claie peste grămadă în vasele sabordate apoi de călăi), oameni paşnici arşi în fermele lor, sau în paturile lor din casele făcute una cu pământul. Este primul genocid din istoria omenirii, afirmă Reynald Secher, opinie nu doar a autorului, al multor istorici. Totul probat cu documente de arhivă, cu procese-verbale, ordine, discursuri, cu presa zilei, care nu a putut fi contestată nici de cei care minimalizează funestele fapte amintite. Genocid urmat, de atunci până azi, de un veritabilmemoricid, adică de încercarea de a şterge din memoria noastră istorică oroarea crimelor comise, atunci, imitate, mai apoi, de mai toate dictaturile de mai târziu, de fascism sau de comunism. Crime care pervertesc numele de om, chip al lui Dumnezeu, fiinţă liberă, dar şi cetăţean responsabil al unei lumi civilizate. Mă gândesc la barbaria revoluţionară a celor care le ucideau pe gravide, împreună cu copiii lor încă nenăscuţi, dar vii, pe adolescenţi, pe maturii de ambele sexe, umiliţi cu cinism, înainte de a fi omorâţi, dezbrăcaţi, torturaţi, consideraţi cu toţii „carne de măcelărie”, nu persoane. Metodele, oarecum „artizanale”, vor fi „perfecţionate” sub stalinism, ori sub comunismul de care am avut şi noi parte, aşa cum tentativele de eliminare a acestor fapte condamnabile din amintirea comunităţii au asemănări izbitoare cu ce se petrece, acum, cu torţionarii români. Dacă Biserica Franţei nu uită jertfa locuitorilor din Vandeea, iar un militant ca Vladimir Soljeniţîn ia parte la comemorarea victimelor de acum mai bine de două sute de ani, gestul lui iritându-i pe unii oficiali, nici Biserica Romano-Catolică, sau cea Ortodoxă nu uită persecutarea religioasă a unui Vladimir Ghika, recent ridicat la cinstea altarelor, nici mărturiile episcopilor romano-catolici, Anton Durcovici, ori Marton Aron, ca să nu mai vorbim de eroismul episcopilor şi preoţilor greco-catolici. Procesele de beatificare, unele destul de înaintate, propuse de postulatori Vaticanului, ca şi rugăciunile noastre zilnice din bisericile, de pe tot cuprinsul lumii, stau pavăză uitării jertfelor, memoricidului, uciderii memoriei martirilor şi mărturisitorilor creştini.
Raţiunea fără credinţă ajunge la iraţional, prin lipsa de măsură, prin orgoliu luciferic, prin negarea oricărui cod moral, asta ne demonstrează, ca idee generală, cartea lui Secher. Omul „Luminilor” încearcă, de fapt, să se substituie Creatorului, iar utopiile sale vor să înlocuiască Providenţa. Gest demonic, în cele din urmă, care ne va costa mult, deschizând porţile iadului, calea întunecată a Holocaustului, a gulagurilor, a închisorilor politice, a lagărelor de exterminar
e.
Cartea este tradusă de Ana Ciucan Ţuţuianu, editată de Traian Călin Uba, beneficiind de prefaţa lui Gilles-Wiliam Goldnadel, de postfeţele semnate de Helen Piralian şi Stephane Curtois. O carte despre „mecanismul unei crime legale împotriva umanităţii”, cum sună subtitlul. Anei Blandiana şi lui Romulus Rusan, Centrului internaţional de studii asupra comunismului, coordonat de ei – recunoştinţa cititorilor români…
