Casele și oamenii dau, în multe feluri, esența unei așezări, a unui oraș. Cînd casele oamenilor sînt demolate în numele unei teribile cruzimi care se hrănește dintr-un ideal politic hidos și odios, atunci oamenii sînt umiliți, iar esențaunei localități / a unui oraș este strivită. |n cazul cărții despre care va fi vorba în acest text: de buldozerele și de “cizma” comunistă. Esența unui oraș. Despre demolări, case și oameni în București este volumul cu numărul 31 care apare în colecția de “Istorie orală” tutelată de Fundația Academia Civică și, în mod punctual, de Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului. Editorul acestei cărți este Georgeta Pop. D escriind conținutul volumului, doamna Pop menționează: “această carte face parte dintr-un proiect care își propune să valorifice mărturiile aflate în Arhiva de Istorie Orală a Centrului Internațional de Studii asupra Comunismului, este deci oglinda unei piese din mozaicul care a fost societatea romånească în perioada comunistă”. Punctual, à propos de metoda care a ghidat acest demers, în cuvintele doamnei Georgeta Pop: “din seria de înregistrări avînd ca temă demolarea unei părți din vechiul București, cu urmările sale nefaste asupra locuitorilor și asupra înfățișării orașului, relatări în care apare ca un laitmotiv suferința, am ales pe cele care au surprins atmosfera din timpul demolărilor și iureșul sentimentelor celor care au trăit drama demolărilor brutale și transformarea abruptă a peisajului urban. De asemenea, și acesta a fost un criteriu de bază, am ales înregistrările din care, dincolo de durere sau uimirea că e posibilă o asemenea barbarie, transpare sentimentul de dragoste pentru acest oraș, regretul că se pierde orașul din amintirile fiecăruia, că o parte din ființă dispare într-un dezastru”. Cartea este dedicată, așadar, Bucureștiului. Ceea ce nu înseamnă că este vorba doar despre un singur oraș. Așa cum rezultă, chiar de la primul dialog (cu totul sînt 19, plus transcrierea unei mese rotunde tematice despre dărîmarea Spitalului Bråncovenesc), avem de-a face, în fapt, cu mai multe orașe. Pe de o parte, avem schița orașului care ar fi putut să fie – parțial, ea decurge din mărturiile nostalgice care sînt transcrise aici; parțial, acest profil al unui București pe care am fi putut să îl avem dacă nu venea nenorocirea comunistă stă, ca o latență pe care lectura cărții o poate activa, și în mintea și imaginația cititorului. Eu însumi, trebuie să mărturisesc, m-am surprins, trecînd paginile, că îmi spun de mai multe ori: ar fi putut să fie altfel; ar fi putut să fie mai firesc; ar fi fost posibilă o altă înfățișare a acestui oraș. Pe de altă parte, avem, în registru dramatic, un oraș dărîmat, demolat – există multe mărturii punctuale care alimentează narațiunea acestui tip de București pe care îl regăsim în cartea în discuție. E un oraș al cărui suflet este jucat în picioare, un oraș ale cărui case cad strivite sub buldozerele comunismului – nu în ultimul rînd, este un oraș în care oamenii au sufletul greu văzînd cum le sunt distruse casele. Mai avem și un oraș al nepăsării, după cum, tot în această carte, avem și un oraș care își conservă, ca și cum ar sta sub raza blîndă a unui miracol, unele locuri ale normalității. Avem în carte, desigur, și orașe ale memoriei – pe care, în absența acestui demers deopotrivă editorial și de istorie orală, nu le-am mai fi cunoscut niciodată. Nu cred că sînt din cale-afară de exagerat dacă spun că, măcar la nivelul sugestiei, se întrevede din această carte și un oraș al depresiei și al deznădejdii; după cum, la fel, sugestiv, proiectiv, există și un oraș al speranței – mai cu seamă în virtutea faptului că, de vreme ce a fost cîndva posibil să fie altfel – firesc, normal, respirînd o viață nesupusă unor sufocante proiecte de inginerie socială (și arhitecturală) –, mai poate fi din nou posibil. Nu în ultimul rînd, aș spune, că întrezărim și silueta actualului oraș – unul cu un farmec discret și obosit, un oraș care stă, acesta este un fapt, nu o interpretare, pe o istorie recentă, nedreaptă și chinuitoare; este ceea ce a rămas, ceea ce a putut să rămînă în picioare după ce atîtea case i-au fost demolate și după ce atîtea vieți de oameni care l-au locuit au fost deturnate în mod adesea dramatic. Esența unui orașeste o carte încîntătoare și tristă, iar demersul celor de la Fundația Academia Civică – întrutotul admirabil.
Cristian Pătrășconiu despre Esența unui oraș, editor Georgeta Pop, Fundația Academia Civică, 2016
Revista Orizont, ianuarie 2017
http://www.revistaorizont.ro/arhiva/ianuarie2017.pdf
