Memorialul este nu numai un monument al dragostei, nu numai un centru extraordinar de cercetare a istoriei într-o luptă împotriva uitării, nepăsării şi nedreptăţii, nu numai o formă de justiţie care învinge teroarea, dar este şi o extraordinară operă de artă în care frumosul se
revarsă în adevăr, şi în care gustul artistic se combină cu rigoarea ştiinţei.
Cel mai mult m-a impresionat prima zi la care au participat foştii deţinuţi. Mi-ar fi plăcut să fi vorbit cu ei despre trecutul lor, dar nu am îndrăznit să o fac. Poate însă că le-ar fi plăcut să-mi povestească.
Zilele petrecute cu voi au fost atât de pline de lumină şi iubire. Un dar pentru care nu ştiu cum să vă mulţumesc. Atât de mult mi-ar plăcea să mă pot reîntoarce la şcoala de vară chiar în vara asta.
Şi ce intensă trăire a fost la adunarea de la Ziua Porţilor Deschise când atâtea foste victime s-au adunat ăn centrul vechii închisori, o închisoare acum mântuită, dar care mereu ameninţă să-şi dezvăluie tainele ei înspăimântătoare, ca şi cum noua ei stare de muzeu este un fel haina care nu acoperă chiar toate rănile trupului.
Un muzeu pe hotarul instabil dintre trecut şi prezent, mereu oscilând între teroare şi iubire.
Viorica Pâtea
iunie 2011, Salamanca
Fragment din impresiile despre Memorial ale dnei Viorica Pâtea, profesor la catedra de literatură engleză a Universităţii din Salamanca
