Problema arestării foștilor lideri politici interbelici este abordată pentru prima oară la nivelul conducerii P.M.R. într-o ședință a Secretariatului din 10 noiembrie 1949, la care au participat Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Iosif Chișinevschi și Alexandru Moghioroș. În timpul discuțiilor, Gheorghiu-Dej a lansat un atacat virulent la adresa acestei categorii sociale văzute ca un potențial adversar al regimului comunist:
„De fapt aceștia sunt foștii și actualii conducători ai partidelor burgheze, reacționari, din neamul brătienilor, Râmniceanu [Romniceanu – n.n.], Hudiță si alții, nu știu de ce îi mai ținem așa. Eu cred că ar trebui să ne gândim la toate jigodiile acestea, ele fac cuib prin însăși prezența lor, însăși prezența lor prezintă un pericol. Cercurile burgheze știu că sunt liberi și probabil interpretează că îi lăsăm liberi pentru că ne temem de ei. În America nu e atât liberalism. Cred să-i punem capăt acestei situații, să ne gândim, să ne sfătuim. Este timpul să-i arestăm pe toți conducătorii partidelor burgheze”.
La 14 ianuarie 1950, Prezidiul Marii Adunări Naționale a emis Decretul nr. 6/1950 privind înființarea unităților de muncă în care urmau să fie trimiși, cei care prin faptele sau manifestările lor, direct sau indirect, primejduiesc sau îngreunează sau încearcă să primejduiască regimul de democrație populară, îngreunează sau încearcă să îngreuneze construirea socialismului în R. P. Română, precum și acei care în același mod defăimează puterea de stat sau organele sale, dacă aceste fapte nu constituie sau nu pot constitui prin analogie infracțiuni”.
În 27 martie 1950, un colectiv din conducerea M.A.I. prezidat de ministrul adjunct Marin Jianu a hotărât că în afara celor prevăzuți în textul Decretului nr. 6/1950, urmează să fie internați în unități de muncă „foștii demnitari ai guvernelor reacționare, inclusiv cele două dictaturi (carlistă și antonesciană) ca: miniștri, subsecretari de stat, secretari generali, foști diplomați, foști senatori, deputați, prefecți, primarii orașelor de reședință, iar pentru Municipiul București, primarii, ajutorii de primar general și primarii de sectoare”. În ceea ce privește partea tehnică a arestărilor, urma să fie elaborat „pentru fiecare Direcțiune Generală în parte câte un proiect de instrucțiuni privind modul cum se va proceda la ridicări, actele ce urmează a fi făcute și competența organelor subordonate”.
…În baza tabelului redactat în primăvara anului 1950, printr-un ordin trimis direcțiilor regionale de Securitate de colonelul Gavrilă Birtaș, în noaptea de 5/6 mai 1950 au fost arestați 84 de foști demnitari. A fost o operațiune atent pregătită și desfășurată la nivel național, la care au participat peste 200 de securiști. Au scăpat de arestare doar cei care au reușit să părăsească clandestin țara, persoanele care nu au fost acasa în noaptea respectivă sau care și-au schimbat domiciliul fără să anunțe acest lucru organelor de miliție. Bilanțul întregii acțiuni a fost înaintat conducerii M.A.I. „Cabinet” prin adresa nr. 43/41768 din 6 mai 1950.
…Foștii demnitari reținuți în Capitală au fost concentrați în arestul aflat în subsolul Ministerului de Interne. După o percheziție corporală li s-au confiscat „obiectele personale”, fiind repartizați în celule separate. Potrivit raportului înaintat conducerii M.A.I. în dreptul numelui fiecăruia dintre foști politicieni era indicată și numărul camerei în care urma să fie repartizat la Sighet.
Iată câteva exemple privind obiectele personale reținute cu ocazia percheziției corporale ce a precedat repartizarea foştilor politicieni în celule: de la Ion Macovei au fost ridicate pe bază de proces-verbal „10.949 lei, portofel cu acte personale, două perechi ochelari de vedere, fular de lână, cravată, bretele, stilou marca Parker, limbă de pantofi”; de la Tancred Constantinescu s-au ridicat: „6.420 lei, portofel, ceas marca Longines, ac de cravatä, ochelari de vedere, agrafă galbenă pentru prins cravata”; de la Alexandru Lapedatu s-au reținut „trei carnețele cu numere de telefon, o carte Istoria Statelor Unite, 2.588 lei, un ceas Longines, două perechi de ochelari de vedere, portofelul cu actele personale şi bretelele”; de la Radu Roşculeț „un ceas de mână (aur) marca Aero Compax, suma de 2.440 lei, un portmoneu din piele care conține următoarele: două carnete de identitate Nr. 302, eliberate de Marea Adunare Națională, două taloane de Călătorie, un abonament C.F.R., buletin de la Biroul Populației Nr. 29877, una legitimație a Partidului Național Liberal Nr. 21, una fișe de muncă, un carnet A.R.L.U.S., diferite hârtii cu anumite însemnări și trei fotografii, una pereche ochelari, una cravată, una pereche jartiere”; de la Gheorghe I. Brătianu s-au ridicat „2.321 lei, portofel, buletin de identitate, ceas de mână marca Longines, cravată, ochelari de vedere (citit), bretele, şireturi, tub de sticlă pentru perie de dinți” (ASRI, fond Documentar, dosar nr. 9572, vol. 13, f. 3-44).
…Marcați de șocul arestării nocturne, dar și de incertitudinea privind soarta lor în continuare, foștii demnitari au fost îmbarcați în curtea Ministerului de Interne din București în patru dube și transferați la Penitenciarul Sighet.
…Celor 65 de foști demnitari aduși cu cele patru dube de la București, li s-au adăugat alți 19 politicieni interbelici sosiți la Sighet în intervalul 6-7 mai 1950, de la diverse direcții regionale ale Securității.
din Andrea Dobeș, Spații carcerale în România comunistă. Penitenciarul Sighet (1950-1955), Editura Argonaut, 2021
citește și
- Constantin C. Giurescu: Îmi dau imediat seama că suntem în incinta unei închisori mari, cu parter şi două etaje
- Ion Nistor: Era în dubă o căldură insuportabilă când, duminică, 7 mai 1950, ajunserăm, pe la orele 4 după amiaza, la penitenciarul din Sighet, o clădire mare, înconjurată de un zid de 6 metri înălțime
- “La arestarea lui Tancred Constantinescu, fost ministru liberal, organele Securităţii au pătruns în locuinţa acestuia prin spargerea unui geam”
- Arestările din 5/6 mai 1950. Mărturia Anei Drimenţ despre arestarea lui Radu Roşculet
- Arestările din 5/6 mai 1950. Mărturia Dorinei Potârcă despre arestarea soțului ei, Virgil Potârcă
- Arestarea lui Gheorghe Tașcă, 5/6 mai 1950
- Arestările din 5/6 mai 1950. Mărturia Marilenei Bocu, soția lui Sever Bocu
- Arestările din 5/6 mai 1950 – ”lotul demnitarilor”