Revolta de la Dobrotești (7 martie 1961) a izbucnit la sfârșitul colectivizării, aparținând ultimului val de revolte.
Această comună era vestită pentru numărul mare de oieri și negustori de produse obținute din lapte precum și pentru cei zece moșieri care aveau în proprietate suprafețe de peste 100 de hectare. Aceștia au fost expropriați pe baza Decretului nr. 83 din 1949 și deportați în noaptea de 2 spre 3 martie 1949. În 1953, datele oferite de autoritățile raionului Roșiorii de Vede vorbesc despre existența în Dobrotești a unui număr de 66 de chiaburi, între care cei doi preoți ai comunei: Gheorghe Ungurelu și Teodor Istrate.
În 1960, autoritățile consemnează existența doar a 10 chiaburi. Explicația acestei subțieri evidente a numă-rului de persoane înstărite rezidă în sărăcirea sub efectul cotelor și în predarea pământului la întovărășiri și G.A.C.-uri. La începutul anului 1961, în Dobrotești ființau trei G.A.C.-uri care cuprindeau 2.084 de familii colectivizate și o suprafață de aproximativ 5.500 de hectare. Un număr de 13 familii având o suprafață de 38 de hectare apar ca fiind neînscrise în colectiv63. Aceste detalii sunt importante întrucât atestă faptul că revolta a izbucnit tocmai atunci când autoritățile locale se pregăteau să declare încheiată colectivizarea la Dobrotești, cu un an înainte ca aceasta să fie declarată oficial încheiată în toată țara.
La 7 martie 1961, Florea Florescu, președintele unuia dintre cele trei G.A.C.-uri din Dobrotești, lansează – cu scopul de a-i strânge pe oameni în adunarea generală – zvonul că se dau înapoi cererile de înscriere. Acest zvon se răspândește cu repeziciune, ajutat și de acțiunea țărăncii Bălțatu Anghelina care timp de o oră a tras clopotul de la biserica unde funcționa ca preot Teodor Istrate. Când oamenii adunați în număr mare (participarea este estimată de unii martori oculari la 200-300 de țărani) constată că au fost trași pe sfoară, se năpustesc asupra lui Florescu care se ascunsese într-o sobă. Acesta este scos afară de țărani și bătut. La scurt timp sosește o echipă de milițieni și securiști care sunt și ei bătuți, după care, spre seară, sosesc munci-tori de la Alexandria și Turnu Măgurele. Potrivit mărtu-riilor, muncitorii sosiți spre seară erau securiști deghizați, iar ordinea a fost restabilită prin deschiderea focului. În noaptea de 7 spre 8 martie s-au făcut primele arestări, capii revoltei fiind considerați Gheorghe Roșu, Ion Dănălache, Grama Barbu, Bălțatu Anghelina și Trâncu Marian. Au mai urmat încă trei valuri de arestări: pe 9 martie, pe 5 aprilie și în mai. În al doilea val de arestări au fost ridicați Ion Tecuceanu, Constantin Enache și preotul Teodor Istrate, iar în al treilea val – Ion N. Grigoriță, Păuna Robitu (Călin) cu mama ei, Ion Văcaru, Năstase Văcaru. În cel de-al patrulea și ultimul val, au fost arestate alte 20 de persoane. Cei arestați la Sfatul popular din Dobrotești, au ajuns la Securitatea din București, unde mulți au fost torturați, apoi la Jilava, iar de aici, bărbații au ajuns la colonia de muncă din Periprava, iar femeile la închisoarea din Arad.
Din Nicolae Drăgușin, Studiu introductiv în Viață țărănească în comunism. Mărturii din județele Teleorman, Olt și Ialomița, interviuri de Nicolae Drăgușin, Ștefan Marinescu și Gabriel Catalan, editor, studiu intraductiv și aparat critic Nicolae Dărgușin, Academia Civică, 2019
