n. 1941
ziarist la România Liberă
A fost arestat în 24 ianuarie 1989. După mai multe anchete, lui Petre Mihai Băcanu i s-a intentat un proces de drept comun („speculă cu maşini”). Scopul era să se dezmintă acuzaţiile venite din Occident că în România ar mai exista deţinuţi politici. Avea să fie eliberat din arestul Securităţii (Calea Rahovei nr. 39) doar în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, iar trimiterea în judecată a fost casată la 10 ianuarie 1990.
…În noaptea arestării, în micul meu apartament din Pajura au năvălit 15 securişti. În aceeaşi noapte, în curtea Direcţiei a 6-a s-a „turnat“ un film – cum scoteam din portbagajul Daciei matriţa ziarului. Aveam să aflu mai târziu de la Burloi că filmul a ajuns chiar la „tovarăşul“. Citez din procesul verbal al percheziţiei, executată cu mare precizie de celebrul torţionar Marin Pârvulescu: „…au fost descoperite următoarele: … Una matriţă confecţionată din metal, cu ramă de 40×30 cm, prevăzută cu 4 (patru) perechi de prindere şi 4 (patru) şuruburi de fixare (câte două pe latură) a literelor care sunt dispuse pe două coloane de circa 27/19 cm, precum şi un dispozitiv de ataşat la matriţă, cu prindere sistem balamale, iar pentru rulare doi rulmenţi pe care se află inscripţionat Poland 6200 şi respectiv BM3-HP6-6200. Matriţa a fost împachetată într-o hârtie de ambalaj şi s-a aflat în portbagajul autoturismului“…
Am fost arestaţi în momentul în care eram pregătiţi să apăsăm pe trăgaciul cumplitei arme care este cuvântul, opinia liberă, neîngrădită. Securitatea avea o metodă clasică de anchetă: alinierea informaţiilor. Obţinea de la unul dintre cei arestaţi din grupul nostru o informaţie, apoi îi punea şi pe ceilalţi să scrie ceea ce doreau ei. Într-o zi, Burloi m-a întrebat:„De unde aţi procurat bazoooka?“ „Ce?“ „Da, da, ce-ai auzit, bazooka“. Despre ce-a fost vorba: mulţi din Alianţa „R“, când m-au auzit vorbind de un ziar clandestin mi-au replicat astfel: „Ce ziar, domnule, bazooka!“. Cu cât auzeam mai mult de bazooka, cu atât eram încredinţat că va fi mai eficient un ziar. Ştiam că Ceauşescu se teme mai mult de cuvinte decât de arme. Iar noi ofeream o „armă“. Împreună cu Uncu, Creangă, Maier, Chivoiu, urmam să folosim „muniţia“– litere de plumb, matriţe, articole de ziar. E drept, cam „ostile“, dar cu efect trăsnet pentru închistarea şi aberaţiile la care ajunsese regimul ceauşist…
…La un moment dat, colonelul Gheorghe Burloi, anchetatorul meu, mi-a comunicat că mi s-a schimbat încadrarea „infracţiunii“: complot – pedeapsa minimă 15 ani, maximă – pedeapsa capitală. A făcut gestul pistolului cu degetul: „glonţul!“. N-am fost nici buimăcit, nici deznădăjduit. M-am gândit la colegii mei, bănuind că şi lor anchetatorii le-au comunicat „noutatea“…
…Securitatea era pornită să rezolve toate cazurile de ostilitate faţă de regimul ceauşisto-comunist. Pe parcursul anchetei era gata-gata să ne pună în cârcă mai toate evenimentele din preajma Casei Scânteii – incendiul de la magazia de sfoară a rotativei de ziare, incendierea unui imens cauciuc de tractor la baza statuii lui Lenin, incendierea acelei butaforii de la intrarea în Expoziţie, numită „Arcul de Triumf – Epoca de aur“.
Când a fost vorba să detaliez în declaraţii din ce constă tiparniţa noastră, am apreciat cantitatea de litere de plumb la câteva kilograme, dar Burloi – nimic, că au fost 50 kilograme. Mi-am dat seama că dorea să ridice valoarea materialelor sustrase din tipografie, pentru a-l incrimina de furt pe Chivoiu. „Dar maşina Vingalac?“ – m-a întrebat el. Declaraţia lua proporţii, Burloi se ambala, vedeam cum micul dispozitiv de cules litere, de pe vremea lui Gutemberg – cât o palmă –, căruia îi mai zice şi Vingalac, se transformă în mintea lui într-o complicată maşină de tipărit. Îmi dădeam seama că declaraţiile ajungeau la C.C. al P.C.R.după reacţia violentă a lui Burloi de a doua zi.
Din Petre Mihai Băcanu (Bucureşti), Ceauşescu a fost îngrozit de apariţia unui ziar ilegal în Romulus Rusan (ed.), Analele Sighet 10: Anii 1973-1989. Cronica unui sfârșit de sistem, Fundația Academia Civică, 2003
