Alegerile din 19 noiembrie 1946 – un veritabil război civil împotriva românilor
Chiar sub ochii Misiunii americane, comuniştii îşi continua campania de teroare, luând în derâdere guvernul american, când acesta a protestat împotriva tuturor acestor fapte. A fost promulgată o lege electorală care priva de drepturi o mare parte a electoratului şi făcea foarte dificilă operaţia de numărare a voturilor. Pe măsură ce alegerile se apropiau, data ţinerii lor fiind stabilită la 19 noiembrie 1946, guvernul a instaurat o veritabilă stare de război împotriva românilor. Niciunui reprezentant al Partidului Naţional Ţărănesc nu i s-a permis să vorbească la radio, iar în întreaga ţară partidul putea tipări un singur ziar, aflat chiar şi el sub o triplă cenzură. Distribuirea sa era împiedicată cu brutalitate de trupele de şoc comuniste. Închisorile se umpluseră de conducători ai acestui partid, cu poziţie mai înaltă sau mai joasă, de importanţă naţională sau locală. În ajunul alegerilor, cei care mai rămăseseră în libertate au fost ridicaţi şi ei de poliţia comunistă. Toţi cei care, la oraşe şi sate, încurajau poporul să voteze după cum îi dicta conştiinţa, luau drumul închisorii. Cei care ar fi trebuit să-i controleze pe comunişti la numărarea voturilor fuseseră îndepărtaţi de către aceştia din posturile pe care le deţineau. Calea către marea înşelătorie era larg deschisă. Guvernul britanic, reprezentat de Hector McNeil, subsecretar de stat al Ministerului de Externe, declară public, la 23 octombrie, că România era „supusă unui regim de teroare, exercitată de către miliţia controlată de guvern, şi că opoziţia nu se bucură de niciuna dintre libertăţile caracteristice unui stat democratic.”
Trei zile mai târziu, guvenul american lansează un protest energic împotriva violentelor obstrucţii şi gravelor piedici pe care guvernul Groza le plasa în calea opoziţiei.
Maniu şi colaboratorii săi ştiau prea bine că, atât ei, cât şi partidul şi naţiunea lor, mergeau spre pieire, însoţiţi de protestele inutile ale americanilor, dar cu toate acestea rămâneau inflexibili, neînclinând steagul. Chiar dacă erau zdrobiţi, ei aveau satisfacţia de a şti că majoritatea poporului român votase pentru dânşii. Rareori fuseseră românii mai curajoşi decât în acea dată de 19 noiembrie 1946, când au dat, fără ezitare, întregul şi necondiţionatul lor sprijin opoziţiei şi, îndeosebi, Partidului Naţional Ţărănesc. După o întârziere de cinci zile, folosite pentru a măslui lucrurile, guvernul a anunţat că 4.766.630 de alegători votaseră pentru Frontul comunist şi 1.204.761 pentru opoziţie. Imediat după ce guvernul Groza a anunţat rezultatele falsificate ale alegerilor, la 26 noiembrie, guvernul Statelot Unite a dat publicităţii o Declaraţie oficială în care se spunea: „În urma falsurilor comise în registrele electorale, a felului în care s-a votat şi s-au numărat voturile, ca şi datorită intimidării prin teroare a unui larg segment al electoratului, libera opţiune a unei mari părţi a populaţiei a fost pusă sub semnul îndoielii. În consecinţă, guvernul Statelor Unite nu poate privi alegerile ca o împlinire a angajamentelor pe care guvernul român şi le-a luat faţă de Statele Unite, Marea Britanie şi Uniunea Sovietică, în punerea în aplicare a înţelegerilor de la Moscova (…)”
Din Reuben H. Markham, „România sub jugul sovietic”, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1996