Munca cea mai istovitoare la Sighet era pomparea apei din beci într-un bazin care se afla sub acoperiș.
Era o pompă veche, ce se strica deseori și mergea extrem de greu. Apa era necesară pentru toată închisoarea, pentru camere, pentru spălatul tinetelor, pentru bucătărie, pentru spălatul scărilor și al holului.
Am încercat să mișc singur manivela. Dar era foarte grea. Gardianul ne-a dat o rudă cu o tinichea la un capăt care se introducea în manivelă. În total eram zece persoane: Márton Áron, Boros Adalbert, [Josheph] Schubert, [Gheorghe] Petz, Sándor [Imre], [Iosif] Waltner, [Ioan] Heber, [Ştefan] Tătaru, [Gheorghe] Pătrașcu și cu mine.
Am format două echipe: eu și Pătrașcu eram la manivelă, iar ceilalți câte patru la pârghie. În timp ce eu cu o echipă trăgeam și învârteam de o sută de ori manivela, ceilalți se odihneau. Și invers.
Îmi amintesc că de data aceea am învârtit roata de două mii cinci sute de ori și când am terminat, observând că apa curge afară de sus pe o țeavă, am strigat gardianului conform consemnului dat: «Gata pompa!» Fiecare era istovit. (…) Când gardianul striga POMPA, noi răspundeam încet: IN NOMINE DOMINI!
Uneori pompa se strica. De câte ori reluam după reparație, totdeauna mergea mai greu. O situație mai grea era când se spălau rufele. Atunci se folosea apă mai multă și mergeam de trei, patru sau chiar de cinci ori într-o zi. Și trăgeam uneori până la 7000 de ture la zi. În astfel de cazuri rămâneam storși ca lămâile. Se mai întâmpla ca unul din gardieni, ca să-și bată joc de noi, deschidea sus robinetele de la WC și după socotelile noastre așteptam să curgă apa sus pe țeava din acoperiș, și spre surprinderea noastră întârzia. Când gardianul socotea că și-a bătut joc suficient de noi, oprea robinetele și când ceream liber să mergem la cameră, că semnalul de sus se arătase, striga la noi, înjurându-ne că numai am pierdut vremea la beci, că am stat atât de mult în loc să umplem rapid bazinul
Mărturia părintelui Alexandru Todea
Episcop auxiliar greco-catolic şi Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş (19 noiembrie 1950).
În perioada 1945-1948 a fost arestat de mai multe ori.
Rearestat la 31 ianuarie 1951 a fost încarcerat la Jilava (9 noiembrie 1951) la dispoziţia Tribunalului Militar Bucureşti. A fost condamnat prin Sentinţa nr. 104 a Tribunalului Militar Bucureşti, din 20 februarie 1952, la muncă silnică pe viaţă pentru ,,înaltă trădare, agitaţie şi uz de fals”, iar ulterior, prin Decretul 5/1963 pedeapsa a fost redusă la 25 ani muncă silnică.
Închis la Sighet în perioada 26 februarie 1952 -20 martie 1955.
