Home » Română » Memorial » Evenimente » Mesajul trimis de doamna Ana Blandiana la Simpozionul “Experimentul Piteşti – Reeducarea prin tortură”

Mesajul trimis de doamna Ana Blandiana la Simpozionul “Experimentul Piteşti – Reeducarea prin tortură”

posted in: Evenimente

Cu ocazia desfăşurării la Piteşti al celui de-al XI-lea simpozion “Experimentul Piteşti – Reeducarea prin tortură”, Ana Blandiana, preşedinta Fundaţiei Academia Civică, a trimis participanţilor la acest eveniment următorul mesaj:

 

Stimaţi prieteni,

 Cele două teme ale simpozionului  Dvs din acest an îmi sugerează automat şi în mod firesc o asociaţie vizuală: cele două săli vecine pe care le-am creat la Memorialul Sighet: o sală neagră – „Fenomenul Piteşti” şi, imediat alături, o sală albă – „Poezia în închisoare”. Numic mai tulburător şi mai frapant decât această vecinătate: Infernul şi Paradisul, două superlative reprezentând cutremurătoare exclusivităţi româneşti. Pentru că, dacă „reeducarea” de la Piteşti nu are termen de comparaţie la alte popoare în împingerea limitelor Răului, nici un alt popor nu a fost în stare să transforme poezia într-o formă de rezistenţă şi supravieţuire, să se salveze de pe muchia dintre viaţă şi moarte prin poezie.
 Am acoperit în întregime cu negru pereţii unei celule peste care am transcris fragmente din povestirile celor pe care Dumnezeu i-a ajutat să supravieţuiască infernului, ca să îl poată descrie. Era singurul fel de a vorbi despre ceea ce s-a petrecut la Pitaşti, pentru că numai cei ce au fost acolo au dreptul să descrie şi să judece ceea ce au trăit. Şi am acoperit cu alb pereţii celulei vecine, încercând să echilibrăm balanţa infernală a suferinţei cu lumina poemelor şi rugăciunilor din care s-a născut acea limpezire de după plâns în stare să înalţe, să întărească şi să vindece.
 Versurile transcrise în această încăpere – o infimă parte a celor gândite, transmise prin alfabetul Morse şi memorate în închisorile comuniste – au fost modalităţi de comunicare şi mijloace de expresie şi rezistenţă intelectuală, psihică şi politică. Selectarea lor nu a fost – nici atunci de către memoria colectivă, nici azi de către ochiul posterităţii – una strict estetică, după cum importanţa şi sensul existenţei lor nu se înscrie, în pofida câtorva adevarate capodopere, în limitele istoriei literare.
 Născute fără creion şi hârtie, transmise din celulă în celulă prin bătăi în perete, aceste versuri au fost în egală măsură exerciţii de gimnastică mentală, de descărcare sufletească, de solidaritate umană, de înălţare spirituală, de asceză prin acceptarea anonimatului. Unora dintre ele nu li se cunosc autorii nici acum, altele şi-au găsit între timp autorii celebri, am preferat însă să le amestecăm fără nume, ca în clipa lipsită de orgolii a naşterii lor, când cei ce le-au memorat au fost la fel de importanţi ca şi cei ce le-au compus,
 Îmi pare rău că nu sunt alături de Dvs. acum când vorbiţi despre poezia în închisori, acest fenomen exclusiv românesc de care sunt mândră ca româncă şi ca poet, dar mă bucur că mi-aţi dat prilejul să vă vorbesc despre altarele pe care le-am închinat la Sighet celor două înfăţişări – cea de întuneric şi cea de lumină – ale suferinţei din închisorile comuniste, celor două înfăţişări care sunt chiar temele simpozionului Dvs. de azi. 

Ana Blandiana