Marţi 10 februarie 2009 a avut loc semnarea protocolului de colaborare dîntre Fundaţia Academia Civica şi Primăria sectorului 2, scopul fiind dezvoltarea programelor de cultură şi educaţie civica pentru copii şi tinerii din sectorul 2.
În baza acestui parteneriat, Fundaţia Academia Civica va organiza expoziţii şi mese rotunde pe teme de istorie contemporană şi va media întâlniri între foştii deţinuţi politic şi tinerii din sectorul 2, pentru o mai bună cunoaştere a trecutului recent al României, accentul fiind pus pe omagierea victimelor represiunii comuniste.
Totodată, Fundaţia Academia Civica va dona colegiilor, liceelor şi şcolilor generale din sectorul 2 al Capitalei cărţi de istorie editate de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Academiei Civice.
La evenimentul din 10 februarie au participat membrii Consiliului Director al Fundaţiei Academia Civică, colaboratori ai Memorialului Sighet, printre care mai mulţi foşti deţinuţi politici. Au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar al sectorului 2, ai Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei sectorului 2, precum şi directori ai unor prestigioase colegii şi şcoli generale din sectorul 2.
Protocolul de colaborare a fost semnat, din partea Primăriei sectorului 2, de domnul primar Neculai Ontanu şi doamna dr. Isabela Hurjui, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială, iar din partea Fundaţiei Academia Civica de doamna Ana Blandiana, preşedintele Fundaţiei, şi de doamna Ioana Boca, directorul executiv.