Eu m-am căsătorit în anul 1946. Tot în anul 1946 o bântuit o secetă în Moldova. În 1947-1948 au început cotele. M-am căsătorit cu o fiică de chiaburi… părinții ei erau trecuţi la chiaburi. Şi datorită faptului că părinţii dânsei era chiaburi, am fost luat în evidență… sau văzut, cum să spun eu, de partiduʼ care era… nu ca un om al timpurilor acelea. A început cu cotele. Şi chiaburii îi punea cu cote anormale. Dar datorită faptului că soția mea se trăgea din părinţi chiaburi, îmi punea nişte cote suplimentare, care eu nu puteam să le suport. Şi am dus povara cotelor până în 1950-ʼ51-ʼ52… le-am dus cum le-am dus. În 1952 o început propaganda cu colectivizarea. La noi, în comuna Ţibucani, nimeni nu era de acord cu colectivizarea, să se treacă în colectiv.
…Pi ziua de 6 aprilie 1956, comisia de măsurătoare a terenului și a C.A.P.-ului, acolo unde erau ei, or hotărât să treacă să mai comaseze încă o tarla.
(…)Am intrat în casă, mi-am tras o pereche de cizme de gumă în picioare și m-am dus. Când m-am dus acolo, mai erau mai mulți cetățeni. La începutuʼ tarlalei, cum era tarlaua, toți s-or opus. Primaruʼ, care era și C.A.P.-ist, cu un băț de prăjină, cum era pe vremuri, că așa se măsura cu bățuʼ de prăjină, o început să măsoare. Și-o ajuns la un cetățean. Cetățeanuʼ i-o spus: „Domʼle, pe pământuʼ meu nu-ți dau voie!” El i-o dat cu bucata de prăjină în cap. (…) Primaruʼ i-o dat cu prăjina în cap. Atunci Stafi o reacționat, daʼ o altă persoană cu numele de Gheorghe Onu o scos pistoluʼ și l-o amenințat pe Stafi. Atunci eu m-am repezit la Onu, i-am dat una în gât, s-o dus jos, pistoluʼ i-o căzut în niște noroi și lumea de-acolo… revoltă. Daʼ nu chiar revoltă, agitație.
(…) În ziua de 18 mai m-o chemat la primărie pe mine, omuʼ de servici. Și mi-o spus să-mi iau obligația de predare a cotelor, că apar cu restanță, că-s viniți de la Comitetuʼ de stat, cam așa spunea, să mă duc să clarific situația cu predarea cotelor. Am stat așa deocamdată, m-am gândit… „Domʼle, eu am dat tot”. „Nu contează, vii acolo și clarifici treaba”. M-am luat, cu capuʼ descoperit, desculț, cu o foarfecă, aveam o pânză – tundeam o oaie –, mi-am luat într-o mână carnetuʼ de obligare, de predare a cotelor, și buimac, „băi, cum să mă cheme când eu am predat tot, că mă știu că nu mai am a preda nimic”, nu mai mi-am dat seama ce și cum. Când ajung acolo intru în birou, nimic. Intru în alt birou, nimic… Nimeni. Când am dat să intru în altă cameră, numaʼ ce mi-au apărut din spate vreo zece securiști, îmbrăcați civil, cu pistoalele în mână, din spate; cum eram, când m-am întors i-am observat că vine… Mi-am dat seama că… N-am mai putut să mă mai întorc. M-au împins și-am intrat într-o cameră. Când am intrat în camera așeea, ei au trecut o parte pe de-o parte de masă, unuʼ pe de-o parte, o început să-mi facă o încercuire. Și eu cum eram cu foarfeca așeea în mână, am întredeschis-o: „Domʼle, nu vă apropiați de mine, că vă omor!” M-am luptat cu ei circa două ore. Curgeau apele pe mine. Cu pistoale mă somau, daʼ eu nu am vrut să mă predau nici în ruptuʼ capului, cu gânduʼ ca voi ajunge, tocmaʼ în secret să ajung la geam, că dacă săream în geam ieșeam cu geam cu tot, ieșeam prin geam. N-o mers. Când au văzut că nu mă predau, mi-o aruncat pe la spate, mi-o aruncat un juvăț, cu o funie în juruʼ gâtului mi-o făcut juvăț; când l-o smucit m-o sugrumat, m-o pus jos, s-or pus cu picioarele pe mine, m-o călcat tot, m-or legat burduf, m-or urcat într-o mașină și direct la Securitate la Târgu-Neamț la raion. De la Securitate mi-o schimbat altă mașină, alte cătuși pe mâini… și direct la Bacău. Am fost arestat, dus la Bacău. La Bacău, în prima noapte m-o lăsat neîntrebat, ne… nimic. M-o băgat la beci. A doua zi o început anchetă. Anchete și anchete.
Fragment din interviul cu Radu Rusu (interviu nr. 1435 din Arhiva de Istorie Orală a Centrului Internațional de Studii Asupra Comunismului, realizat în septembrie 2001 de Daniel Popa), inclus în volumul în pregătire Colectivizarea – „de bunăvoie, daʼ cu forța”, interviuri de Daniel Popa, editor Traian Călin Uba
***
Radu Rusu, născut la 24 noiembrie 1924, din Țibucani, raion Târgu Neamț, regiunea Bacău, țăran.
Arestat în 1955 și închis pentru două luni în penitenciarul Piatra Neamț.
Este rearestat în 18/19 mai 1956 fiind acuzat că ”a instigat prin viu grai să nu se înscrie nimeni în întovărăşirea agricolă”.
Tribunalul Militar București l-a condamnat – prin sentința nr. 70/1957 – la 6 ani închisoare corecțională pentru „uneltire contra ordinii sociale” (art. 209 Cod Penal). A fost închis în penitenciarele Bacău, Jilava, Gherla, Periprava și Galați. A fost eliberat la 16 mai 1962.
În procesul judecat de Tribunalui Militar București au mai fost condamnați și alță țărani din Țibucani, toți acuzați de ”instigare”: Vasile Ambrozie, condamnat la 7 ani închisoare, Victor Băluț, condamnat la 7 ani închisoare (a murit la 25 mai 1960 în închisoarea spital Văcărești), Constantin Stafie, condamnat la 6 ani închisoare, Manole Olaru, condamnat la 6 ani închisoare, Gheorghe Azoiței, condamnat la 4 ani închisoare, Vasile Asiminei, condamnat la 3 ani închisoare, Ion Stafi, condamnat la 2 ani închisoare, Vasile Acatrinei, condamnat la 2 ani închisoare.
