Când rămâneam în colonie (colonia Popești Leordeni. n.e.d), făceam corvezi grele. Cele mai cumplite zile erau când ne scoteau să aducem apă. Nu mai știu de unde, dar era departe. Treceam printr-o pădure, pe poteci pline de zăpadă și alunecoase, purtând pe umeri, două câte două, o prăjină grea pe care aveam două marmite. Dusul era cum era, dar întorsul cu ele pline era cumplit. Ne târam încet, încet, două câte două, purtând marmitele ca oltenii cobilițele. Ne întorceam lac de apă și cu picioarele tremurânde. Și iar auzeam: „Opt femei la corvoadă. Repede!”…
Și, într-o bună zi, zarvă în colonie, porțile deschise și suntem chemate la magazie să ne luăm lucrurile. Era plecarea. Ne-am luat lădițele și, val-vârtej, încolonarea! Și, pe jos, cu lăzile în mână, cu ligheanele, căci aici ni se dăduse voie să primim lighene, cu rucksacii în spinare, pornim. Prin aceeași pădure, apoi pe o vale – pe unde era oare? – înzăpezită, cu pojghiță de gheață, pe care alunecam, ne cădeau geamantanele, ne dădeam drumul pe fund după ele să le prindem. Și așa am mers până am ajuns la șosea, unde ne așteptau camioane. Cât a durat, nu-mi amintesc. De altfel, ceasuri nu aveam la noi, dar știu că această plecare a fost un coșmar. În picioare, înghesuite ca sardelele, am pornit. Încotro? Vom afla îndată. Eram din nou la Ghencea, în lagărul pe care îl părăsisem în vară. Am coborât din camioane, murdare, încotoșmănite care de care mai bizar, cu bagajele respective.
din Dorina Potârcă, Aminitirile unui ”element dubios”, editor Virginia Ion, Fundația Academia Civică, 2011
***
Dorina Ştefania Potârcă (n. Marinescu), profesoară de franceză, soţia fruntaşului naţional-ţărănist Virgil Potârcă (deţinut politic în perioada 1950-1954, mort în închisoarea de la Sighet).
Arestată la 15 aprilie 1952 în lotul „familiilor demnitarilor”, a trecut prin lagărele de la Ghencea, Popeşti-Leordeni, Pipera şi închisoarea Dumbrăveni, executând o condamnarea administrativă de doi ani.
A fost eliberată la 19 aprilie 1954, fiind apoi obligată să se angajeze în diverse posturi fără legătură cu pregătirea sa profesională: muncitoare, vânzătoare, funcţionară. Abia în 1957 a fost reprimită în învăţământ ca profesoară suplinitoare.
