28 decembrie 1945. Conferința de la Moscova s-a terminat și, hotărât lucru, Rusia a învins și și-a impus voința. În ce privește România, actualul guvern este recunoscut și se va completa cu un reprezentant al partidului Dinu Brătianu și cu unul din partidul Iuliu Maniu. Vîșinski, însoțit de ambasadorul american și englez de la Moscova, va veni la București pentru a sfătui pe Rege să accepte hotărârea de la Moscova. Se dau asigurări că alegerile vor fi libere, că presa și întrunirile vor fi libere – precum și alte libertăți, care eu cred că nu se vor realiza.
Mare consternare în opinia românească, ce credea că problemul va fi soluționat cu totul altfel.
1 ianuarie 1946. An nou, speranțe noi. Vom avea oare pacea, atât de dorită, în cursul acestui an?
Regele a vorbit la radio cu însuflețire, fiind ascultat cu multă dragoste de toți. S-a citit apoi ordinul de zi către armată. A urmat un cuvânt de bun-venit și din partea celor trei ambasadori, care au sosit spre a încunoștința pe Rege de hotărârea miniștrilor de externe la Conferința de la Moscova.
4 ianuarie 1946. Este clar că Rusia și-a impus voința în ce privește România. Toate propunerile Regelui relativ la alcătuirea guvernului au fost respinse, deși erau logice; ambasadorii Angliei și Americii sunt doar figuranți, nici nu era nevoie să se ostenească cu această deplasare. În definitiv, dacă era vorba ca anglo-americanii să cedeze, apoi era bine ca la 21 august 1945 să ne fi lăsat în pace și să nu fi îndemnat pe Rege la o rezistență care se vede că a fost inutilă și a stricat relațiile Regelui și cu Rusia, și cu partidele de stânga. (…)
7 ianuarie 1946. După multe discuții s-a ajuns la completarea guvernului. Emil Hațieganu, din partea Partidului Național-Țărănesc, și Mihail Romniceanu, din partea Partidului Național-Liberal, vor intra în guvern ca miniștri fără portofoliu.
Criza politică a trecut și Regele își va relua lucrul cu guvernul. În orice caz, trebuie să recunoaștem că Regele a ieșit învins din această afacere; dar este un mare câștig că partidele istorice sunt recunoscute, că pot participa la viața politică și nu mai pot desființate, după cum ar fi dorit partidele de stânga.
La noi s-a acceptat hotărârea celor trei mari puteri; nu tot așa și în Bulgaria, unde partidele de opoziție au refuzat să intre în guvern și cer anularea alegerilor. În România situația este mai bună și promite o destindere pentru câtva timp.
11 ianuarie 1946. Cei trei ambasadori au părăsit țara cu convingerea că au pus lucrurile la punct. Vîșinski a plecat în Bulgaria pentru a sili opoziția să cedeze și să facă după voia rușilor. Harriman, ambasadorul Americii, a plecat spre Londra, iar Kerr, ambasadorul Angliei, a plecat la Moscova.
Jurnalul Generalului Sănătescu, Ediția a II-a, Editura Humanitas, 2006
