(7 martie 1934-7 aprilie 2019)
Student în anul IV la Facultatea de Ziaristică, iniţiatorul unei organizaţii cu un program de revendicări nu doar studenţeşti ci şi politice ( formarea unui nou guvern condus de Titel Petrescu, acceptarea şi a celorlalte partide politic şi organizarea de alegeri libere).
A fost arestat la 8 noiembrie 1956, pe când se afla internat în Spitalul Studenţesc de TBC.
A fost condamnat la 5 ani închisoare.
„La ultimul meu cuvânt am vorbit numai împotriva regimului comunist, nevoind deloc să mă apăr…Cred că acel ultim cuvânt al meu n-a fost consemnat în nici un proces verbal”, Mihai Derdena, 22 septembrie 2003 (Arhiva Memorialului Sighet)
Închis la Jilava, Văcărești, Gherla, Periprava.
La 30 septembrie 1961, printr-un referat al MAI serviciul C, se solicita trimiterea lui în DO – în acel moment era închis la Periprava, de unde urma a fi eliberat la 6 noiembrie 1961 – pentru că în timpul detenţiei a fost pedepsit disciplinar cu 24 zile de izolare şi cu mustrare scrisă. Prin decizia MAI 16270/11.10.1961 i se stabileşte domiciliu obligatoriu la Rubla pe timp de 12 luni,perioadă care va fi apoi prelungită cu 24 de luni.
După eliberare se angajează ca muncitor la GAS Domneşti şi apoi la uzinele „Vulcan”.
Reușește câțiva ani mai târziu să fie admis la Facultatea de Filologie. A fost profesor până la pensionare.
În 1969 a fost avertizat de către Securitate pentru „grave manifestări duşmănoase”, de fapt pentru că a refuzat să participe la alegeri. În 1976 Securitatea a deschis un dosar de urmărire pe numele „Derdena Mihai”, din cauza atitudinii sa „duşmănoase” şi a legăturilor pe care le întreţinea cu prieteni care plecaseră în străinătate. Scopul urmăririi era de a se stabili dacă „acesta urmăreşte să devină un potent trădător, ca agent” (ceruse unui prieten – informator al Securităţii – să îl aboneze la revista germană „Prisma”).
A scris despre detenţia sa în cartea Mărturia unui neînvins.
…Celălalt proces la care asistasem fusese al colegilor mei de la Facultatea de Filosofie, secția Ziaristică: Mihai Stere Derdena, Dan Onaca și Constantin Dumitru. Micului grup, acuzat de complot antistatal, în zilele revoluției din Ungaria, i se atașase, pentru omisiune de denunț, și asistentul universitar de italiană Dumitru Panaitescu, fiul reputatului eminescolog Perpessicius… Aerul puturos al intimidării polițienești s-a împrospătat întrucâtva la ultimul cuvânt acordat celor din boxă. Cu excepția lui Mihai Derdena, toți și-au afirmat nevinovăția. Dacă ar fi existat un cât de mic respect pentru libertatea de opinie, ei ar fi fost achitați pe loc. În contrast cu ceilalți, Derdena și-a asumat responsabilitatea faptelor de care era acuzat, a luat totul asupra sa, într-o încercare naivă de a-și proteja coinculpații și s-a lansat într-un discurs de o rară violență. În loc să ceară iertare, a acuzat regimul, a acuzat comunismul, i-a acuzat pe sovietici pentru intervenția în Ungaria, pe Șepilov, ministrul lor de externe, pentru provocarea nu știu cărei crize a Canalului Suez, pe procurorul de ședință care îl numise trădător al clasei muncitoare. Ar fi continuat, probabil, dacă președintele completului de judecată, alertat de atacul la adresa colegului său și intuind că ar fi putut să-i vină și lui rândul, nu ar fi cerut ca acuzatul să fie evacuat din sală.
din Florin Constantin Pavlovici, Tortura pe înțelesul tuturor, Fundația Academia Civică, 2011
