Memorialul de la Sighet mi se pare o minune de organizare. Este absolut extraordinar ce se întâmplă acolo. întâi de toate, este impresionant pentru România, întrucât nu exista, la noi, o memorie a trecutului. Acest muzeu este, de fapt, o adevărată operă de pietate.
(…) Ne aflam în faţa unei realităţi triste: suntem o ţară fără memorie. Tocmai de aceea muzeul acesta este important, iar căutarea în memorie salvatoare. (…) Este cu totul impresionant culoarul de portrete ale victimelor comunismului. Multe din aceste portrete vin din arhivele domnului Cicerone Ionițoiu; unele ne sunt chiar familiare: numai eu am descoperit cel puţin unsprezece figuri de care am fost foarte apropiat în acele vremuri. Nu poţi să treci indiferent prin locul acela.
(…) Am sosit la Sighet într-o luni, cu un tren de noapte, după o călătorie de mai bine de zece ore. Lucrările se deschideau după-amiaza. Nu mai fusesem acolo şi, imediat ce am ajuns, m-am dus să văd muzeul. L-am străbătut de unul singur, câtva timp, şi m-au mişcat sobrietatea locului, conştiinţa profesională care domneşte în alcătuirea sălilor, spaţiile de reculegere. Apoi am urmat vizita ghidata şi explicaţiile lui Romulus Rusan, care deschideau întâlnirea noastră. Aşa am înţeles că reconstituirea aceasta are ceva simpatetic: este, practic, imposibil să nu intri pe firul istoriei, să nu fii atins de tot ce se afla în celulele fostei închisori. Pe aici au trecut oameni mari, aici s-a stins elita româniei. Nu putem fi indiferenţi la chinurile şi oroarea care au traversat acest loc.
Mihai Șora în dialog cu Luiza Palanciuc, interviu publicat în revista „Observator cultural“, nr. 74 [331], 27 iulie – 2 august 2006
Mihai Șora, filosof și eseist, membru fondator al Alianței Civice, membru fondator al Grupului pentru Dialog Social
