(1920-1955)
n. 2 iunie 1920, Mătişeşti (Alba), țăran
membru al grupului de rezistență din Apuseni condus de Teodor Şuşman
Arestat la 28 august 1954, este condamnat la moarte pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale”
A fost executat la 27 iunie 1955, la Oradea
Lucreția Jurj Costescu: În toamna anului ’51, am vrut să ne adăpostim în Dealu Botii. (Ştiţi unde-i Dealu’ Botii? Deasupra la Răchiţele.) Am vrut să mergem la o familie, nu mai ştiu cum o cheamă, Todor, parcă aşa-i zicea. (Poate-aţi auzit dă el, c-o şi murit, o fost împuşcat atuncea.) Şi acolo am stat. Ne-am făcut adăpost în şură…
Fratele lu’ soţu’ ştia unde suntem. Şi-atuncea pă el l-o arestat, şi-atâta l-o bătut până o spus unde suntem. (…) Şi-atunci o venit Securitatea de la Cluj cu el în Dealu Botii – ce ştiu eu câţi or fost? -, i-o pus cătuşele pă mână şi l-o trimis la noi la adăpost să spuie să ne predăm. El, când i-o dat drumu’, ş-o rupt cătuşele, aşa putere o avut. Şi o vinit la noi la adăpost şi-o spus: „Frate, dă-mi arma că suntem înconjuraţi! Eu nu mă mai predau viu, o zis el, c-atâta m-o bătut!”.
R: Cum îl chema?
I: Oneţ Roman, că numa’ după mamă erau fraţi.
Şi am ieşit din adăpost. Şi-acuma el ne-o spus unde sunt mai mulţi. Era înconjurată casa. Şi în partea către Răchiţele era un câmp, aşa, şi un pic mai departe pădure. Şi ne-am tras pă sub streaşina clădirii, la şură, şi-atuncea zâce frate-su cătră noi: „Eu fug primu’ şi vă susţin. Şi-ajung în marginea pădurii şi vă apăr.” Şi-atuncea – el cu cătuşe pă mână, că numa’ una o putut rupe – o luat arma soţului, o fugit şi s-o aşezat în marginea pădurii. Şi-atuncea am fugit şi eu şi soţu’. Vă spun c-atuncea aşa am simţit cartuşele pe lângă mine fluierând că n-am crezut că nu m-o atins măcar un pic. După ce-am ajuns în marginea pădurii, m-am uitat să văd că nu sunt găurită. Aşa o tras după noi. Şi era şi-un gard, şi o trebuit să sărim şi peste gard, şi ei după noi. Şi aşa am scăpat în ’51.
Interviu cu Lucreția Jurj Costescu, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, interviu nr. 835 realizator Almira Enuță, 1999
***
Grupul Teodor Şuşman
În regiunea Huedinului a activat în primul deceniu al „republicii populare” unul din cele mai longevive grupuri de rezistenţă armată anticomunistă. Aceasta se datorează atât mediului geografic (o zonă montană), cât şi tipului de populaţie (munteni învăţaţi cu libertatea, foarte mulţi dintre ei fiind greco-catolici). Iniţiatorul său a fost Teodor Şuşman, un ţăran înstărit din comuna Răchiţele, judeţul Cluj, membru (sau simpatizant) al Partidului Naţional Liberal, intrat în conflict cu Partidul Comunist imediat după încheierea celui de-al doilea război mondial. Om deosebit de influent în satul său, Şuşman senior a luat calea munţilor în momentul în care, în august 1948, a intervenit în favoarea fiilor săi mai mari, Teodor senior şi Visalon. Aceştia aveau să fie urmaţi în munţi de un frate mai mic, Traian. Cu toţii porneau practic pe un drum fără întoarcere.
Alături de ei s-au mai aflat în diferite perioade Ioan Popa zis Ciota, Ioan Bartoş, Gheorghe Mihuţ, Mihai şi Lucreţia Jurj etc.
Zona de acţiune a grupului s-a extins, practic ei circulând între Huedin şi Munţii Bihariei. Pentru a supravieţui, partizanii stăteau în timpul verii în munţi, iar în timpul iernii se dispersau, găsindu-şi adăpost la susţinătorii lor în diverse localităţi. În anii 1950-1954, partizanii s-au implicat în acţuni care au iritat autorităţile, împotriva lor fiind trimise effective importante de Securitate, în acelaşi timp numeroşi localnici fiind forţaţi să devină informatori, aceasta şi cu scopul de a contrabalasa susţinerea de care se bucura Teodor Şuşman.
Pentru a le zdruncina moralul celor plecaţi în munţi, autorităţile au luat măsuri împotriva familiilor rămase în sate. Spre exemplu, familia lui Teodor Şuşman a fost practice distrusă: soţia a murit dtorită torturilor la care a fost supusă şi a unei boli netratate, unii din copiii săi au devenit fugari, în vreme ce alţii au fost arestaţi, judecaţi, condamnaţi şi închişi sau deportaţi. Cel mai probabl toate acestea, precum şi represiunea brutală şi extinsă a Securităţii asupra consătenilor săi din Răchiţele l-au determinat pe Teodor Şuşman senior să se sinucidă în decembrie 1951, chiar în comuna sa.
Pentru a supravieţui mai uşor, în 1952 partizanii s-au împărţit în două grupuri: unul a fost format din Mihai şi Lucreţia Jurj împreună cu Roman Oneţ, iar un altul din fraţii Teodor junior şi Visalon Şuşman. Primul a fost lichidat în iulie-august 1955 (Mihai Jurj a murit în urma rănilor, în vreme ce Roman Oneţ a fost condamnat şi executat), iar cel de-al doilea în februarie 1958 (fraţii Şuşman au refuzat să se predea în momentul în care au fost încjuraţi de Securitate, preferând să aradă de vii). Susţinătorii lor au făcut cunoştinţă din plin cu inumanele metode ale Securităţii şi au umplut Gulagul românesc.
text de Dorin Dobrincu pentru prezentarea grupului Șușaman
Muzeul Sighet: Sala 48 – Rezistenţa anticomunistă în munţi
În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie
© CISAC, 2016
