(28 februarie 1916, Păltiniș, Sibiu – 26 octombrie 2017, mănăstirea Caraiman)
Absolvent al Școlii de Arte și Meserii și a Școlii Superioare de Textile
A fost arestat la 10 decembrie 1947, acuzat de ”apartenență la organizație subversivă” și că ”a luat parte la ședințele unei organizații țărăniste PNȚ”.
Tribunalul Militar București l-a condamant prin sentința 940/1948 la 6 ani temniță grea.
Încarcerat la Jilava, Văcărești și Aiud. A trecut prin lagărele de muncă de la Canal (Saligny, Valea Neagră, Poarta Albă, Mamaia).
A fost eliberat din închisoare la 5 ianuarie 1954.
Nicolae Tomaziu: Am început să activez din nou în cadrul PNȚ-ului cu organizațiile de tineret PNȚ-ist, unde am început să ne cunoaștem, am început să ne organizăm, mai ales după desființarea Partidului Național Țărănesc din 1947, din iulie 1947. Atunci s-a desființat și noi ne-am organizat și activam subversiv. Și ne-am făcut niște cercuri din astea doi plus unu… Mă rog, că să nu ne descoperim pe toți, toată organizația, dacă prindea un cerc din ăsta, ăla nu știa de alt cerc. Și în felul ăsta am activat așa până prin noiembrie, când, după Tămădău, când o început arestările în valuri, valuri, valuri de arestări ale PNȚ-iștilor, noi, o parte din organizația noastră s-a desființat, pentru că toți capii PNȚ-iștilor au fost arestați. Și atunci am început să ne cam ascundem pe ici, pe colea. Eu m-am dus la o soră a mea în Curtea de Argeș, care-i medic acolo, pentru că erau date liste întreaga țară, că noi deja eram cunoscuți ca PNȚ-iști și eram trecuți pe listele astea de urmărire, nu știu ce. Și au dat peste mine acolo. (…)
La ce dată ați fost arestat?
Nicolae Tomaziu: Am fost arestat la 10 decembrie 1947. La 10 decembrie 1947 m-a ridicat poliția din Curtea de Argeș. Și zice: „Domnul Tomaziu, poftiți!”… Era o trăsură cu cupeu, pentru că ploua. „Poftiți până la poliție să dați o declarație”, zice, „că știți cu scandalul ăla ce s-a petrecut.”. Zic: „Nu știu, domn’e, nu cunosc nimic!”. „Nu-i nimic, noi nu știm, acolo o să scrieți ce nu știți și nu știți”. M-a luat acolo la poliția din Curtea de Argeș și, de acolo, a doua zi m-au și dus sub escortă, doi cetățeni… În fine, am scăpat că nu mi-au legat mâinile. M-au dus cu ei, unul de-o parte, unul de-o parte. „Să fiți atent, că, uitați-vă, revolverele-s încărcate!”
Și unde v-au dus?
Nicolae Tomaziu: M-au dus la Interne, la București. Acolo, la Interne am stat vreo două-trei luni de zile, până s-a format completul de judecată, ne-a dus la Curtea Marțială, tot lotul ăsta care eram noi, PNȚ-iștii. Eu nu mai țin minte exact cine era. Era Sergiu Macarie, era Ionescu-Galbeni, era Adler, acum îi spune altfel, și-o schimbat numele. Mă rog, eu îl știu de Adler. Și mulți tineri din ăștia PNȚ-iști care eram. Și ne-a dus la Curtea Marțială pentru proces. Și acolo un episod foarte interesant… (…). Au pus avocați din oficiu. Și eu am ieșit aș din grup, așa cum era zăpușeala aia acolo așa, că veniseră și cunoștințe, părinți de la cei care eram acolo. Nu le-a dat voie să vorbească. S-a făcut un proces sumar, așa. Și, între timp, când eu voiam să iau… că avocatul meu din oficiu era aproape. Și am ieșit din grup să vorbesc cu el. Și el pleca. Și eu, după el. Și am trecut prin cordonul ăla care păzea… Că eram civili îmbrăcați, așa. Și atunci mi-a venit în cap: Stai, că eu pot pleca!. Am ajuns cu el până la poartă, până la ieșire. La ieșire, am stat puțin și m-am gândit: „Ce se întâmplă. Unde mă duc?” Că știam că dacă nu găsea pe cineva, un evadat, toate rudele erau răscolite și arestate, una-alta. Și atunci m-am gândit: „Domn’e, pun în pericol pe toate rudele mele.”. Și m-am întors înapoi la foștii mei colegi.
Fragment din interviul nr. 688 din AIOCISAC cu Nicolae Tomaziu realizat de Wanda Cojocaru în 31 iulie1997
În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie
© CISAC
