Ne permitem o indiscreţie, reproducând un fragment din scrisoarea pe care unul din elevii Şcolii de la Sighet a trimis-o domnului Gheorghe Arvunescu, iniţiatorul unuia din premiile decernate.
„…La finalul Şcolii, am încercat să fac un fel de retrospectivă, am încercat să văd cât de multe lucruri noi am să iau cu mine acasă şi am ajuns la o concluzie fericită! Noi, tinerii, suntem viitorul şi chiar dacă românia nu este încă poate cel mai bun loc de a-l construi suntem datori să facem ceva pentru ea, suntem datori să încercăm să mişcăm rotiţele pentru a pune pe roate ţara asta bântuită de atâţia ani de comunism! Dacă înainte de a ajunge la Şcoala de Vară de la Sighet eram de părere că viitorul meu ar fi undeva prin Europa (Europa nu includea românia), acum vreau să rămân acasă şi să fac ceva pentru ca acasă să fie cât mai cald şi cât mai bine. Vă mulţumesc!”
Oana Şipoş (Satu Mare)