Home » English » Center for Studies » 1945 documentary files » Post Scriptum la Punctul E

Post Scriptum la Punctul E

posted in: 1945 documentary files
Cât de cinică a fost decorarea regelui Miahi I se poate vedea din stenograma nu mai puţin cinicei discuţii care a avut loc la Kremlin, la 3 februarie 1948 (cu o lună după detronarea Regelui şi expulzarea familiei regale) între prim-ministrul român Petru Groza şi generalismul Stalin.
 
Stalin întrebă dacă Regele a plecat definitiv sau se mai poate întoarce în țară.
Groza răspunde că regele se poate întoarce ca cetățean român. 
Stalin se interesează de averea regelui și întreabă ce a făcut regele cu posesiunile sale…
Groza a răspuns că principala parte a posesiunilor a fost practic întotdeauna în proprietatea statului și numai venitul de pe urma lor aparținea regelui. Acum toate aceste posesiuni vor aparține în totalitatea statului.
Regelui îi mai aparțin terenuri agricole considerabile, dar având în vedere că nu mai beneficiază de vechile privilegii, în temeiul reformei agrare îi vor rămâne numai 50 de hectare de pământ”.
În continuare, Stalin întreabă dacă este adevărat că statul român a cumpărat de la rege proprietățile acestuia pentru 3 milioane de dolari sau acesta este numai un zvon.
Groza răspunde că guvernul român a cumpărat de la rege 360 (trei sute șaizeci) de tone de vin cu un milion de franci elvețieni, iar regelui i-a fost dată numai o jumătate din această sumă, iar cealaltă jumătate o va putea primi numai în cazul în care se va purta bine…
Groza a spus că guvernul i-a dat regelui exact cât să nu spună că guvernul l-a dezavantajat, dar nu foarte mult, pentru ca el să nu devină independent.
Stalin spune în continuare că românii au un rege foarte bun și să dea Dumnezeu tuturor un astfel de rege!
P. Groza adaugă că, după cum i-a spus în ajun și lui Molotov, guvernul român a trebuit să țină cont de faptul că regele a fost decorat de către guvernul sovietic cu ordinul „Victoria” (Победа).
I.V. Stalin spune că totul n-a fost făcut rău și întreabă dacă regele și-a luat ordinul cu sine în străinătate.
P. Groza răspunde că regele și-a luat ordinul și adaugă că guvernul a mizat pe faptul că acțiunile lui (ale guvernului) vor fi apreciate pozitiv de Moscova.
Stalin spune în continuare că tânărului rege trebuie să i se lase cetățenia (română). Stalin întreabă dacă împreună cu regele a plecat și mama sa. Groza răspunde afirmativ și adaugă că „mama regelui a fost mulțumită de hotărârile luate”.
 
Din comunicarea Tatianei Pokivailova, în româneşte de Armand Goşu,  în „Analele Sighet „ nr. 6, „Anul 1948 – instituţionalizarea comunismului”, editor Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică, 1998, pag. 156-157
 
 
 
 
Peste mai mulți ani, în Elveția când s-a pus, într-un moment de jenă financiară, problema amanetării decorației cu ametiste și rubine la o casă de consignație, Regele s-a opus cu îndârjire: „Decorația nu-mi aparține, e a poporului român”. Și decorația a fost păstrată.
Culmea cinismului lui Stalin, s-a constatat ulterior că atât briliantele, cât și rubinele erau false!…
Tot comentând cu Regina vestea proastă ce primiseră, mi-a venit o idee care ne-a părut minunată, și anume, să întreb eu, ca să fie totul mai discret, câți bani s-ar oferi amanetând faimoasa „Victorie” la casa de consignație! Regina a fost încântată și eu, mândră de mine. Ne-am despărțit sperând că se vor putea încasa cel puțin cinci sute de mii de franci elvețieni. O avere!
Ajunsă acasă, Yves a hotărât că vom lua prânzul mai târziu ca să mă pot duce imediat la casa de amanet. I-am descris funcționarului decorația, spunându-i că e o bijuterie. S-a dus să-l întrebe pe șeful său ce valoare poate avea așa ceva, el nu avusese încă ocazia să se ocupe de o asemenea bogăție. A revenit și mi-a zis că maximul ce le este îngăduit să dea sunt două milioane de franci! O fericire! Am telefonat imediat la Versoix.
A răspuns Regele la telefon. Regina nu-i vorbise de ideea cu amanetul, presupun că voise să-i facă o surpriză. I-am explicat Regelui despre ce e vorba și i-am spus cât de mult i se oferă. Răspunsul a fost neașteptat: „Decorația nu-mi aparține, e a poporului român!” Am încercat să argumentez, am spus că poporului român nu-i pasă de darul lui Stalin, în schimb îi pasă dacă plouă în locuința Regelui său. Nu s-a lăsat convins, a curmat discuția, neplăcută lui, cu formula indicând că hotărârea luată e fără apel: „Decorația aparține poporului meu și cu asta am terminat!”
Mulți ani mai târziu, un bijutier de la Londra, văzând decorația, cea mai însemnată decorație sovietică, a constatat că atât briliantele, cât și rubinele sunt veritabile…”
 
Din Nicoleta Franck, De la Iaşi la Geneva, de pe Bahlui pe Leman, Amintiri, editor Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică, 2000