Expoziţia „Ţăranii şi comunismul”
În holul din faţa sălii „Traian Moşoiu” a fost amenajată expoziţia „Ţăranii şi comunismul”, o expoziţie naţională itinerantă care a ajuns şi la Oradea, fiind găzduită câteva zile de primărie şi mai apoi de Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”. Expoziţia cuprinde poze şi documente, mărturii ale rezistenţei anticomuniste. Pe panouri se pot citi titluri precum: Răscoalele din Bihor şi Arad – 1949, Anchetele judiciare şi medico-legale din 1993 (judeţul Arad), Ţărani din Vrancea arestaţi în iulie 1950, Rusaliile Negre (18 iunie 1951), Calul, duşman al comunismului, De la colectare la colectivizare, Ţăranii şi comunismul, Harta revoltelor ţărăneşti (1949-1962) …
„Acesta este primul episod din ciclul privind rezistenţa anticomunistă, după cum ne-a spus dna Eugenia Mitraşca, preşedintele filialei Bihor a fundaţiei Academia Civică. Al doilea episod va fi, probabil, „Victimele din diplomaţie”. Autorul expoziţiei „Ţăranii şi comunismul” este curatorul Romulus Rusan – directorul Centrului internaţional de studii asupra comunismului, care va fi prezent la Oradea, la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”, în 3 septembrie, alături de dna Ana Blandiana – preşedintele Academiei Civice.”
În timp ce discutam pe hol cu dna Eugenia Mitraşca, a sosit dl Aurel Brazdă cu harta Bihorului pe care erau marcate localităţile unde au avut loc revolte ale ţăranilor în 1949.
„Să ştiţi că dl Aurel Brazdă ne-a adus cele mai multe documente de istorie orală, iar acum o hartă”, a ţinut să sublinieze dna Eugenia Mitraşca. În cadrul reuniunii din sala mare, doamna Eugenia Mitraşca avea să citească mesajul curatorului, iar domnii Aurel Brazdă, Corneliu Crăciun, Gabriel Moisa şi Augustin Ţărău aveau să înfiereze comunismul, făcând referire la revoltele ţăranilor (în 1949 şi după), nominalizând localităţile („martir”) din judeţul nostru unde au avut loc astfel de revolte (la Ucuriş, Tăut, Batăr, Bicaciu, Mărţihaz…), au fost prezentate cauzele revoltelor şi răzmeriţelor, dar şi riposta dură a securiştilor şi tot ceea ce a urmat, deportări şi condamnări, cote (în produse agricole şi animale)…
„E bine că se organizează astfel de manifestări. Istoria nu trebuie uitată. Faptul că participăm este o formă de respect, de neuitare, iar domnul Aurel Brazdă este martor şi participant al istoriei din timpul comunismului. Această expoziţie este o lecţie de istorie concretă, vizibilă…” a spus, printre altele, profesorul universitar Corneliu Crăciun.
articol preluat din www.ovidan.ro