(n. 1 august 1883, Cubolta, Soroca – d. 30 aprilie 1979, Bucureşti)
Publicist şi om politic, vicepreşedinte (1917) şi preşedinte (1918) al Sfatului Ţării de la Chişinău, promotor al Unirii cu România, fruntaş al Partidului Naţional Ţărănesc, membru corespondent al Academiei Române, ministru secretar de stat pentru Basarabia (decembrie 1919 – martie 1920), ministrul Lucrărilor Publice (iunie 1927; noiembrie 1928 – iunie 1930), al Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale (iunie 1930 – octombrie 1930), ministru de Stat (octombrie 1930 – aprilie 1931; august 1932 – noiembrie 1933).
Arestat în 25 iulie 1947, anchetat asupra relaţiilor sale cu fruntaşii naţional-ţărănişti, a fost eliberat o lună mai târziu, la 22 august, deoarece s-a constatat că ,,în complotul descoperit în cadrul P.N.Ţ.-ului, a avut numai rol de martor”.
Rearestat în noaptea de 5/6 mai 1950 (”noaptea demnitarilor”), a fost încarcerat la Sighet în 7 mai, fiind ”condamnat administrativ” pentru o perioadă de 24 luni. Incertitudinea destinaţiei finale a fost surprinsă de Pan Halippa printr-un catren: „Frunză verde de agud / Ne duc, măre, la Aiud; / Dar mă tem că, pasă-mi-sa / O să ne treacă Tisa”, povestind „cu o melancolie amestecată cu umor cum a făcut odinioară închisoare sub ruşi și nu credea să apuce vremea să facă şi sub ai lui şi anume în Transilvania”.
Ridicat din Penitenciarul Sighet la 18 februarie 1952, a fost predat autorităţilor sovietice la 26 martie. Transferat prin punctul de trecere a frontierei Ungheni, a fost încarcerat la Chişinău. Într-o delaţiune din 25 iulie 1968, sursa „Făgărăşanu” a menționat că fruntaşul basarabean i-a povestit „cum a fost arestat în 1950 şi cum a fost luat din lagărul de la Sighetu Marmaţiei de către organele poliţiei secrete sovietice şi dus în Siberia unde a fost judecat şi condamnat din ordinul lui Stalin la 25 de ani”.
În 22 iunie 1952, Tribunalul Militar al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti l-a condamnat la 25 de ani „lagăr de corecţie şi muncă, fără pierdere de drepturi şi fără confiscarea averii” pentru spionaj împotriva Uniunii Sovietice. Internat în lagărele de muncă din Siberia, a fost amnistiat în decembrie 1955.
După eliberare a notat despre anii petrecuţi în gulagul sovietic: „Norocul meu a fost că Stalin a murit şi eu am fost readus în ţară, după 3 ani de muncă grea, dar foarte utilă pentru deţinuţi, căci am condus în exilul meu serviciul sanitar din 11 lagăre, curăţându-le de murdărie, infecţii şi insecte, şi organizând ore de petreceri intelectuale: citire comună, coruri, redactarea gazetei de perete, adunare de folclor şi altele”.
Readus în România, a fost încarcerat în Penitenciarul Gherla, fiind eliberat la 12 aprilie 1957.
A lucrat ca profesor de istorie şi geografie.
Pentru mai multe informații, citește Andrea Dobeș, Spații carcerale în România comunistă Penitenciarul Sighet” (1950 – 1955), Detenţie şi post detenţie. Repere biografice, Editura Argonaut, 2021
