1989, sfârşit şi început
Ana Blandiana
Ziarul german Die Welt din 11 noiembrie a. c. se miră că „în timp ce în toate ţările blocului comunist sunt comentate evenimentele de acum 20 de ani, în România este tăcere“. Şi, într-adevăr, în timp ce întreaga Europă sărbatoreşte cu seriozitate, fantezie şi exuberanţă cei 20 de ani de la căderea zidului Berlinului (ceea ce, oarecum eufemistic, poate fi considerat şi momentul teoretic al sfîrşitului comunismului), în România vacarmul electoral maschează de fapt o tăcere jenată pe această temă.
Pentru că România nu aniversează doar 20 de ani de la revoluţia care „a fost sau n-a fost?“, ci şi 20 de ani de cînd nu a vrut şi nu a fost în stare să răspundă la această întrebare şi să lămurească vreuna dintre problemele pe care ea le-a ridicat.
Acesta este contextul în care s-a desfăşurat la Timişoara dezbaterea internaţională, organizată de Academia Civică, Societatea Timişoara şi Memorialul Revoluţiei de la Timişoara, sub titlul 1989, sfîrşit şi început: comunism, neocomunism, postcomunism.
Au fost invitaţi istorici şi participanţi la evenimente din Polonia, Republica Cehă, Ungaria, Republica Moldova, Serbia, România, ca şi mari specialişti occidentali care au facut o analiză a evenimentelor paralele: Stephane Courtois a vorbit despre „Anul 1989 – domino sau puzzle?“, Thierry Wolton despre „Postcomunism în China şi Rusia, analiză comparată“, Anneli Ute Gabanyi despre „Aspecte ale revoluţiilor şi evoluţiilor post-ex-neo-comuniste în Germania şi România“. A participat, de asemenea, E.S. Wojciech Zajaczkowski, ambasadorul Poloniei în România, istoric de profesie, care a vorbit despre „Căderea comunismului în Polonia“ şi Petruşka Sustrova, purtătoare de cuvînt a Cartei ’77, a cărei intervenţie a fost intitulată „După 20 de ani, ce-am pierdut şi ce am cîştigat“. Din Cehia a mai fost prezentă Libuse Valentova, din Ungaria, Bela Borsi Kalman, din Serbia, Petru Cîrdu, din Republica Moldova, Nicolae Dabija. România a fost reprezentată de Episcopul László Tökés, Radu Filipescu, Petre Mihai Băcanu, Ion Caramitru şi au fost prezentate filmele Un martor incomod al evenimentelor din decembrie ’89 de Lucia Hossu Longin, Fratricidul din iunie de Sorin Ilieşu şi Noi nu murim, un film realizat de Memorialul Revoluţiei din Timişoara, în regia lui Gabriel Burz, ca şi videoproiecţia 20 de ani – 100 de desene de Dan Perjovschi. În pauzele dezbaterilor au mai avut loc două evenimente de răsunet: lansarea, în prezenţa autorulului, a volumului Pata oarbă a memoriei europene de Stephane Courtois, publicată de Academia Civică, cu o notă despre deportările din Basarabia şi Bucovina de Nord, semnată de Romulus Rusan şi vernisarea expoziţiei de fotografii Solidari cu România, prezentată de Jaroslaw Godun, directorul Institutului Polonez.
Toate aceste prestigioase şi complexe participări au avut scopul de a analiza comparativ nu numai felul în care s-a desfăşurat anul 1989 în diversele ţări comuniste, ci şi felul în care au evolut ele pe parcursul celor 20 de ani, ce-au făcut cu libertatea cîştigată şi în ce măsură reziduurile comunismului, prezente încă peste tot, împiedică construcţia şi funcţionarea statelor de drept.
Dacă admitem că în 1989 am fost „condamnaţi la libertate“ (ca să folosesc o expresie a lui Voltaire), trebuie să admitem şi că să fii liber este mai greu decît să nu fii şi că revoluţiile de acum 20 de ani mai au nevoie de eforturi şi timp pentru a fi împlinite.
articol preluat din Observator Cultural nr. 506 din 24.12.2009
http://www.observatorcultural.ro/1989-sfirsit-si-inceput*articleID_22973-articles_details.html
