Home » Français » Mémorial » Revue de presse » Observator cultural: „Memoria ca formă de justiţie", la Bruxelles

Observator cultural: „Memoria ca formă de justiţie", la Bruxelles

posted in: Revue de presse

Fundaţia Academia Civică  organizează în parteneriat cu europarlamentarul Monica Macovei expoziţia „Memoria ca formă de justiţie”, sub înaltul patronaj al preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek. Vernisajul Expoziţiei va avea loc marţi, 18 octombrie, la ora 18.30, la Parlamentul European, cladirea Altiero Spineli.

 

             Expoziţia, care va fi deschisă în perioada 18-20 octombrie 2011, este dedicată Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, primul de asemenea gen şi amploare în ţările ex-comuniste. Început în 1993 şi luat la scurt timp , la Strasbourg, sub egida Consiliului Europei, Memorialul de la Sighet a atins în acest an vîrsta majoratului, iar prezentarea sa sub cupola Parlamentului din Bruxelles reprezintă o recunoaştere nu numai a importanţei sale, dar şi a sacrificiilor şi suferinţei popoarelor de dincoace de Cortina de Fier în cei 45 de ani de regim comunist.

             Deschisă prin mesaje ale preşedintelui Jerzy Buzek şi europarlamentarei Monica Macovei (iniţiatoare a evenimentului), expoziţia va fi prezentată din partea echipei de realizatori de Ana Blandiana, preşedinta Academiei Civice, iar din partea invitaţilor de onoare de Stéphane Courtois, editorul Cărţii Negre a Comunismului şi rector al Şcolii de Vară de la Sighet.

             Alcătuită din 26 panouri, din două filme documentare şi două slideshow-uri prezentând numele şi  portretele a zeci de mii de deţinuţi şi deportaţi, expoziţia „Memoria ca formă de justiţie” se înscrie în seria de analize istorice şi juridice privind condamnarea crimelor comunismului iniţiată de grupul parlamentar PPE.

             Memorialul de la Sighet apare ca un reper a ceea ce s-a făcut în acest domeniu pînă azi.

 

Observator cultural: Memoria ca formă de justiţie la Bruxelles