Home » Français » Centre d’Etudes » Fichiers documentaire 1945 » România între Yalta şi Potsdam (II)

România între Yalta şi Potsdam (II)

Instrucţiunile Departamentului de Stat, referitoare la relaţiile între Statele Unite şi Uniunea Sovietică, recomandau că la Potsdam să se ceară anumite avantaje economice în România. Cererile erau motivate de faptul că „Statele Unite au un mai mare interes în menţinerea unor condiţii antebelice în ţările Europei de Est, care ar susţine nu numai propriile lor interese şi poziţii comerciale, ci şi interesele şi poziţiile comerciale ale altor ţări”. Într-o notă pe care secretarul de stat a trimis-o reprezentanţilor americani din Bulgaria, Ungaria şi România se arăta că „S.O.I.L. Company of New Jersey” poseda în România bunuri evaluate la 33 milioane dolari; existau, de asemenea, interese americane în rafinarea şi distribuirea produselor petroliere, în fabrici textile, în fabrici pentru utilaj şi telecomunicaţii, distilării etc.

Problemele româneşti au reţinut atenţia Conferinţei de la Potsdam, îndeosebi în zilele de 17, 18, 19, 20, 21, 22, 24 iulie, 1 august. La 21 iulie 1945, Babelsberg, delegaţia americană arăta că obiectivele celor trei guverne cu privire la România, Bulgaria şi Finlanda, ca şi în cazul Italiei, stipulează realizarea independenţei politice şi restabilirea economică şi, totodată, recunosc dreptul popoarelor respective de a-şi alege, în ultimă instanţă, propria lor formă de guvernământ. În acest scop, delegaţia americană propunea următoarele: 1) Tratatul de pace cu România va fi supus Consiliului Miniştrilor de Externe cât mai curând posibil; […] 3) Comisia de Control respectivă să ia măsuri pentru transferul progresiv al responsabilităţilor guvernelor României, Bulgariei şi Finlandei; 4) Cele trei guverne să cadă de acord în ce priveşte revizuirea termenilor respectivi ai armistiţiului cu aceste ţări, iar clauzele de aici să devină inoperante.

Memorandumul Conferinţei în trei, din iulie 1945, consemna că Uniunea Sovietică consideră „de asemenea o Românie prietenă ca fiind vitală pentru securitatea sa fizică. Ea a fost folosită în trecut ca un cap de pod pentru atacul agresiv din Europa. Politica lor externă caută să prevină revenirea la o asemenea situaţie. Sovietele au devenit aparent convinse că guvernul interimar român, care a fost creat iniţial, nu este de încredere şi au insistat asupra unui nou guvern pe care credeau că se pot baza.”

În preajma şi în timpul Conferinţei de la Potsdam unele cercuri româneşti şi-au intensificat activitatea. Astfel, la 17 iulie 1945, a avut loc o întâlnire între Iuliu Maniu, C.I.C. Brătianu şi Barbu Ştirbey. Fiecare acţiune era precedată şi urmată de consultări cu reprezentanţii oficiali ai Statelor Unite şi ai Angliei. Puterile occidentale continuau să considere guvernul democrat ca „nereprezentativ” şi insistau pentru înlocuirea lui. La Potsdam, delegaţia americană a afirmat validitatea acordului de la Yalta cu privire la crearea unui guvern „reprezentativ” în România şi a fost foarte fermă faţă de cerinţa sovietică ca aliaţii să recunoască şi regimul lui Groza ca fiind constituit în termenii principiilor enunţate în Crimeea.

 

Valeriu Florin Dobrinescu „România şi organizarea postbelică a lumii 1945-1947”, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1988