Home » English » Memorial » News and Events » Mesaj din partea lui Mihai Noaje, fost absolvent al Şcolii de Vară de la Sighet, transmis cu prilejul ediţiei jubiliare a Şcolii de Vară

Mesaj din partea lui Mihai Noaje, fost absolvent al Şcolii de Vară de la Sighet, transmis cu prilejul ediţiei jubiliare a Şcolii de Vară

posted in: News and Events
Ma simt onorat si bucuros ca dupa 10 ani de la participarea mea la Scoala de Vara de la Sighet – Editia 2003, dumneavoastra ati considerat ca merit a fi prezent la jubileul de celebrare al celor 20 de ani de existenta a Memorialului de la Sighet!
Din cate inteleg, obiectivul principal al prezentei unor fosti participanti la editiile anterioare ale Scolii de Vara de la Sighet, este acela de a impartasi cu ceilalti invitati marturisiri despre impactul pe care descoperirea memoriei si a adevarurilor l-a avut asupra destinelor lor. In urma conversatiei telefonice pe care am avut-o cu dumneavoastra in urma cu cateva saptamani, hotarasem sa va trimit o scrisoare deschisa continand “marturisirea” mea. Gandindu-ma la ce voi include in acea scrisoare, mi-am dat seama ca nu sunt demn de a o scrie. Nu sunt demn de a da lectii (de viata altora) celor mai tineri ca mine si totodata consider ca as fi putut chiar mahni participantii mai “carunti” ai acestui eveniment. Memorialul de la Sighet comemoreaza rezistenta oamenilor simpli, care indemnati de convingeri, constiinta si iubire de tara, au luptat impotriva regimului opresiv comunist, de cele mai multe ori platind cu o moneda foarte scumpa, viata. Nu pot spune acelasi lucru despre mine. Noroiul din lumea politica, rautatea oamenilor “mici”, promovarea televizata a inculturii si mediocritatii, m-au impins inafara tarii, lasand in urma parinti, prieteni si locuri frumoase. Desi aceste “neajunsuri” sunt inzecit mai neimportante decat greutatile impotriva carora membrii rezistentei au luptat, eu am capitulat. Dupa absolvirea Universitatii Tehnice de Constructii din Bucuresti, in 2009, am plecat in Statele Unite ale Americii pentru a urma studii de master in domeniul Ingineriei Civile. In prezent, ma aflu in Buffalo, oras din Statul New York, unde lucrez pentru o companie de Management in Constructii. Cu toate ca nu am ales sa “lupt pe front” acasa, sper ca macar sa pot fi considerat un “ambasador” al Romaniei pe aceste meleaguri prin munca mea, constiinta, corectitudine si simpatie fata de ceilalti.
Pentru a nu incheia intr-o nota negativa, am cateva surprize pentru dumneavoastra:
1) http://youtu.be/xUKmQ4zPIVs – la acest link se afla prezentarea despre Memorialul de la Sighet cu care am participat, sub indrumarea dumneavoastra, la concursul cu tema Istoria Romaniei, gazduit de Colegiul National I.L. Caragiale din Bucuresti in anul 2004
2) http://gdriv.es/sighet2003 – la acest link se afla website-ul “neoficial” al Scolii de Vara de la Sighet – Editia 2003, realizat de mine in urma cu 10 ani
In final, as avea totusi cateva sfaturi pentru cei mai tineri ca mine: democratia nu inseamna a creea haos, ci a trai in armonie cu cel de langa tine; urmarea regulilor societatii nu este “comunism”, ci dovada de civilizatie; modelele demne de urmat nu sunt in fuste scurte la televizor, ci in fata voastra in sala de clasa.
Fie ca veti alege sa cititi sau nu aceasta scrisoare sau sa prezentati filmuletul de mai sus sau nu in cadrul evenimentelor desfasurate in aceste zile la Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet, eu sunt fericit ca v-am scris aceste randuri si ca am impartasit cel putin cu dumneavoastra “surprizele” de mai sus.
Va doresc toate cele bune!
Mihai Noaje, EIT, CMIT, A.M. ASCE
Project Engineer