un articol de Armand Goşu
Mesajul Sanctitatii Sale Papa Ioan Paul al II-lea
Sfantul Parinte saluta cordial pe toti participantii la a zecea intalnire organizata de Centrul International de Studii asupra Comunismului al Academiei Civice din Bucuresti, care se tine la Memorialul Sighet. Sanctitatea Sa doreste ca intalnirea in acest loc inalt al amintirii sa onoreze victimele persecutiilor, iar dezbaterile sa permita o mai buna cunoastere a mecanismelor care au condus la aceasta tragedie si, de asemenea, sa puna in relief energiile care au permis infrangerea ei, astfel ca lumea noastra sa poata invata din lectiile istoriei.
Asupra tuturor participantilor, Sfantul Parinte invoca Binecuvantarea Domnului.
Sighetu Marmatiei
e un oras cenusiu. Dar nu urat. In centru, cateva cladiri vechi, coscovite de vreme. De jur imprejur se aliniaza o fosta cazarma, un fost liceu, un nu mai stiu ce fost. In centrul orasului este o piata mare, de fost oras austriac cu garnizoana si fanfara militara. Un singur monument, pitit pe o strada laturalnica mai aminteste de faptul ca in Sighet locuia inainte de razboi o mare comunitate de evrei. Undeva pe dreapta, in mijlocul pietei centrale, se afla Hotelul Tisa. Are doar un etaj, o sala mare de mese si, langa receptie, nelipsita “cofetarie”, unde se bea cafea, dar mai ales bere la halba. E o cladire veche, construita imediat dupa 1900, folosita ca hotel, la care trageau rudele ofiterilor din garnizoana, dupa unii, ori ca bordel, unde trageau ofiterii din garnizoana austriaca, dupa altii. Hotelul e aglomerat doar doua saptamani pe an.
Prea putin pentru a deveni rentabil. In cazul lui, falimentul e doar o problema de timp, ne spune un localnic.
Hotelul Tisa e un fel de stat major al participantilor la simpozioanele organizate de Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei. Aici sosesc autobuzele care-i aduc pe invitati de prin tara si tot aici se face repartizarea locurilor de cazare. Cete de cersetori, al caror numar creste de la un an la altul, ii intampina pe participanti chiar la coborarea din autobuze.
Insistenti peste masura, ii insotesc pe participanti o buna bucata de drum, pana se conving ca nu vor primi nimic. Spre norocul invitatilor, drumul de la hotel si pana la inchisoarea din Sighet, unde se desfasoara simpozionul, masoara doar cateva sute de metri, iar cersetorii, in majoritate tigani, nu intra pe strada unde se afla inchisoarea-muzeu. Poate din superstitie.
Memorialul
Victimelor Comunismului si al Rezistentei a fost infiintat in 1994 sub tutela Consiliului Europei. Fundatia Academia Civica organizase la Sighetu Marmatiei, cu un an in urma, primul simpozion, din seria celor zece. Sighetu Marmatiei nu a fost ales intamplator. In celulele inchisorii din Sighet a fost decimata elita politica si intelectuala a Regatului Romaniei. Un loc cu o reala semnificatie istorica, ideal pentru un muzeu. In plus, inchisoarea fusese desfiintata inca din 1977, iar in cladire se mutase un atelier de maturi, un depozit de aprozar si, la urma, un depozit de sare. In ultimii ani, cladirea, de acum o ruina, a fost abandonata.
In 1993, Ana Blandiana, presedinta Aliantei Civice, s-a adresat Consiliului Europei. La Sighet au venit doua echipe de experti de la Strasbourg, care au aprobat proiectul Memorialului. “Consiliul Europei, povesteste Romulus Rusan, directorul Centrului International de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet, ne-a facut un plan financiar pe care nu l-am putut respecta.
Ne inchipuiam ca vom primi bani, nu stiam care sunt obiceiurile europene. Dimpotriva, pe principiul ca ne-au dat o undita cu care sa pescuim, Consiliul Europei ne-a facut un plan de procurare de fonduri, spunand: 30% trebuie sa procurati pe plan local, 60% pe plan national si 10% pe plan international.
Evident ca n-am putut obtine pe plan local nimic, pe plan national nimic, dimpotriva, a fost o campanie cumplita prin ‘94, in Vocea Romaniei, impotriva proiectului nostru. Din fericire, au aparut niste sponsori externi: romanii din exil.
Multi dintre ei au contribuit cu sume mici, incat s-a strans o suma cu care am reusit sa reparam acoperisul si pe urma a aparut providential un om de afaceri englez, d-l Misu Carciog”. Juriul, din care facea parte si Mihail Carciog, a ales proiectul unui tanar arhitect, Radu Mihailescu. El presupunea insa cheltuieli foarte mari. “La care, d-l Carciog a spus: Eu suport tot. Si a suportat tot”. Abia din 1997, dupa ce Parlamentul Romaniei a declarat, prin Legea 197, promulgata de presedintele Emil Constantinescu, Memorialul “ansamblu de interes national”, au venit primii bani de la Bucuresti, prin anexe la buget. Sunt bani repartizati pe proiecte concrete, pentru terminarea reabilitarii cladirii si pentru lucrari de muzeografie. “Anul acesta avem cel mai mic buget din 1997 incoace, ne spune Gheorghe Barlea, directorul Muzeului Memorialului. Am primit 2 miliarde de lei, ca si anul trecut.
Satisface nevoile curente pentru cheltuielile de personal si continuarea activitatii muzeistice”.
Inchisoarea
a fost construita in 1897. Pana dupa cel de-al doilea razboi mondial a functionat ca inchisoare de drept comun. Doar din 1948 a devenit inchisoare politica, odata cu aducerea “lotului Visovan”, compus din 18 elevi si studenti maramureseni, arestati de comunisti. Faima inchisorii a fost data de grupul demnitarilor, fosti ministri, militari, academicieni, profesori universitari, ziaristi, majoritatea arestati in noaptea de 5/6 mai 1950. Printre ei se numara Iuliu Maniu, Constantin (Dinu) Bratianu, Gheorghe Bratianu, Mihail Manoilescu, Aurel Vlad, Daniel Ciugureanu, Ioan Pelivan, Constantin Argetoianu, generalii Mihail Racovita si Ioan Rascanu. Toti cei mentionati au murit in inchisoarea de la Sighet. Lotului demnitarilor i s-a alaturat grupul prelatilor greco-catolici si romano-catolici, inchisi la Sighet la inceputul lunii noiembrie 1950. Din acest din urma lot au facut parte si au murit in inchisoarea din Sighet Ioan Suciu, Anton Durcovici, Traian Frentiu, Vasile Aftenie etc. Pentru comunisti, Sighetul nu a fost o alegere intamplatoare. Inchisoarea se afla la doar doi kilometri de granita cu fosta URSS, detinutii putand fi cu usurinta transferati pe teritoriul sovietic in cazul unor complicatii internationale survenite pe fondul Razboiului Rece.
Inchisoarea “demnitarilor” va functiona intre 1950 si 1955. In urma aderarii Romaniei la Conventia de la Geneva, in 1955, inchisoarea a fost reprofilata, iar detinutii supravietuitori au fost mutati in alte penitenciare ori internati cu domiciliu fortat.
Pe fiecare dintre cele trei niveluri ale inchisorii se afla 10 celule mici pentru izolare si 4 celule mari. La capatul culoarului se gaseste “neagra”, celula de pedeapsa. Doar doua celule mici au pastrat, dupa restaurare, forma initiala.
Sunt celulele in care au murit Iuliu Maniu si Gheorghe Bratianu. Mici, intunecoase, cu un pat de fier lipit de peretele din stanga si un hardau, pentru nevoile zilnice, in dreapta, la vedere. In restul celulelor istoria recenta este prezentata pe felii, intr-o insiruire cronologica. Ea incepe la parterul inchisorii cu salile tematice despre falsificarea alegerilor din 1946, colectivizarea agriculturii, munca fortata, viata cotidiana din inchisoare, deportarea din Baragan si Basarabia in Gulag. Periplul prin istoria comunismului romanesc se incheie la etajul al doilea, cu salile despre epoca lui Nicolae Ceausescu, revoltele muncitorilor din Valea Jiului si Brasov si o sala despre disidenta anticomunista din anii ‘80.
Centrul Cultural Ceh a organizat expozitia Si peretii aveau urechi, in care este prezentata tehnica folosita de serviciile secrete cehoslovace in perioada 1949-1989, iar Institutul Polonez din Bucuresti, intr-o alta sala, a realizat o istorie a sindicatului Solidaritatea in imagini.
Recuperarea memoriei
este obiectivul principal al activitatii desfasurate la Bucuresti si Sighetu Marmatiei de Fundatia Academia Civica. Este, inainte de toate, un obiectiv civic, spune presedinta Fundatiei, Ana Blandiana: “Tot ce s-a intamplat in planul politicii, in planul vietii publice dupa ’90 provenea din faptul ca fusese stearsa din memorie istoria ultimilor 50 de ani. Si atunci mi-a aparut ca extrem de urgenta recuperarea istoriei ca o forma de remobilare a creierelor noastre si ca o forma de realizare a unui punct minim de repornire intr-o viata normala. Ceea ce se intampla la Sighet este un drum nu atat spre trecut, cat spre viitor”.
Iar cunoasterea trecutului este pasaportul pentru un viitor mai bun, crede Dennis Deletant, profesor la Universitatea din Londra: “Este foarte important sa stim cu cine avem de-a face, nu numai in Romania, dar si in celelalte tari foste comuniste, pentru ca fara aceasta transparenta, fara sa avem un bilant al trecutului putem avea surprize in viitor. Fara sa cunoastem biografia unor oameni, ne putem astepta la niste suprize foarte neplacute. Trebuie sa insistam ca trecutul sa fie scos la iveala si sa folosim acest trecut ca o lectie pentru viitor”.
Activitatea Memorialului este cu atat mai importanta in acest moment, in care istoria recenta este siluita in manuale, iar aproape toate institutele de istorie ale Academiei Romane sunt afiliate politic, prin directorii lor, la PRM si PSD (diferenta de abordare a istoriei comunismului e mai mica decat cea sugerata de diversitatea initialelor). Intr-un domeniu populat inca de oameni prea legati de umbrele trecutului, Memorialul Sighet, o institutie a societatii civile, a capatat in timp un prestigiu international la care altii nici macar nu viseaza. “Activitatea Memorialului, spune Dennis Deletant, este recunoscuta de catre Consiliul Europei, de National Security Archives, deci de o institutie a Congresului american, este recunoscuta de comunitatea europeana. Din pacate, am impresia ca nu este recunoscuta la adevarata ei valoare de catre Romania”.
Numai si prezenta la simpozioanele organizate la Sighet a unor cunoscuti istorici precum Stéphane Courtois (director al Scolii de Vara) sau a unor celebri disidenti, ca Vladimir Bukovski, confirma interesul pe care proiectul Academiei Civice il starneste in strainatate.
Memorialul de la Sighet are deja o carte de vizita impresionanta. Patru colectii editate de Romulus Rusan au ajuns sa umple cateva rafturi de biblioteca.
Proiectul de recuperare a memoriei, inceput in 1992 cu inregistrari pe banda magnetica a experientelor de viata, a adunat deja o arhiva de peste 3.000 de casete audio, care, copiate pe CD-uri, au ajuns la Hoover Institution. Miile de interviuri vor deveni in timp carti. Scoala de Vara de la Sighet aduna impreuna 100 de elevi din Romania si Republica Moldova. In viitor li se vor alatura adolescenti din Franta, Germania si Luxemburg. Toate aceste proiecte au beneficiat de sprijinul constant al unor fundatii germane (Hans Seidel si Konrad Adenauer), al Institutelor Francez si Polonez din Bucuresti si al British Council.
Intr-o vreme in care proiectele culturale cel mai adesea nu depasesc stadiul hartiei pe care sunt scrise, Fundatia Academia Civica a pus bazele unei institutii cunoscute in intreaga lume. Un proiect de succes. Cum nu sunt multe in Romania.
www.revista22.ro, 22 iulie 2002
