Home » Français » Mémorial » Revue de presse » România Liberă: Elevii Memorialului de la Sighet

România Liberă: Elevii Memorialului de la Sighet

posted in: Revue de presse

un articol de Adrian Bucurescu

 

Şcoala de vară de la Sighet a ajuns, în acest an, la a zecea ediţie. Timp de o săptămână, între 9 şi 16 iulie, cei 100 de cursanţi, selecţionaţi prin concurs, au avut prilejul de a întâlni oameni de cultură, toţi celebrităţi, pe care i-au ascultat cu atenţie, apoi le-au pus întrebări pertinente. Cei mai mulţi dîntre elevi au venit la Sighet pentru prima oară şi toţi au fost puternic marcaţi sufleteşte după ce au vizitat Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, precum şi Cimitirul Săracilor de la marginea oraşului, unde se află îngropaţi, în morminte anonime, eroi ai neamului, ucişi de comunişti. Elevii au fost impresionaţi de personalităţile prezente la Sighet, dar nu intimidaţi, uneori intrând în dispute cu conferenţiarii. Dispute cordiale, bineînţeles! Au învăţat multe, mai au de învăţat, dar în fiecare se ghiceşte deja o personalitate deosebită şi, în principiu, ei vor trebui să facă parte din viitoarea elita, culturală şi politică, a româniei. Memorialul de la Sighet este un drum spre dreptate. “Atunci cândjustitia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria singura poate fi o formă de justiţie”, a spus Ana Blandiana, preşedinta Fundaţiei Academia Civică, şi această frază a fost inscripţionata în Memorial. 

Ei alcătuiesc o românie ideală

Sunt tineri şi frumoşi. Cei mai mulţi s-au născut după prăbuşirea comunismului. Spre deosebire de alţii din generaţia lor, le pasă. Au preocupări profunde. Aceasta nu înseamnă că nu ştiu şi ei să se distreze. Dar mai întâi de toate vor să afle adevărul, fie şi cel mai crud cu putinţă. De la bunici, părinţi, profesori, de la personalităţi culturale şi politice. Sunt foarte curajoşi. Ei alcătuiesc o românie ideală. Au dat examene serioase că să ajungă la şcoala de Vară de la Sighet. Cum se vede mai jos, au fost foarte impresionaţi, atât de Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei cât şi de adulţii cu care s-au întâlnit şi au discutat. Unii şi-au încredinţat impresiile spre publicare. Iată-le:

Cătălina Matei, Liceul “George Enescu”, Bucureşti:

“La Memorialul de la Sighet iei parte la o sfântă înmormântare. Se îngroapă uneltele însângerate ale comunismului, se plâng victimele date trupului ţării. Capul e plecat, pumnul e strâns – dorind dreptate, auzul se ascute, iar durerea se vrea răzbunată. Aici, memoria capătă valori justiţiare, iar corpul dobândeşte o coloană vertebrală dreapta. Conştiinţa naţională se naşte împreună cu dorinţa de a face bine. Memorialul învaţa paşii să ocolească gropile represiunii comuniste şi îi îndrumă pe calea hârtii Celui Drept, putându-se ridica la rangul unei şcoli, unui muzeu, unui tribunal sau chiar la rangul unei biserici”.

Nicu Dan, Liceul “Ion Creanga”, Chişinău:

“Şcoala de Vară de la Sighet reprezintă un fenomen unic în întreaga Europă. Venind aici, în 2006 şi 2007, am cunoscut personal oameni de care până atunci doar auzisem. Pentru un tânăr interesat de istorie şi politică, şcoala de Vară e o mina de aur, un loc în care găsim istoria comprimată, şi adunată în incinta fostului penitenciar, a fenomenului comunist în românia, dar şi în alte ţări europene. Vizitând Memorialul, mi-am făcut o impresie “pe viu” despre crimele comuniştilor, despre teroarea şi abuzurile pe care le-au practicat aceştia. Ascultându-i pe Stephane Courtois, Dennis Deletant, Andrei Pleşu, am conştientizat că fenomenul comunist, în toate laturile sale, este o mare ameninţare la adresa integrităţii personalităţii umane, pe care vrea să o distrugă. Sunt extrem de fericit că am reuşit să vin de două ori la şcoala de Vară de la Sighet. ştiu cu siguranţă că tot ce s-a întâmplat aici mi-a influenţat decisiv viziunile”.

Ruxandra Neacşu, Liceul de Muzică “George Enescu”, Bucureşti:

“Sunt oameni care preferă să arunce în Necunoscut cheia porţii spre Trecut… Se lasa dominaţi de indiferentă sau prefera aparenta “lipsa” de memorie a unui timp nefast, compromiţător. După aproape douăzeci de ani de la Revoluţie, continua să fie ascunse numeroase evenimente din perioada represiunii comuniste. Memorialul de la Sighet încearcă să reconstituie paşii celor care au făcut pierdută Cheia. Cu trecerea timpului, se deschide lacătul, putem păşi într-un alt spaţiu, iar Neştiutul începe a se revela. şcoala de Vară ne-a permis să urmăm acest drum şi ne-a oferit şansa de a simţi puterea adevărului asupra propriei conştiinţe. Nimic nu este mai presus decât cunoaşterea întrutotul a realităţii trecute, pentru că suntem “sculptaţi” de mâna strămoşilor, iar noi, la rândul nostru, avem obligaţia morală de a ne forma urmaşii. Memoria este trecut, trecutul este istorie, iar istoria trebuie să fie întotdeauna adevăr”.

Daniela Mantarau, Colegiul National “B. P. Haşdeu”, Buzău:
“Un tărâm necunoscut pentru mine, până la 9 iulie 2007, şcoala de la Sighet mi-a survenit ca o propagare a unei memorii colective în propria-mi conştiinţa, ca o intimidare a tuturor simţurilor mele interioare, ca o sensibilizare extremă a propriului suflet scăldat până atunci în indiferenţă. Astfel, şcoala de Vară de la Sighet a ajutat la mântuirea sufletului meu! Dorinţa de răzbunare a predecesorilor noştri întemniţaţi, morţi sau umiliţi, precum şi dorinţa de libertate, a unei conduceri corecte şi democrate – toate acestea le-am simţit intensificându-mi-se în spirit. în acest sens, prin cuvânt, am reuşit să răspundem cu toţii laolaltă la întrebarea “Ce-ţi dorim noi ţie, dulce românie?”, elucidând toate misterele doar într-o încăpere iluminată de viziuni raţionaliste şi de amintiri fulgerătoare, crunte. Emoţiile doamnei Ana Blandiana în fata frumosului, radicalismul şi diplomaţia lui Stephane Courtois, tremurul spiritual al lui Nicu Ioniţă şi alte voci triumfătoare, fiecare cu propria maniera de a trăi istoria, m-au făcut să resimt efectul unei voinţe arzătoare, manifestară în diferite forme, de democratizare totală a mentalităţilor. Colectivul şcolii de Vară constituie împreună cu cadrul Memorialului, un mini-univers aflat în continuă extindere, un arbore pe cale să dea roade, un adolescent aflat pe drumul maturităţii… Astfel, Necunoscutul m-a aşteptat şi m-a întâmpinat iar mai apoi m-a încântat. Să încercăm să scăpăm cu toţii de poluarea prafului comunist!”

Raluca Enescu, Colegiul National “Spiru Haret”, Bucureşti:

“Şase seara. Stau în sala de conferinţe a Memorialului de la Sighet. Port blugi şi pantofi cu paiete şi mă gândesc insistent că am nevoie de o coca-cola. Am citit cândva ca un sportiv – fotbalist, parcă – a fost la un pas de a fi arestat pentru că încercase să aducă în ţară, dintr-o deplasare, o sticlă de “băutura imperialista”. Stau în sală şi iau notiţe. Vorbitorul din faţa mea spune ceva despre Soljeniţân – mă gândesc să-l citesc şi eu zilele astea. Soljeniţân şi atâţia – atâţia ca el! – nu au avut voie să-şi publice operele. Pentru cine gândea? Pentru cine scria? Oare ştia, în sinea lui, că va veni un timp cândva fi şi el ascultat? Probabil da, într-un fel. şi el, şi Paul Goma şi disidenţii care scriau samizdat… Cineva îmi vorbeşte despre istoria ţării noastre. Despre falsificarea alegerilor care i-au adus pe comunişti la putere, despe fenomenul Piteşti şi despre munca forţată la Canal. Mi-au povestit cândva ai mei despre cum se făcea istorie pe vremuri: ştiai numai ce voiau ei să ştii. Credeai numai ce voiau ei să crezi. Armata Roşie salvatoare a eliberat românia şi aşa mai departe; trebuia să crezi asta necondiţionat, fără să pui întrebări. Stau în clădirea Memorialului de la Sighet. Aici a fost închiso
are pentru deţinuţi politici. Aici au murit oameni. Oameni adevăraţi. Oare a contat asta? Torţionarii ar fi făcut orice să te facă să crezi că nu. Eu pot să port blugi, să-l citesc pe Soljeniţân şi să fac cercetare istorică. Gândesc. Pun întrebări. Sunt liberă. şi cât de mult, datorită celor care nu au fost!”

Edith Tata, Colegiul National “Vasile Alecsandri”, Bacău:

“Opusul păcatului nu este virtutea, ci libertatea” – Nicolae Steinhardt. Timp de şapte zile m-am convins încă o dată că libertatea este cel mai important lucru: nu eşti om dacă nu eşti liber şi nu eşti liber dacă nu eşti om. Paradoxal – sau poate nu chiar atât – acest lucru s-a petrecut într-o închisoare. Mă rog, fosta închisoare comunistă, acum muzeu: Memorialul Sighet. A fost primul meu “an” la şcoala de Vară. Ca oricărui boboc, naiv, aşteptările mi s-au dovedit greşite. Conferinţele nu au avut structură la care mă aşteptam, programul nu a fost la fel de lejer şi scurt pe cât mă aşteptam şi am rezistat la nouă ore de conferinţe pe zi mai bine decât mă aşteptam. Am văzut personalităţi cât pentru toată viaţa de până acum şi am aplaudat cât pentru toată viaţa de acum înainte. Am ascultat şi am învăţat – nu cât pentru toată viaţa, ci pentru o săptămână (plină). N-am avut nicio clipă senzaţia că stau degeaba, aşa cum mi se întâmpla adesea la scoala-scoala. Europa Liberă, Polonia, lustraţia, arhive CIA, STASI şi KGB, foşti deţinuţi, filme interzise, orori ale închisorii, toate erau interesante şi necunoscute. (Bineînţeles, comparativ cu câte mai sunt de cunoscut, mai sunt şi acum, dar drumul către adevăr, deci către libertate, l-am început). Îmi place, deci, să cred că am meritat cu toţii locul aici şi că am făcut cinste ocaziei care ne-a fost oferită. Pentru această ocazie, pentru lucrurile pe care le-am aflat, pentru ochii care ni s-au deschis, pentru lucrurile pe care încă le avem de aflat – pentru acestea a meritat din plin să venim aici – iar în ce mă priveşte, pentru acestea probabil am să vin şi la anul. Până atunci, vă urez libertate în gânduri şi fapte!”

Alexandra-Mădălina Iosif, Colegiul Naţional “Mihai Viteazul”, Slobozia:

“Ar fi un sacrilegiu să vorbesc în doar câteva rânduri despre ceea ce înseamnă şcoala de Vară de la Sighet… Un sacrilegiu în faţa unui destin al unei întregi generaţii, sanctificat cu tributul unor morţi nevinovate. E realitatea unei istorii ce renaşte an de an într-un fost spaţiu al terorii, devenit loc de pelerinaj, în care suntem obligaţi să ne închinăm măcar o dată în viaţă. Voi încerca să redau doar câteva scurte impresii legate de Memorialul de la Sighet. Vorbisem deja cu câţiva deţinuţi politici şi mă simţeam prea mică în faţa unor caractere atât de puternice încât să se împotrivească în faţa unui întreg sistem. Mă vedeam în faţa unor mituri, mult prea ancorată în profanul cotidian pentru a avea dreptul să acced la această lume. Mi-am făcut curaj în urmă cu un an, cândam scris primul eseu pentru şcoala de Vară. Emoţia momentului în care am deschis plicul prin care mi se confirma că am fost acceptată este unul dintre acele puţine momente incredibile pe care le trăieşti într-o viaţă. De atunci a trecut un an. Pentru a doua oară am avut în faţa mea personalităţi culturale (e de ajuns să precizez nume ca Andrei Pleşu, Romulus Rusan, Sorin Alexandrescu, Alexandru Zub, Stephane Courtois, Dennis Deletant şi alţii), care mă fac să sper la salvarea din această existenţă mercantila a secolului XXI. Nu mi-aş fi imaginat că voi putea vorbi vreodată cu Ana Blandiana, un suflet divin pe care îl descoperisem până acum doar prin versurile sale. Deşi programul a fost unul dens, nu pot să nu rămân fascinată de fiecare prelegere, toate subiectele fiind de un interes vital pentru mine, în contextul în care doar printr-o înţelegere optimă a trecutului şi o asumare a sa vom putea trăi prezentul împăcaţi cu noi înşine, chiar dacă străpunşi de suferinţa celor care au luptat pentru democraţie. Se încheie o săptămână de experienţe cultural-istorice care m-au schimbat cu siguranţă. Am descoperit o altă perspectivă a ceea ce obişnuim să numim “trecut” sau “istorie”, ca pe un timp încheiat pe care îl lăsăm undeva în urmă, fără a mai întoarce privirea înapoi. M-am întors la ceea ce a fost şi continuă să existe în memoria colectivă, am simţit fiorul detenţiei, al suferinţei, pentru a mă transformă într-o Pasăre Phoenix a democraţiei, pentru a renaşte din cenuşa valorilor, a drepturilor şi a libertăţilor, incendiate cândva de ideologia comunista. Am trăit cu adevărat “şcoala memoriei”, într-o încercare continua de împlinire spirituală”.

Mădălina Guzun, Colegiul National “I. L. Caragiale”, Ploieşti:

“Privită din afară, şcoala de Vară de la Sighet este o incredibilă oportunitate pentru tânăra generaţie de a cunoaşte opresiunea comunista şi consecinţele ei. Pentru mine, însă, zilele petrecute aici au însemnat cu mult mai mult de atât. Atmosfera de la Sighet, creată atât de ţinerea cursurilor în incinta Memorialului, cât şi de oamenii prezenţi, reprezintă cadrul perfect pentru însuşirea unei educaţii ce transcende graniţele informării ştiinţifice. Aici se împărtăşesc experienţe, se reconstituie o ierarhie pertinenta a valorilor, se conturează personalităţi. şi cel mai important, aici se spune adevărul. şcoala de Vară mi-a arătat că este posibil că trauma comunista şi post-comunista a româniei să fie tratată deschis, fără teama de realităţi incomode. Iar cum o societate nu se poate stabiliza decât prin cunoaşterea propriului trecut, consider că atitudinea promovată aici este un pas esenţial către o democraţie eliberată de spectrele neocomunismului. Tocmai de aceea, voi fi întotdeauna mândră că am avut şansa de a cunoaşte Sighetul”.

Aldine, România Liberă, 28 iulie 2007, www.romanialibera.ro