Muzeul Memorial Sighet constituie, in opinia mea, cea mai emotionanta si cea mai importanta readucere in memorie a dramelor provocate de comunism in Europa. Proiectul acestei realizari dateaza din 1993 si le suntem datori Anei Blandiana si lui Romulus Rusan care au convins inca de la inceput Consiliul Europei sa-l ia sub egida sa. Multumita eforturilor lor, autoritatile din Sighet au consimtit sa le puna la dispozitie o veche inchisoare unde a fost posibila expunerea pentru public a imaginilor represiunii comuniste. Au materializat intrucatva cuvintele lui Milan Kundera, care spunea: „lupta individului impotriva puterii este, de asemenea, intr-o anumita masura, lupta memoriei impotriva uitarii”.
Din cate cunosc, finantarea Memorialului a fost asigurata, la inceputuri, prin donatii provenind de la exilati romani, dar, treptat, au intervenit organisme internationale dintre care pot mentiona: Fundatia Konrad Adenauer, Fundatia Hans Seidel, Fundatia Frederich Ebert si Washington D.C. National Security Archives. In 1997, Parlamentul roman a declarat Memorialul de la Sighet: „Monument de interes national” si a votat o contributie anuala de 60 000$.
Fara indoiala, trebuintele financiare pentru aceasta intreprindere de memorie depasesc cu mult mai mult 60 000$ anual. Totodata, nu pot decat sa ii felicit pe Ana si Romulus pentru eforturile pe care le initiaza constant cu scopul de a face sa functioneze Memorialul si sa obtina fonduri suplimentare care sa permita fiintarea si dezvoltarea acestuia. Le urez – si urez tuturor – sa nu se retraga niciodata „in linistea si intunericul noptii”, invoc cuvintele poetului galez Thomas Dylan, ci, din contra, sa-si continue angajamentul neobosit si dezinteresat, pentru ca victimele represiunii comuniste sa nu fie uitate niciodata.
