Născut la 11 august 1938, la Iaşi.
A fost membru în „Garda Tineretului Român”, iniţiată în 1956 de Nicolae Vlad, sub forma unui cerc literar. Gruparea s-a transformat în vara anului 1957 într-o organizaţie de luptă anticomunistă şi a activat astfel până în iunie 1958, când cei 15 membri, cu vârste cuprinse între 18 şi 24 ani, au fost arestaţi şi condamnaţi prin sentinţa nr. 672 la pedepse ce însumau peste 230 ani închisoare, pentru „uneltire contra ordinii sociale”.
Octav Bjoza, student în anul I la data arestării, a fost anchetat timp de două luni la Securitatea din Iaşi şi condamnat la 15 ani muncă silnică. A trecut prin penitenciarele Uranus (Bucureşti), Braşov, Codlea, Văcăreşti, Gherla, Jilava, Galaţi, Brăila şi lagărele din Balta Brăilei (Strâmba, Stoieneşti, Salcia, Bacul 4, Periprava – Grind).
A fost eliberat la data de 23 iunie 1962.
Din 2008 este preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.
…Răpus de halul de distrofie în care mă aflam din cauza hranei proaste care nu depăşea de cele mai multe ori 1000 de calorii deşi eram supus la munci silnice deosebit de grele, cum ar fi în mină sau la Canalul Dunăre-Marea Neagră sau la canale de irigaţii sau la îndiguit Balta Brăilei de jur-împrejur cu lopata şi cu roaba sau la recoltat stuf iarna cu picioarele în apă, în opinci şi numai cu o cămăşuţă şi cu haina vărgată care era atât de rară că vedeai prin ea într-un crivăţ care nu mai contenea, zi şi noapte revenea… Ca şi trupele sovietice eliberatoare, tot de la Răsărit venea şi crivăţul… era cumplit, era cumplit…
Ajunsesem de la 76 kg la o greutate de 52 kg şi la un moment dat am făcut o dublă pneumonie. Cine îmi dădea putere? De multe ori… nu de puţine ori spuneam: La următorul maldăr de stuf pe care îl legam şi trebuia să îl transport la malul Dunării… Spuneam: „La următorul mă prăbuşesc şi mor!” Sau cu fiecare roabă de pământ cărată spuneam: „Doamne, la următoarea nu o sa mai rezist, mă prăbuşesc şi mor şi rămân pe-aici! Ce se va alege de prietena mea?” Mi-aduceam aminte de prietena mea şi pe loc primeam puteri nebănuite, de neimaginat, parcă renăşteam din cenuşă. Şi treaba asta se repeta de nenumărate ori… Ea, deşi era departe de mine, o simţeam în permanenţă şi când o vedeam în faţa ochilor puterile creşteau pe loc. Mulţi dintre colegii şi prietenii mei pe care aveam să-i întâlnesc de-a rândul anilor prin lagăre şi închisori îmi spuneau: „Octave, ai trecut şi pe la Jilava!” „Da, da’ de unde ştii?” „Octave, ai trecut şi pe la Galaţi!” „Da, de unde ştii?” „Ai trecut şi pe la Salcia şi ai stat în baraca cutare…” „Da, da… de unde ştii?” Ziceau: „Am găsit pe grinzi sau în beton sau în piatră zgâriat de tine numele Carmen, Carmen, Carmen şi ne-am dat seama că numai tu puteai să fi acela…” Da! Fetiţa m-a aşteptat şi după eliberarea mea ne-am căsătorit şi suntem împreună şi astăzi!
Fragment din interviul nr. 1843 din Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, realizat de Andra Dumitru
În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie.
