|
În aceste zile se împlinesc 60 de ani de la arestarea în noaptea de 5/6 mai 1950 şi încarcerea în închisoarea Sighet a peste 100 de demnitari ai României interbelice (foşti miniştri, academicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti, politicieni), unii dintre ei condamnaţi la pedepse grele, alţii nici măcar judecaţi. Publicăm în această săptămână fragmente din cartea Memoria închisorii Sighet (Fundaţia Academia Civică, 1999, ed. II 2003)
Claudiu Secaşiu, Contribuţii privind distrugerea elitei politice româneşti |
La scurt timp după arestarea foştilor demnitari, familiile lor au fost evacuate din case, în acord cu Instrucţiunile privind bunurile celor internaţi, discutate în şedinţa din 27 martie 1950, a cadrelor din conducerea M.A.I.
Dintr-o notă din 27 iulie 1950 a agentului Fery, trimisă spre ştiinţă de Direcţia Securităţii Capitalei, Direcţiei Generale a Securităţii Poporului, semnalând comentarii din cadrul familiilor celor arestaţi, în legătură cu evacuările acestora, rezultă că:
„ – Elena Brătianu, soţia lui Gh. Brătianu, a afirmat că ea a fost cazată în comuna Colentina, la un km. De capătul liniei de tramvai, într-o cameră părăsită, fără geamuri, unde plouă înăuntru. Ea personal nu s-a gândit niciodată că va trăi într-o aşa mizerie.
– Florica Algiu, sora lui C. Bebe Brătianu, a afirmat că, împreună cu soacra sa în vârstă de 92 ani, a fost cazată într-o magazie. A cerut autorizaţie să se mute în altă parte, eventual în spaţiul locativ al unei rude, însă a fost refuzată. (…)
– Soţia fostului ministru Zigre a spus că soţia lui Valer Pop a fost mutată până acum de trei ori şi a nimerit tot o locuinţă necorespunzătoare pentru ea şi copiii săi”( M.J.-A.D.I.M., fond penal nr. 10.176, vol. 5, f. 373).
Într-un memoriu adresat ministrului de interne, Teohari Georgescu (apelând la reputaţia Dumneavoastră de dreptate), Sofie Cihoski, soţia generalului Henri Cihoski care decedase la Sighet, încă de la 17 mai 1950, descria, în septembrie 1950, situaţia disperată în care se găsea: „aruncată din casă (casă făcută cu bani împrumutaţi la Casa Construcţiei, datorie amortizată timp de 15 ani), cu lucrurile confiscate, cu pensia soţului meu general Henri Cihoski neplătită – sunt lăsată muritoare de foame împreună cu fiul meu grav bolnav (…) iar eu având o vârstă la care nu mai pot munci” (Arh. S.R.I., fond D, dos. 9.572, vol. 12, f. 131 (v)).
Dincolo de situaţia precară în care fuseseră aduse, familiile celor închişi deplângeau faptul că „nu pot întreţine corespondenţă cu cei arestaţi şi nici nu ştiu unde se află aceştia, pentru a le putea trimite pachete” (M.J. – A.D.I.M., fond penal nr. 10.176, vol. 5, f. 373).
După două săptămâni de la arestarea lui Gh. I. Brătianu, soţia apela la bunăvoinţa ministrului de interne, solicitându-i permisiunea de a-i trimite soţului câteva „lucruri de îmbrăcăminte, o pătură şi medicamente. Motivez această cerere prin faptul că cu ocazia arestării sale în dimineaţa zilei de 6 mai 1950, n-am avut timpul necesar de a-i da toate aceste lucruri care îi sunt mai mult decât necesare” (Ibidem, vol. 4, f. 456). Singura menţiune făcută pe cerere era trimiterea „La dosar”.
Aceeaşi rezoluţie, de fapt negativă, o poartă şi două memorii, având acelaşi destinatar, expediate de Adina C. Brătianu. În primul, din 10 mai 1950, soţia lui Dinu Brătianu ruga să se i se înmâneze soţului: „medicamentele şi schimburile alăturate” (Loc. cit., fond penal nr. 10.172, vol. 2, f. 121), iar medicului în grija căruia presupunea că s-ar fi aflat soţul, să i se transmită nota privind „Starea sănătăţii şi îngrijirile de dat Domnului Dinu Brătianu”, care se încheia astfel:
„În general, nu spune ce are şi ce simte (subl. în text – n.n.) decât dacă este întrebat insistent şi amănunţit” (Ibidem, f. 122).
Nefiind informată că, la 20 august 1950, Dinu Brătianu decedase în penitenciarul din Sighet, în cea de a doua petiţie adresată lui Teohari Georgescu, la 10 octombrie 1950, Adina C. Brătianu ruga „să binevoiţi a permite să trimit soţului meu în vârstă de 84 ani şi suferind articole de îmbrăcăminte groase pentru iarnă” (Ibidem, f. 118).
Numeroşi membrii ai familiilor foştilor demnitari de la Sighet au fost evacuaţi din case, unora fixându-li-se domiciliu obligatoriu în centre neaglomerate. Alţii au fost chiar arestaţi şi încadraţi la rândul lor în colonie de muncă (C.M.). De exemplu, soţia lui Gh. I. Brătianu a fost reţinută la 13 octombrie 1951 şi încadrată în C.M. pe timp de 24 luni, conform Deciziei M.A.I. nr. 559 din 6 august 1952. Din această cauză, abia după eliberarea din detenţie, Elena Brătianu semna o declaraţie în faţa agenţilor de securitate, în anul 1955, prin care afirma că: „am preluat de la fratele meu Sturdza Dimitrie obiectele ce aparţin soţului meu, Gheorghe I. Brătianu şi care mi-au fost restituite de către organele M.A.I., aceste obiecte urmând a le preda soţului meu la venirea sa acasă” (Loc. cit., fond penal nr. 10.176, vol. 8, f. 14), însă Gh. I. Brătianu decedase în penitenciarul din Sighet cu mai mult de doi ani şi jumătate în urmă, în aprilie 1953, în condiţii rămase încă neelucidate (Maria G. Brătianu, Gheorghe I. Brătianu – enigma morţii sale, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 1997, passim).
Imediat după operaţiunea de arestare din noaptea de 5/6 mai 1950 s-a trecut la pregătirea celui de-al doilea val de arestări. Astfel, la 8 mai 1950, Direcţiunea Regională a Securităţii Poporului Craiova raporta Direcţiei de Anchete din D.G.S.P. („tov. Col. Dulgheru”):
„Înaintăm alăturat două dosare personale ce cuprind material informativ şi material corp delict, cu privire la numitul Burileanu Dumitru din Craiova Str. Severinului Nr. 32, fost Guvernator la fosta Bancă Naţională.
Cel de al doilea dosar personal interesează pe numitul Tătărescu Alexandru, fostul preşedinte al organizaţiei PNL-Tătărescu din judeţul Gorj, care în prezent domiciliază în Bucureşti Str. Romană Nr. 17” (Arh. S.R.I., fond P, dos. 52.767, vol. 1, f. 1).
D. Burilleanu avea să fie arestat la 1 august 1950, în timp ce generalul Alexandru Tătărescu se afla deja la Sighet, fiind arestat în 5/6 mai 1950.
Al doilea lot de foşti demnitari a fost înaintat de D.G.S.P. penitenciarului Sighet la 15 iulie 1950, cu repartizarea precisă pe celule, fixată de la Bucureşti (Loc. cit., fond D, dos. 9.572, vol. 12, f. 175). Cei 12 deţinuţi erau: generalul Ion Popovici (celula 64 et. I); Mihail Gr. Romaşcanu (62, I); fostul subsecretar de stat pentru Marină în Ministerul de Război, viceamiral Ion Georgescu (64, I); fostul ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor, Ion Macovei (18, parter); fostul subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale, Dumitru V. Ţoni (44, I); N. D. Cornăţeanu (75, II); Victor Moldovan (48, I); general Mihail Racovitză (celula 11 separată); Victor Slăvescu (78, II); C. (Dinu) Simian (74, II). La 13 iunie 1950 fusese arestat fostul subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale, Petre Mironescu-Mera, iar la 22 iunie 1950, fostul ministru al Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, Dimitrie R. Ioniţescu.
La 1 august 1950, în cadrul celui de-al treilea lot de demnitari au fost arestaţi: fostul subsecretar de stat la Ministerul de Finanţe, Zamfir Brătescu; Dimitrie Burilleanu; fostul subsecretar de stat la M.Ap.N., general Alexandru Glatz; fostul subsecretar de stat la M.A.I., Ştefan Meteş. Tot în cursul anului 1950, a mai fost arestat şi fostul ministru al Lucrărilor Publice, Virgil Solomon.
Printre cei întemniţaţi în cursul anului 1950, se numărau multe persoane în vârstă de peste 75 de ani, precum Theodor Cudalbu (87), Dinu Brătianu (85), generalul Ion Popovici (85), generalul Mihail Racoviţă-Cehanu (84), C. Argetoianu (79), general Henri Cihoski (79), Dori Popovici (77), Sever Bocu (76), Aurel Vlad (75), Valeriu Moldovan (75), care au decedat în penitenciarul din Sighet, fără excepţie. Tot la Sighet au murit şi oameni sub 60 de ani, precum Gh. I. Brătianu (55), Radu Roşculeţ (56), Ion Christu (58), Costel Tătăranu (59). Mai mult de o jumătate (47) (La această cifră trebuie adăugat numărul celor decedaţi la scurt timp după punerea în libertate, de ex.: C. Bebe Brătianu) dintre foştii demnitari arestaţi în anul 1950 au murit în penitenciare sau în domiciliu obligatoriu, majoritatea având mormântul necunoscut. Familiilor celor morţi în detenţie nu li s-a comunicat nimic, iar certificatele de deces au fost eliberate cu ani de zile de întârziere (de exemplu, în cazul Sighetului, unde au murit, în perioada 1950-1955, nu mai puţin de 44 de foşti demnitari, actele de deces s-au completat retroactiv, în anul 1957).
La un ordin al D.G.S.P. din iunie 1950 lt. col. de securitate Kiss Vasile de la Direcţia Regională a Securităţii Poporului Oradea, răspundea, la 17 iulie 1950:
„Raportăm că în noaptea de 1/2 iulie a.c. deţinutul politic Alexandru Lapedatu încercase să se stranguleze cu şervetul, însă a fost observat şi împiedicat de organul nostru care făcea acolo paza.
Susnumitul a încercat să se sinucidă, din motivul că suferă de stomac şi a avut crize puternice.
În ziua de 3 iulie a.c. a sosit cu trenul de la Regionala Sibiu numitul Sandu Ioan, fost subsecretar la Culte.
În ceea ce priveşte legăturile lor în afară, până în momentul de faţă, nu deţinem informaţii că ar exista aşa ceva, însă reacţiunea comentează sub diferite forme menirea Penitenciarului, fără să fi putut afla, însă, cine sunt deţinuţii de acolo” (Arh. S.R.I., fond D, dos. 7.754, vol. 3, f. 189. Pe raport, un ofiţer anonim a pus o rezoluţie: „dacă deţinuţii ştiau în ce localitate se află”, transpusă, probabil, într-un nou ordin către organul de securitate care tutela activitatea penitenciarului Sighet).
La 20 noiembrie 1950, D.G.S.P.-Secretariat solicita Direcţiunii Generale a Penitenciarelor ca „deţinuţii politici menţionaţi mai jos aflaţi în penitenciare la dispoziţia D.G.S.P., să fie ridicaţi din penitenciarele unde se găsesc şi să fie trimişi la Sighet” (Ibidem, dos. 9.572, vol. 12, f. 215).Cei trei nominalizaţi erau: fostul vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, generalul Gheorghe Mihail şi fostul ministru al Justiţiei, Mihai Popovici (A sosit la 16 noiembrie 1950. Cf. M.J.-A.D.I.M., fond penal nr. 10.956, vol. 2, f. 3) de la Ocnele Mari, precum şi fostul ministru al Agriculturii şi Domniilor, Ioan Hudiţă (La Sighet, din 22 decembrie 1950. Ibidem), de la Craiova.
Căpitanul de securitate Dascăl Eugen, de la Direcţia Regională a Securităţii Statului Baia Mare, confirma D.G.S.P., la 20 martie 1951, depunerea generalului Alexandru Glatz la locul ordonat (Sighet – n.n.) şi raporta că în dimineaţa zilei de 12 martie a.c. din acest penitenciar a încetat din viaţă deţinutul Taşcă Gheorghe în etate de 71 ani, fost profesor universitar” (Arh. S.R.I, fond P, dos. 9.042, vol. 1, f. 8. În 1950, organul de securitate ierarhic superior penitenciarului era Direcţia Regională de Securitate Oradea). Peste trei ani, la 30 iunie 1954, un eveniment similar – decesul generalului Mihail Racovitză – era raportat M.A.I. Unitatea Militară 0123 Bucureşti, de către lucrătorul Grupei Operative de la Penitenciarul Sighet Principal, lt. Maj. Satmari Alexandru (Ibidem, dos. 8.832, vol. 6, f. 17).
Grupul de foşti condamnaţi în procesul conducătorilor P.N.Ţ., în frunte cu Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, a fost adus, la 15 august 1951, de la penitenciarul Galaţi la Sighet, unde I. Maniu avea să se stingă din viaţă la 5 februarie 1953.
Din Alexandru Raţiu, Gheorghe Pătraşcu, Gheorghe Andreica, Nuţu Roşca, Andrea Dobes, Ioan Ciupea, Claudiu Secaşiu, Ioan Dunca, Memoria închisorii Sighet, editor Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică, 2003
