(28 febr. 1897, Pitești – 28 febr. 1982, Paris)
avocat, ministru al Afacerilor Interne (noiembrie-decembrie 1944)
A fost arestat la 14 iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău.
Condamnat la 5 ani temniţă grea, a fost încarcerat la penitenciarele Craiova, Sighet şi arestul MAI din Bucureşti. La 31 mai 1956, în urma rejudecării cauzei, Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Bucureşti l-a condamnat la 9 ani temniţă grea. A fost eliberat la 10 iulie 1956 şi i s-a fixat DO pentru 60 luni în comuna Bumbăcari, raionul Călmăţui, regiunea Galaţi.
În 28 august 1959 a fost rearestat şi încarcerat la Jilava. La 17 martie 1960 a fost condamnat la 10 ani închisoare corecţională pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A fost eliberat la 28 iulie 1964, fiind graţiat prin Decretul nr. 411/964.
În 1968 pleacă în exil în Franța. A fost activ în exilul românesc, înființând Consiliul Național Român.
A murit în februarie 1982 la Paris.
Soția sa, Fulvia Penescu (1906-1962), a fost arestată în iulie 1947 și condamnată la 3 luni închisoare corecţională în urma înscenării de la Tămădău. În ianuarie 1949 a fost evacuată din locuinţă, iar din vara anului 1953 a fost deportată în Bărăgan.
