de Ana Blandiana
Școala de Vară de la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet (școală susținută de Fundația Adenauer și de Ministerul Educației), care și-a încheiat în acest an cursurile celei de-a XIV-a ediții, își selectează participanții (adolescenți între 15 și 18 ani) pe baza unui concurs de admitere constînd într-o lucrare scrisă. Anul acesta le-am cerut să-și imagineze o zi din viața lor de peste 10 ani: 25 martie 2011. Spre surprinderea noastră, lucrările bine scrise (au fost aproape 5 candidați pe un loc) prezentau, în covîrșitoarea lor majoritate, o viziune deprimantă asupra viitorului în construirea căruia nu păreau să se fi simțit implicați. Am fost atît de șocați de pesimismul lor încît am hotărît să începem cursurile printr-o dezbatere pe această temă, dezbatere la care au luat parte și profesorii de istorie care participă la Școala de Vară.
Întrebările de la care am pornit au fost:
1. Care sînt argumentele pesimismului lor? Ce anume, din viața lor de azi, le subminează speranța?
2. De ce nu consideră că deceniul care urmează, și care va fi al maturității lor, este un deceniu în care ei înșiși ar putea influența mersul lucrurilor?
Dezbaterea a fost moderată de acad. Alexandru Zub, de Romulus Rusan și de mine. La ea au participat, într-un mod sincer, pasionat și impresionant, atît elevi, cît și profesori.
Transcriem, în continuare, fragmente din această lungă dezbatere (a durat mai mult de trei ore), începînd cu intervenția dlui profesor Zub, iar apoi cu răspunsurile prin care – în cadrul testului obișnuit de la sfîrșitul cursurilor – elevii au mărturisit felul și măsura în care descoperirea Memorialului, conferințele audiate și dezbaterea despre viitor i-au influențat și le-au schimbat perspectiva.
În acest an, programul mai multor zile a fost focalizat pe studiul noțiunii de deportare și al diverselor feluri de deportări: depor-tările basarabenilor în Siberia, desfășurate în mai multe valuri, de la primul dintre ele împlinindu-se acum 70 de ani (Elena Siupiur, Mariana Țăranu, Ion Varta, Gheorghe Mîrzenco); deportările sașilor și ale șvabilor în Donbas (Anneli Ute Gabanyi, Hannelore Baier, Doru Radosav); deportarea în Bărăgan, în noaptea de Rusalii a anului 1951, a 44.000 de oameni a căror singură vină era că locuiau în Banat și Mehedinți, pe fîșia de 25 de kilometri de-a lungul frontierei cu Iugoslavia, ieșită de sub dominația lui Stalin (Smaranda Vultur, Viorel Marineasa și Miodrag Milin); deportarea în URSS a unor personalități ale comunității armene din România (Vartan Arachelian); urmă-rirea și repatrierea forțată în URSS a basarabenilor refugiați în România, după înaintarea armatelor sovietice între Nistru și Prut (Dumitru Șandru).
Asta nu înseamnă însă că, între 11 și 18 iulie 2011, la Sighet s-a vorbit numai despre deportări, deși a fost vernisată și expozițiaRusaliile Negre (curator Romulus Rusan), expoziție care mai fusese vernisată, începînd din luna mai, la Muzeul Satului din București, la Biblioteca Universitară din Timișoara, la Muzeul de Artă din Turnu Severin, iar după lunile de vară pe care le va petrece la Sighet, își va reîncepe periplul prin țară, primul oraș în care va poposi în septembrie fiind Brăila.
Au existat însă și alte teme. De exemplu, istoricii francezi Stéphane Courtois, rectorul Școlii de Vară, și Bernard Bruneteau au vorbit despre lagărele de concentrare ca noțiune specifică secolului al XX-lea și, respectiv, despre noțiunea de genocid, Alexandru Zub a făcut o trecere în revistă a istoricilor deținuți în închisorile comuniste, Hubertus Knabe, directorul Memorialului din Berlin, a vorbit despre această instituție a memoriei germane, iar cunoscutul istoric german Helmut Müller-Enbergs s-a încadrat în tema dominantă, vorbind despre deportările din RDG. Monica Ciobanu, Dragoș Petrescu și Cristina Petrescu au discutat despre lustrație și memoria comunismului în România. Istoricul Aleksander Hall a conferențiat despre rolul bisericii în schimbările politice din Polonia anilor ’80. Dar așa cum Memorialul este un muzeu de istorie strict științific, și în același timp un muzeu de artă, prin prezența unor importante lucrări artistice închinate suferinței și rezistenței, programul școlii de vară a cuprins, în cursul unor lungi seri desfășurate în Celular, filme precum: Scriitori în vizorul Securității de Helmuth Frauendorfer, Amfiteatre și închisori de Nicolae Mărgineanu (dedicat memoriei tatălui său, marele psiholog clujean) sau scenariul radiofonic Deportați în Siberia de Ion Costin Manoliu, sau workshopul condus de celebrii artiști plastici Lia și Dan Perjovschi, pe tema „Artă și societate“.
Dincolo de toate acestea, însă, Școala de Vară de la Sighet este locul unei empatii generale care naște sentimentul, nespus de încurajator, că – în afara lumii tulburi, contradictorii, dezbinate, în care trăim în restul timpului – există și posibilitatea existenței unei lumi armonioase, solidare, în care respectul și admirația dintre generații, dintre elevi și profesori, dintre savanții aparținînd diferitelor culturi europene fac să renască speranța în șansele Binelui. Plecăm de la Sighet, în fiecare an, cu bateriile încărcate, pentru a putea continua lupta cu toate morile de vînt, prin înfrîngerea cărora – oricît ar părea de ciudat – se scrie istoria.