Home » Română » Memorial » Din "marea de amar" » Mihai Victor Serdaru

Mihai Victor Serdaru

posted in: Din "marea de amar"
Mihai Victor Serdaru (fotografie de la Rubla, 1961)

 

 

 

 

 

(1936-2011)

 

Student în anul IV la Facultatea de Medicină, a fost unul dintre organizatorii protestului studenţesc din Bucureşti din noiembrie 1956, alături de colegul său de facultate, Alexandru Ivasiuc. Într-un interogatoriu din 11 noiembrie 1956 Serdaru declara „Am înţeles să profităm de evenimentele din Ungaria, în sensul agitaţiei create în jurul acestei probleme, având în vedere că acolo au început tulburările tot de la unele demonstraţii studenţeşti, ne-am gândit că este momentul potrivit să cerem şi noi revendicări”.

Arestat în 4 noiembrie 1956, cu o zi înainte de data preconizată a mitingului studenţesc de protest, a fost condamnat, în martie 1957, la 4 ani închisoare, într-un lot care a cuprins 10 studenţi (alături de Ivasiuc şi Serdaru, au mai fost condamnaţi Vasile Brânzan, Paul Iliescu, Remus Petcu, Constantin Iliescu, studenţi în anul IV la Facultatea de Medicină, Alexandru Tătaru şi Dan Stoica, studenţi în anul III la Institutul de Arhitectură, Christl Depner şi Mihai Rădulescu, studenţi la Filologie în anul III şi respectiv II)

În 1960, la expirarea pedepsei, i se stabileşte DO la Rubla pentru 2 ani (decizia nr. 16010 din 13 octombrie 1960), motivul restricţiilor domiciliare impuse de Securitate fiind că în timpul detenţiei avusese „manifestări duşmănoase”. „În timpul detenţiei s-a menţinut pe aceeaşi poziţie duşmănoasă, instigând pe ceilalţi deţinuşi la refuz de hrană. Pe linie disciplinară a fost pedepsit cu 25 zile de izolare pentru atitudine obraznică faţă de supraveghetor şi nerespectarea regulamentului. Faţă de cele de mai sus propunem ca la data expirării pedepsei – 2 noiembrie 1960 – să i se fixeze domiciliu pe timp de 24 luni în comuna Rubla, raionul Călmăţui, regiunea Galaţi” se menţiona într-un “referat privind pe deţinutul Mihai Victor Serdaru, deţinut la Gherla”.

În perioada domiciliului obligatoriu de la Rubla este sub supravegherea continuă a Securităţii, fiind considerat un „posibil element duşmănos”. În dosarul de urmărire informativă care a fost deschis de Securitate chiar la sosirea în D.O. a tânărului medicinist, Mihai Victor Serdaru era caracterizat de ofiţerul de Securitate ca “un element recalcitrant”, solicitând urmărirea sa.

În februarie 1962, în urma intervenţiilor mamei sale, care locuia de mulţi ani în Franţa, i se ridică restricţiile domiciliare şi i se permite să plece din ţară.

Îşi termină studiile de Medicină în Franţa, devenind medic neurolog.

Mihai Victor Serdaru a murit la 24 martie 2011, la Paris.

 

În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie.