În perioada 14 iulie-12 august Memorialul Sighet organizează expoziția „Speranța moare ultima” realizată de artistul fotograf Marc Schroeder.
Fotograful luxemburghez Marc Schroeder și-a început proiectul de documentare privind deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică în anul 2012.
Proiectul a beneficiat de sprijinul financiar al Institutului Cultural Român din București, în cadrul unei burse destinate jurnaliștilor culturali, din 2013.
Timp de trei ani, Marc Schroeder a vizitat în România peste 40 de foști deportați în Uniunea Sovietică, fotografiindu-i în ipostaze comune și consemnându-le amintirile.Expoziția prezintă o selecție din vastul material fotografic colectat.
Fotografiile sunt însoțite de fragmente din conversații înregistrate cu supraviețuitorii deportării.