Home » English » Memorial » Press Review » Photo România Festival: Expoziţii la Centrul Claudiopolis

Photo România Festival: Expoziţii la Centrul Claudiopolis

posted in: Press Review

 „Rusaliile negre: Deportatea în Bărăgan” și „Recviem pentru țăranul român. Țăranii și comunismului” sunt cele două expoziții pe care Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei – Fundaţia Academia Civică le propune clujenilor până în 20 iunie  la Centrul Cultural Claudiopolis. Expozițiile au fost vernisate în cadrul Photo Romania Festival, în prezența curatorului Romulus Rusan, a scriitoarei Ana Blandiana și a episcopului greco-catolic PS Florentin Crihălmeanu.

 

Expoziţia “Recviem pentru ţăranul român. Ţăranii şi comunismula fost realizată cu ocazia împlinirii, în martie 2009, a 60 de ani de la începutul colectivizării forţate a agriculturii şi de la începutul calvarului pentru ţăranul român (Plenara C.C. al P.M.R. din 3-5 martie 1949). Expoziţia reconstituie în documente de arhivă, fotografii de epoca şi mărturii de istorie orală lumea rurala româneasca dispărută sub tăvălugul colectivizării forţate impuse de regimul comunist. Unul din elementele principale ale expoziţiei este harta numeroaselor răscoale ţărăneşti din anii 1949-1962, împotriva colectivizării şi cotelor. La realizarea expoziţiei au mai colaborat filialele Timiş şi Arad ale Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Muzeul Judeţean de Istorie din Alexandria şi mulţi martori la zi ai evenimentelor, unii dintre ei deveniţi istorici ai acestora. Graphic designul a fost realizat de arhitecţii Octavian Carabela şi Marius Marcu-Lapadat.

 

„Rusaliile negre: Deportatea în Bărăgan” se centrează asupra deportărilor din Banat şi Mehedinţi, din vara anului 1951. Momentul reprezintă unul (şi cel mai bestial) dintre numeroasele proiecte de epurare socială pe care le-a inventat regimul comunist din perioada Gheorghiu-Dej, aflat în plină dominaţie sovietică. În urma unui plan pregătit timp de trei luni, cu precizie diabolică, au fost scoşi din casele lor, pe parcursul nopţii de 18/19 iunie, fără nici un anunţ prealabil, peste 44.000 de oameni, începând cu femeile şi bărbaţii apţi de muncă şi continuând cu familiile lor, compuse din bătrâni de până la 85 de ani şi din copii de toate vârstele (unul din ei, născut abia cu două zile înainte). După un drum tărăgănat, de două săptămâni, zăvorâţi în vagoane de animale (unii copii au murit pe drum), deportaţii au fost depuşi în câteva gări din Bărăgan, de unde camioanele i-au purtat în 18 puncte diferite ale deşertului de stepă. Lăsaţi sub cerul liber, sub soarele năucitor de vară, au trebuit să-şi pregătească pentru început bordeie sub pământ, ca în comuna primitivă. În anii următori şi-au construit case mai arătoase şi au desţelenit pământurile virgine. Au reuşit astfel să-şi procure hrana pentru ei şi pentru animalele din curte, biruind sărăcia şi izolarea, supravieţuind ca nişte Robinson Crusoe ai secolului XX. 

 

Expoziţia „Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan” este alcătuită din 28 de panouri în care sunt expuse cronologic şi tematic: situaţia internaţională din anii 50 (ruperea lui Tito de Kominformul stalinist), elaborarea planului de „dislocare”, alcătuirea „listelor negre”, pregătirea şi executarea deportării, viaţa în Bărăgan, clădirea caselor, procurarea apei şi mâncării, şcoala, munca, înmormântările, în sfârşit „Domiciliul obligatoriu”. Textele explicative sunt completate de sute de fotografii, hărţi şi obiecte, toate provenind din banca de date a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului. Mărturiile personale sunt transcrieri ale înregistrărilor făcute de colaboratorii CISAC, în cadrul vernisajului fiind lansat şi un audiobook cu fragmente de amintiri.

 

Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului (director: Romulus Rusan) funcţionează fără întrerupere de 18 ani şi este cea mai veche componentă a Fundaţiei Academia Civică şi, implicit, a Memorialului Sighet. Arhiva sa – compusă din 6000 de ore de înregistrări de istorie orală, din aproape o sută de mii de fişe de detenţie politică, din 10.000 de acte de deces în detenţie, din mii de fotografii şi sute de filme documentare – este laboratorul de creaţie al Memorialului şi s-a materializat, totodată, publicistic prin editarea a peste 30.000 pagini  de carte. Competenţa sa este girată de prezenţa în Consiliul Ştiinţific a unor mari specialişti în istorie aplicată, ca academicienii Şerban Papacostea şi Alexandru Zub, cercetătorii Stéphane Courtois, Thomas Blanton, Dennis Deletant şi Helmut Muller-Enbergs, fostul disident Vladimir Bukovski, sociologul Pierre Hassner. CISAC dispune de un personal extrem de restrâns, expoziţia fiind realizată de numai 5 persoane pe parcursul a două luni.

 

Cele două expoziții de la Centrul Claudiopolis pot fi vizitate până în 20 iunie. Accesul este gratuit și se realizează între orele 9 și 18, doritorii fiind așteptați la intrarea Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, str. Moților nr. 26.

 

 

http://www.photoromaniafestival.ro/evenimente/expozitii-la-centrul-claudiopolis/