Eu am stat 13 ani şi jumătate la Aiud. În Aiud în realitate erau 4 închisori distincte care nu aveau nici o legătură una cu alta. Era celularul mare din Aiud, era faimoasa Zarcă din Aiud, erau secţia 1 şi secţia 2, unde erau deţinuţi de drept comun, şi pe urmă aşa zisa Aiud-Fabrică. Eu am avut noroc, încă de la început am ajuns să lucrez în Aiud fabrică… Am lucrat la biroul de proiectare, şi acolo trebuiau lucrate fel de fel de maşinării ceea ce se cheamă în regie proprie sau în autoutilare.
… La Aiud-fabrică era foarte multă lume, erau specialişti, erau ingineri de mâna întâi, toată conducerea de la Reşiţa era acolo, toată conducerea de la Malaxa, o serie întreagă de mari ingineri care lucraseră pe la IAR Braşov şi aşa mai departe.
…Şi a venit o trăznaie mare, o trăznaie care pur şi simplu a încuiat conducerea, pe comandantul închisorii. Ordin: să proiectăm şi să executăm o motocicletă cu motor cu tot, în fabrică. Era ciudat.
Ei, realizaţi că s-a făcut aşa ceva. S-a făcut un colectiv de 3 ingineri ca să proiectăm un motor de motocicletă şi să facem o motocicletă. Era acolo inginerul Stambuleanu Adrian, care fusese director tehnic la Uzinele IAR din Braşov, era generalul Costel Nicolau care a fost director tehnic la Aeronautice, şi cu mine .
Prima problemă care s-a pus a fost a utilajelor, hai domnule să le facem, că altă distracţie n-avem. Facem o motocicletă, dar pentru asta ne trebuie utilajele şi materialele necesare. Şi atuncea am făcut o listă. Am căpătat un strug de foarte mare precizie, o maşină universală de frezat, o maşină universală, un Tos cehoslovac de rectificat, un cuptor de tratament termic, o presă hidraulică…Toate materiale din care se putea lucra un motor de motocicletă, trebuiau oţeluri, aliaje uşoare şi aşa mai departe.
Într-o zi intră un camion în curte şi dă de-a rostogolul jos 2 motoare de aviaţie rămase de pe la avionele de bombardament americane, de prin timpul războiului. Cică: Luaţi-le şi scoateţi materiale de aici. Şi atuncea, asta a fost bucuria mea, hai să demontăm motoarele, să le desfacem să vedem ce putem scoate din ele. A trebuit să facem scule speciale ca să putem demonta, că toate se demontau cu scule şi dispozitive speciale. Am făcut bucăţi motoarele alea şi am scos dinăuntru tot ce am crezut că se poate utiliza pentru construcţia motorului.
Proiectul de motor a fost făcut de inginerul Stambuleanu, cutia de viteză a fost făcută de Costel Nicolau şi restul instalaţiei şi motorul au fost făcute de mine, tot ansamblul.
(…) Din supapele de la motoarele americane, restrunjite, am făcut supape pentru motocicleta noastră, din toată şurubăria motorului, pentru că erau oţeluri de foarte, foarte bună calitate, am făcut şuruburi de asamblare. Şi acuma se punea problema lucrării propriu zise, de anumite piese care nu se puteau face…
Ce am realizat acolo, când povestesc unui inginer, nu crede că s-a realizat acolo turnarea centrifugală şi turnare sub presiune pentru aliaje de aluminiu făcute şi dispozitivele de turnare şi centifugare…
Rezultatul a fost că de când a început toată povestea şi până când a fost gata făcut motorul au trecut vreo 8 luni de zile, da motorul a mers, i-am făcut un banc de încercare acolo şi a mers la 8.000 de ture.
Şi au trimis să se proiecteze pe la diferite uzine din România, să facă un prototip de motocicletă şi pentru că au aflat că eram atâţia deştepţi la Aiud, s-a apelat şi la noi ăştia.
Şi s-a realizat o motocicletă în 2 cilindri, fiecare cilindru în 250 de cm cubi cu supape în cap, în 4 timpi. Încercarea motocicletei am făcut-o eu prin curtea fabricii de la Aiud. După care motoreta a fost luată de acolo şi gata. După aia n-am mai știut nimic.
Stambuleanu era deţinut în calitate de şef socialist, și la un moment dat socialiştilor li s-a dat dat drumu din închisoare. Stambuleanu a ieşit din închisoare. A fost făcut profesor de motoare termice la Şcoala Politehnică. Când a ajuns acolo a început să facă scandal să capete motocicleta, că asta era, mă rog, opera noastră. Şi Ministerul de Interne i-a pus la dispoziţie motocicleta lucrată la Aiud. Stambuleanu a luat motocicleta şi a ţinut-o la muzeul Şcolii Politehnice până când a ieşit la pensie. Când a ieşit la pensie a luat motocicleta acasă la el şi a pus-o în pivniţă, în strada Bitoliei, numărul 14. Şi acolo am văzut-o şi eu, la el în pivniţă.
Această motocicletă trebuie să ajungă la Muzeul Sighet, să se vadă de ce-au fost în stare din punct de vedere tehnic să facă nişte deţinuţi, făcând din nimica o motocicletă. Este foarte greu de crezut…e foarte greu de crezut, în condiţiile alea să creezi un motor care să meargă la 8000 de ture.
Din două interviuri cu Sorin Tulea, unul realizat de Liana Petrescu, 1995 (Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 150) și unul realizat de Claudia Voiculescu, 1997 (Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 260)
Motocicleta a fost donată în 1998 de Sorin Tulea Memorialului Sighet și este expusă în sala Munca forțată
Sorin Tulea
(1915-?)
absolvent al Școlii Politehnice din București și al Școlii de Aviație
aviator militar, locotenent-comandor, inginer de aviație la IAR Brașov
Arestat în 1948, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru ”înaltă trădare”.
A fost încarcerat la Malmaison, Jilava Uranus, Aiud, Gherla, iar la eliberare a fost trimis cu domiciliu obligatoriu la Lătești.
Adrian Stambuleanu (1905-1964)
Inginer, director la Uzinele IAR din Braşov, profesor la Politehnica din București
A fost arestat în iunie 1949 împreună cu alți lideri ai Partidului Social Democrat Independent. Prin sentința nr. 49/1952 a Tribunalului Militar București a fost condamnat la 25 de ani muncă silnică pentru ”crima de înaltă trădare”. Încarcerat la Jilava și Aiud. A fost eliberat în 1956, în baza unui decret de grațiere. După eliberare a fost profesor la Politehnica din București.
Constantin Nicolau
(1897-?)
inginer de aviație, comandor
A fost arestat în 23 februarie 1951 și condamnat, prin sentința nr. 1269/1951, la 5 ani închisoare corecțională pentru încercare de trecere frauduloasă a frontierei (”și-a pregătit acte false pentru a trece în Franța”).
A fost închis la Jilava și Aiud. A fost eliberat la 8 octombrie 1955, prin grațierea pedepsei.
