Daniel Popa: Spuneți-mi, vă rog, ce vă amintiți despre modul în care a decurs colectivizarea în satul dumneavoastră și în comunele sau satele din jur.
Neculai Popa: Îmi amintesc absolut tot, nu am uitat nimic. Au venit ghiogași din alte comune atunci cu mașinile. 15-20. Care i-or socotit ei că ar fi cei mai răi, mai destrăbălați din satuʼ lor. Din alte comune, i-o adus de la a zecea comună aicea. Pe ai noștri i-o luat și i-o dus în alte comune. […]
Și-apoi venea câte un delegat de-acela cu câte cinci-șase ghiogași de-aceia, împărțea satuʼ în trei-patru sectoare… și mergea de la casă la casă. Mai fugea oamenii. Mai fugea. Mai venea și a doua oară, mai venea și a treia oară… Pe urmă venea cu mașina, te căta să te cheme la primărie. La primărie acolo o fost unuʼ Butoi, băiat de popă. Era tehnician agricol. Era solid. Om așa aproape la 70-80 de kilograme, cu o burtă mare acolo, cu o ceafă… Domnule… bătăi, bătăi ca la Mărășești, domnule. Că nu vrea să semneze, să-i găsească prin cămare sau că s-au ascuns prin beci. Se băga mulți sub pat… și apoi, gata, îi trăgea papucuʼ din picioare, îi ungea degetuʼ cel mare de la picioare cu tuș, hârtia i-o lipea acolo, și gata: cică a semnat. (râde) De-astea or făcut, domnule, blestemății din astea. Pe urmă, cu copiii: „Măi, cum te cheamă?” „Ileana.” „Dar pe tine?” „Ionuț.” „Câți ani ai?” „Opt.” „Câți ani ai?” „Nouă.” „În ce clasă?” „A doua.” „Măi, daʼ tu ai învățat ceva?” „Am învățat.” „Ei, n-ai învățat nimic, că noi de-asta am venit la tine aicea, să te vedem, că am auzit că tu ești cel mai slab din școală. Nu înveți nimic, mă, și tac-tu văd că ți-o cumpărat opinci, și ți-o cumpărat cutare, și te-o îmbrăcat… Îi greu, mă. Daʼ tu cu notele… Ia să văd dacă tu știi să semnezi.” Și copiii credeau… Tot așa i-o amăgit. „Stai, domʼle, daʼ ce să semnez, ce să scriu acolo?” „Cum îl cheamă pe tac-tu?” „Vasile.” „Și mai cum?” „Dădădoaia.” „Ia să văd, poți să scrii aici Vasile Dădădoaia?” „Gata, domnule.” Punea ștampila dedesubt. (râde) Or făcut colectiv așa. […]
Voiam să spun, atuncea cu colectivizarea, oamenii fugeau de acasă. Și-i șicana ca să semneze. Tinerii nu voia să semneze, daʼ era unuʼ dintr-înșii, cine l-o mai învățat să-i sară ochii din cap dacă mai trăiește: „Hei, leliță, măi fată – cum o vedea, mai bătrână ori ba –, cum ai zis că te cheamă?” „Păi daʼ ce te-nteresează? Maria Azoanei.” „Fă Marie, tu ia dă mâna aicea la mine, hai noroc, bre, ce bine îmi pare că te-am cunoscut. Ce bine sameni, bre, cu Liana a lui…”. Și el ținea un deget îndoit și dădea mâna, când dădea mâna, îi ungea degetuʼ cu tuș și îi lua degetuʼ pe hârtie. Chiar dacă era femeie sau bărbat. Nu mai dormeau acasă țăranii, dormeau pe câmpuri. Și umbla, dom’le, cum să vă spun, avea niște GAZ, niște mașini, GAZ era atunci, GAZ îi spunea, cu ele umblau ca albinele prin satele astea, intra și colo, și colo, și colo, peste stradă, pe țarnă, cum vedea unuʼ că o ia de-a dreptuʼ prin grădină, imediat trimitea după dânsuʼ milițienii și-l chema… Pe urmă o început încă o metodă: cică să se prezinte toată lumea cu vitele la vaccin, să se prezinte cu câinii, să se prezinte… pe zile. Și trebuia să se ducă cineva, domnule. Și zicea: „Gata, de data asta-i gratuit, nu se ia bani pentru injecție – o mie, două, 600 cum era atunci –, daʼ trebuie să ne semnezi aici că totuʼ e gratuit.” Și când semna, ei îi punea de semna declarația… Or făcut multe, domnule, eu țin minte toate minunile…
Fragment din interviul cu Neculai Popa (interviu nr. 1433 B din Arhiva de Istorie Orală a Centrului Internațional de Studii Asupra Comunismului, realizat în septembrie 2001 de Daniel Popa), inclus în volumul în pregătire Colectivizarea – „de bunăvoie, daʼ cu forța”, interviuri de Daniel Popa, editor Traian Călin Uba
Neculai Popa
(1919-2010)
Născut la 13 august 1919, Târpești (județul Neamț); cinci clase primare, școala de cântăreți bisericești din Piatra Neamț; cântăreț bisericesc și creator popular.
A fost arestat în august 1952 fiind acuzat de implicare în mișcarea de rezistență anticomunistă din munți. Prin sentința nr. 344/1953 a Tribunalului Militar Iași a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru ”crimă de uneltire împotriva ordinii sociale”. A executat anii de condamnare în închisorile de la Iași, Jilava, Gherla, Poarta Albă. A fost eliberat în octombrie 1955.
După eliberare, consemnat cu D.O. în satul natal, a lucrat ca muncitor săpător, descoperind diferite vestigii arheologice a căror însemnătate a înțeles-o. A convins autoritățile de potențialul arheologic al zonei. Astfel, în perioada 1961-1965 se realizează primele săpături arheologice de amploare în satul Târpești, fiind descoperit situl „Râpa lui Bodai”, care conține urme ale unor așezări din neolitic, eneolotic și Epoca Bronzului târziu.
A fondat în anul 1964 muzeul „Popa” (pe proprietatea familiei) – muzeu etnografic, cuprinzând și lucrări de artă populară și de artă naivă.
