posted in: Evenimente
În perioada 26-28 septembrie 2014 a avut loc la Piteşti a XIV-a ediţie a simpozionului internaţional „Experimentul Piteşti – Reeducarea prin tortură”. Simpozionul a reunit, ca în fiecare an, foşti deţinuţi şi deportaţi politici, dar şi cercetători preocupaţi de problematica istoriei recente.
Din partea Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet a participat la eveniment cercetătoarea Andreea Cârstea cu o prezentare intitulată „Detenţia politică în România anilor ’70-’80. Fragmente dintr-un exerciţiu de istorie orală”, o cercetare bazată pe interviurile din arhiva de istorie orală a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.