Home » Română » Memorial » Din "marea de amar" » Misiunea Ethridge în România. Întâlnirea cu Basile Stoica, secretar general în Ministerul de Externe

Misiunea Ethridge în România. Întâlnirea cu Basile Stoica, secretar general în Ministerul de Externe

Notă asupra convorbirii dlui Mark Ethridge cu dl Basile Stoica, secretar general în Ministerul de Externe

 

Dlui Ethridge i s-a explicat că dl Stoica este funcționarul nr. 2 din Ministerul de Externe, asistentul dlui Tătărescu, și că a rămas în această funcție în speranța că va putea să facă, prin influența sa personală, tot posibilul pentru a tempera politicile guvernului.

Dl Ethridge l-a întrebat pe dl Stoica dacă considera guvernul reprezentativ, la care acesta a răspuns că nu era reprezentativ pentru țară, numai pentru anumite grupuri. Crede că guvernul este dominat de comuniști și că forța Partidului Comunist constă în minoritatea maghiară și în evreii din România, care-l sprijină. A dat și exemple. Ana Pauker și Pătrășcanu sunt cunoscuți ca singurii doi „intelectuali” din partid.

(…) Când a fost întrebat ce crede despre soluția la actuala criză politică, dl Stoica a spus că România trebuie să reia relațiile cu Statele Unite și Marea Britanie, dar aceasta nu poate fi decisă de români, ci doar de cei Trei Mari. Dacă Statele Unite doresc un guvern reprezentativ, cel actual nu este. El crede că Partidul Național Țărănesc este singurul element politic dominant în țară și că oamenii sunt nemulțumiți că nu este inclus în actualul guvern. Părerea sa, bazată pe faptul că îi cunoștea pe lideri, este că țărăniștii ar dori să aibă un alt fruntaș al partidului în guvern decât dl Maniu, cum ar fi dl Mihalache. Ambele partide, Național Țărănesc și Național Liberal, sunt de acord că trebuie să existe o politică de înțelegere cu Rusia.

 

Fragment din Notă asupra convorbirii dlui Mark Ethridge cu dl Basile Stoica, secretar general în Ministerul de Externe, publicată în Ulrich Burger, Misiunea Ethridge în România, trad. Florica Mateiaș și Raluca Schiau, cu o prefață de Dennis Deletant și o postfață de Romulus Rusan, Fundația Academic Civică, 2000