Luna septembrie 1945. În urma conflictului dintre Rege și guvern, Regele a plecat la Sinaia și nu mai lucrează nimic, iar guvernul conduce singur, cu mare greutate, fiindcă Regele nu mai semnează nici un act. Președintele Consiliului, vicepreședintele și alți miniștri au fost în vizită la Moscova, unde au fost bine primiți și unde se pare că au obținut oarecare ușurări în aplicarea armistițiului, mai ales că din cauza secetei lipsurile sunt mari în țară.
Este de remarcat urcarea considerabilă a acțiunilor la Bursă, atingând cel mai înalt plafon de când există Bursa, astfel că mulți au realizat averi într-un timp foarte scurt.
Luna octombrie 1945. Conferința de la Londra a miniștrilor de externe ai marilor puteri s-a terminat fără vreun rezultat. De unde se spera că problema guvernului român se va soluționa, am rămas în situația neclară de mai înainte.
Situația Regelui – destul de dificilă, în interior guvernul conduce ca în timpul unei dictaturi, nu sunt ziare de opoziție, nu e voie să fie întruniri – decât cele ale guvernului, iar la radio se face propagandă plină de minciuni și exagerări. Deși producția în toate compartimentele a scăzut cu cincizeci la sută față de anii trecuți, nu se vorbește decât de realizările imaginare ale guvernului, care se laudă cu sporirea producției. Viața s-a scumpit enorm. Pentru a releva acest fapt dăm un tablou de alimente cu prețurile de anul trecut și de acum, din aceeași epocă (luna octombrie).
1944 1945
Ardei grași 2-3 lei bucata 20-30 lei bucata
Cartofi 30 lei kg 400 lei kg
Ceapă 26 lei kg 600 lei kg
Castraveți 5 lei bucata 110 lei bucata
Dovlecei 14 lei bucata 300 lei bucata
Fasole uscată 24 lei kg 1400 lei kg
Fasole verde 36 lei kg 1600 lei kg
Pătlăgele vinete 12 lei bucata 200 lei bucata
Pătlăgele roșii 20 lei kg 600 lei kg
Varză 30 lei bucata 800 lei bucata
Usturoi 48 lei kg 2500 lei kg
Aceeași scumpete la fructe și la toate articolele de primă necesitate; caisele, strugurii și prunele, care au fost din belșug anul acesta, n-au scăzut sub 700 lei kilogramul. Laptele a ajuns la 800 lei litrul. Lemnele au ajuns la 600 000 vagonul, iar cărbunii la 100 000 tona. Cum pot funcționarii, mai ales, să facă față – când lefurile doar s-au dublat de anul trecut și până acum?
Înrăutățirea situației se datorește: a) inflației monetare; b) dezorganizării transporturilor; c) întrunirilor și manifestațiilor, care nu se mai termină; d) trupelor rusești, care consumă exagerat și devastează sistematic. De luni de zile, populația n-a mai primit nici carne, nici zahăr. Rația de pâine este de 300 grame pe zi și se dă regulat.
Rușii atacă trenurile de persoane și jefuiesc călătorii; la trenurile de persoane sunt rezervate unu sau două vagoane pentru ofițerii români, dar rușii îi scot cu brutalitate și le ocupă ei. Dezordine peste tot, deprimare în sufletul tuturor. Prin toate prăvăliile circulă rușii – chiar și ofițeri – spre a vinde mai ales bijuterii furate din Ungaria. La câmp se lucrează prea puțin.
Presa anglo-americană atacă starea de lucruri din România. Anglo-americanii au obținut după mari sforțări ca corespondenții de ziare să poată transmite știrile fără a fi cenzurate, fapt care va determina o informare justă asupra situației din România.
Aceleași frământări în Bulgaria, Iugoslavia și Ungaria, adică acolo unde rușii conduc propaganda comunistă.
La noi comunismul se impune cu forța, prea puțini sunt adepți din convingere; în special țăranii – să nu audă de ruși și comuniști.
Lucrurile de îmbrăcăminte și încălțăminte au ajuns la așa prețuri, încât nici un funcționar de-al statului nu poate, cu o leafă lunară, să-și cumpere un rând de haine. Proprietarii au fost distruși prin reforma agrară, conacele distruse, inventarul agricol înstrăinat și vitele furate; mulți nu mai pot să-și întrețină casele și au început să-și vândă lucrurile din casă. Țăranii nu mai respectă bunul altuia și, îndemnați de comuniști, devastează pădurile și moșiile. De frica atacurilor rușilor, cum se face seară toată lumea se retrage și se ferecă în casă.
20 octombrie 1945. Presa străină se ocupă de alegerile din Bulgaria, unde au început pregătirile. Opoziția se va abține, nefiind alegeri libere, deci totul se va reduce la un plebiscit pentru guvern. Presa rusească susține guvernul bulgar, pe când cea anglo-americană îl atacă.
De asemenea, evenimentele din Ungaria sunt la ordinea zilei; partidul micilor agrarieni a reușit la alegerile comunale să înfrângă pe comuniști, din care cauză acum, la alegerile generale, generalul Voroșilov a ordonat liste comune, pentru a da mai multe șanse de reușită comuniștilor. Această dispoziție a nemulțumit pe anglo-americani, care erau pe punctul de-a recunoaște guvernul ungar. În Ungaria s-a declarat starea de asediu. Frământări și în Iugoslavia pe chestia alegerilor.
Din această cauză, de România nu se ocupă nimeni, întrucât au loc evenimente mai importante pe la vecini; totuși, am văzut că ziarul Times discută starea proastă economică și financiară de la noi, acuzând guvernul de nepricepere.
(Din Constantin Sănătescu, „Jurnalul Generalului Sănătescu”, Ed. a 2-a, Editura Humanitas, București, 2006)