Home » Français » Mémorial » Revue de presse » Revista Acolada: Cartea morţilor

Revista Acolada: Cartea morţilor

posted in: Revue de presse
Cartea morţilor
 
un articol de Nicolae Prelipceanu
 
 
Cu acest titlu, Fundaţia Academia Civică
a scos un tom impresionant, coordonat de
Romulus Rusan, care este şi autorul unui studiu
introductiv. Nu e vorba aici de Cartea morţilor
tibetani, nici de cea a morţilor egipteni, care
circulau, încă din vremea cenzurii, pe sub mână
şi printre noi. Este vorba despre morţii din
lagărele de muncă ale regimului comunist, de la
Canal şi până la şantierul Casei Poporului, cu
preponderenţă, fireşte, asupra sutelor de mii,
dacă nu milioanelor, de morţi din puşcăriile
comuniste. „Istoria recentă este ca o carne vie,
tresare la cea mai mică atingere” observă Romulus Rusan în amplul său
studiu introductiv, în cadrul căruia stabileşte „Cronologia şi geografia
represiunii comuniste în România”, cu capitolele: Poporul sovietic eliberator,
Haosul provocat, pretext al comunizării, Dacă antifasciştii sunt comunişti,
atunci anticomuniştii sunt fascişti, 90.000 de arestări în două luni, Opoziţia
arestată în ajunul alegerilor şi după alegeri, Distrugerea partidelor politice,
Reeducarea prin tortură: fenomenul Piteşti, Arestări în masă pentru munca
forţată, Militari la munca forţată, Închisoarea elitelor, Deportarea elitelor
rurale, 1956: din nou studenţii, 1958: noua escaladare, Cultura în boxa
acuzaţilor, reculuri ale terorii, Motive şi pretexte în Codul Penal, Partidul şi
Justiţia, Preliminarii statistice, O amprentă neagră, Nepăsarea faţă de om în
versiune sovietică, Geografia represiunii, O galaxie a morţii, Cum se făcea
un proces în anii ’50, Condamnări la moarte indirect („crime legale”), Morţi
neelucidate, Câţi au fost închişi? Câţi au murit?, Reprimarea bisericilor,
Reeducarea prin tortură, Ţărani ucişi, Rezistenţa din munţi, Transporturile
morţii, Cum se putea muri, Ştergerea urmelor – sarcină de partid, Moartea
după moarte, Moartea pe şantier, Anchetele şi procesele sioniştilor,
Fronttieriştii, Femei victime ale legislaţiei antidivorţ, Morţi la nivel înalt,
deportările în interior. Bărăganul, Deportaţii de etnie germană decedaţi în
URSS, Deportaţi pe vecie. Executaţi, Punct şi de la capăt. Am enumerat
aceste titluri pentru că ele spun cam totul despre felurile în care un regim
criminal se folosea de un stat terorist pentru a amuţi orice încercare de
opoziţie şi de gândire liberă. Şi totuşi n-au reuşit… Dar sute de mii de oameni,
poate milioane, au fost ucişi, pentru ca o pătură de analfabeţi
profitori ai ocupaţiei sovietice să se instaleze
la putere şi să n-o mai cedeze decât în faţa
unui val popular fără precedent şi mai ales a unei
căderi generale a regimurilor comuniste, cel puţin în Europa.
Lista morţilor în anchete, în închisori, în colonii de muncă, în deportări
şi aşa mai departe este nesfârşită şi ea a putut fi alcătuită graţie efortului
unor oameni care nu au vrut să lase uitării acest capitol teribil al istoriei
româneşti. Unul dintre aceştia, pe care-l evocă şi Romulus Rusan, este
Cicerone Ioniţoiu. Se adaugă acestora, fireşte, atâtea şi atâtea amintiri din
puşcăriile comuniste, scrise şi publicate după 1990 de supravieţuitori, precum
şi documentele din dosarele CNSAS, această instituţie atât de necesară şi
atât de hulită încă de mulţi dintre cei instalaţi la putere, democratic, azi.
Numele celor care populează postum această carte a morţilor sunt
însoţite în volumul de peste 800 de pagini de câte o fişă, mai dezvoltată sau
mai sumară, după cum s-au putut reconstitui cu documente sau cu martori
împrejurările arestării şi executării lor. Operaţie cu atât mai dificilă, cu cât
partidul şi securitatea sa au făcut eforturi imense pentru a păstra secretul
asupra împrejurărilor uciderii opozanţilor, cu conştiinţa aceea vinovată, totuşi,
pe care o au toţi infractorii, toţi bandiţii şi criminalii.
Întâlneşti în aceste pagini de dicţionar negru numele unor adulţi care
au rezistat regimului instalat cu tancurile ruseşti sau ale unor oameni care
erau vinovaţi doar pentru că învăţaseră să gândească singuri (vorba lui
Arghezi), dar şi numele unor copii născuţi de câteva luni, zile sau ore, cum e
cazul celor morţi imediat după naştere, în puşcăriile comuniste sau în Bărăgan,
unde fuseseră deportaţi aşa zişii titoişti, ţărani înstăriţi din Banat, în general
din satele situate la graniţa cu Jugoslavia lui Tito, oameni care nu aveau nici
în clin nici în mânecă cu dictatorul sârbo-croat şi nici cu politica lui. Veţi
regăsi aici toată compoziţia etnică de pe teritoriile româneşti, inclusiv cele
ocupate de armata sovietică, români, maghiari, germani, evrei, sârbi, bulgari,
ucraineni etc., cu toţii vinovaţi că existau şi că făceau parte dintr-o clasă a
cărei existenţă îi deranja pe noii stăpâni, în general intelectuali, foşti oameni
politici, ţărani înstăriţi, porecliţi după moda rusească chiaburi, studenţi sau
chiar muncitori. Nu ştiu dacă suma numelor păstrate în acest dicţionar
negru atinge suta de mii, probabil că nu, ea este, în orice caz, mult mai mică
decât cifra tuturor victimelor pe care regimul comunist criminal le-a făcut
în România şi în provinciile sale ocupate de ruşi. Autorii dicţionarului consacră
un capitol întreg germanilor deportaţi din România în URSS, imediat după
război, dintre care o mare parte nu s-au mai întors. De asemenea, celor
deportaţi în Bărăgan sau celor morţi la muncă forţată, fie condamnaţi, fie
militari în termen, făcând parte din clasa ţăranilor înstăriţi, care nu puteau
purta armă, conform principiilor (sic) comuniste.
Coordonatorul volumului, Romulus Rusan, împreună cu colaboratorii
săi, Ioana Boca, Virginia Ion, Angela Bilcea, Andreea Cârstea, au fost obiectivi
în selectarea numelor tuturor celor morţi în urma unor procese înscenate
sau pur şi simplu fără nici un proces. Aşa se face că veţi găsi în paginile
acestui dicţionar negru şi numele lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu, ucişi şi
ei, culmea, cum o făcuseră, direct şi indirect, ei înşişi, în urma unui proces
înscenat.
Toate acestea stau mărturie crimei generalizate care a guvernat
România sub comunişti, minciunii generalizate a „grijii faţă de om”, mărturie
a unui sistem criminal care nu ar trebui să fie uitat vreodată de generaţiile
viitoare.