Onoarea pierdută a stângii europene
Acesta a fost titlul comunicării lui Stephane Courtois, coordonatorul celebrei “Cărţi negre a comunismului” şi rectorul şcolii de Vară de la Sighet, din care citam: “Pe 25 ianuarie, anul trecut, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a examinat o Rezoluţie şi o Recomandare referitoare la condamnarea crimelor regimurilor comuniste totalitare. Această şedinţă a fost precedată de o îndelungă activitate pregătitoare a unui grup de 28 de parlamentari, din care: 16 venind din ţări care cunoscuseră regimuri comuniste şi 12 din Europa Occidentală. La 14 decembrie 2004, se face la Paris o audiere specială a Consiliului Europei asupra acestei teme, cu patru experţi: binecunoscutul disident rus Vladimir Bukovski, doi universitari – eston şi polonez -, şi eu însumi, coordonator al “Cărţii negre a comunismului”, ceea ce va duce la o dezbatere serioasă, aprofundata,a discuţiilor. în sfârşit, raportorul, deputatul suedez Goran Lindblad, a fost în Bulgaria, pentru a se informa, apoi în Estonia şi în Rusia, în 2005. Raportul, pe care l-a prezentat pe 15 decembrie 2005, era deci rezultatul unei munci foarte serioase. Dl Lindblad atrage acolo atenţia asupra faptului că marele public e foarte puţin conştient de crimele comise de regimurile comuniste şi propune Consiliului Europei adoptarea unei declaraţii oficiale de condamnare a acestor crime. în proiectul Rezoluţiei, subliniază că acestea nu au fost condamnate de către comunitatea internaţionala, cum a fost cazul pentru oribilele crime comise de nazişti. Preciza că aceste crime au fost “justificate” în numele teoriei luptei de clasă şi al principiului dictaturii proletariatului. Invita toate părţile, comuniste sau postcomuniste, care nu au făcut-o încă, să reexamineze istoria comunismului şi propriul trecut, să ia net distanţa în raport cu crimele comise de către aceste regimuri şi să le condamne fără echivoc. în sfârşit, spera ca aceasta rezoluţie să încurajeze istoricii lumii întregi să îşi continue cercetările pentru a stabili şi a verifica obiectiv desfăşurarea faptelor. Cum Consiliul nu dispune de putere legislativă, cu atât mai puţin executivă, această Rezoluţie, foarte moderată, chema deci la o simplă condamnare morală. şi totuşi, ea a dezlănţuit furia partidelor comuniste şi post-comuniste europene. Să-i califici negaţionişti pe cei care se încăpăţânează să stabilească realitatea crimelor comunismului, iată genul de amalgam care reaminteşte cele mai frumoase clipe ale stalinismului triumfător. Genocidul evreilor din Europa nu a fost mai “excepţional” decât exterminarea prin foamete organizată a milioane de ţărani ucraineni, de către Stalin în 1932-1933, sau asasinarea populaţiei cambogiene de către khmerii roşii, din 1975-1978. Încercarea de a stabili, cum o face Partidul Comunist Francez (PCF), un clasament al ororii şi o concurenţă a victimelor cu singurul scop de a supravieţui nu e pur şi simplu un semn al unui partid democratic. Se pare că, în inconştientul comuniştilor francezi, ponderea complicităţii morale şi politice cu totalitarismul sovietic continua să fie mare. Tot tapajul făcut făcut de comunişti contra Rezoluţiei – inclusiv o manifestaţie în fata sediului Consiliului Europei, în ziua dezbaterii – s-a regăsit în discuţii. Cât despre reprezentantul grupului socialist, el a cerut că textul să fie retrimis comisiei, sub pretextul că “condamnând o ideologie, se condamnă idealiştii care s-au bătut pentru libertate”. Dar opozantul cel mai fervent a fost deputatul rus Ziuganov, vorbind în numele a 73 post-comunisti “care reprezintă muncitorii care n-au posibilitatea să-şi spună părerea”. Or, Ziuganov nu este altul decât şeful post-comunistilor ruşi, succesor în linie directă al lui Lenin, Stalin, Brejnev, Andropov şi alţii. Se poate închipui că, la 17 ani după terminarea celui de-al doilea război mondial, ca un şef neo-nazist să fi putut, în faţa Consiliului Europei, să conteste o rezoluţie condamnând crimele nazismului? După o astfel de dezbatere, rezultatul votului nu a fost deloc surprinzător: 99 pentru, 42 contra, 12 abţineri. Ca o treime din deputaţi s-a pronunţat contra simplei condamnări a regimurilor comuniste, iată ceva ce spune multe despre persistenta influentei acetei ideologii totalitare şi a reţelelor care o susţin. Pentru a fi adoptată o asemenea Recomandare, trebuia să întrunească 2/3 din voturi. în această problemă, socialiştii au susţinut clar comuniştii şi “post-comunistii”, pentru a obţine acest rezultat dezonorant nu doar stanga europeană ci întreaga Europă. Cât despre arhivele regimurilor comuniste ale Europei de Est, situaţia lor este diferită; relativ deschise acolo unde ieşirea din comunism s-a făcut printr-o revoluţie anticomunistă. Pentru istorici este iresponsabil să lase opinia publică franceza să creadă că arhivele comunismului sunt perfect accesibile în ex-“democraţiile populare” şi în ex-URSS, fără a vorbi despre ţările în care comunismul este încă la putere, şi că am avea de-acum cifre exacte ale bilanţului crimelor comuniste. O muncă de mai multe decenii va fi încă indispensabila, înainte de a avea sub ochi un tablou complet şi fiabil. S-a înţeles că votul Rezoluţiei Consiliului Europei nu e decât un prim pas pe lungul şi durerosul drum care va duce la o conştientizare generală a tragediei care a fost comunismul la putere, în special pe continentul european. Este urgent ca acest negativism, care instrumentalizeaza o hipermnezie a crimelor naziste şi o amnezie a crimelor comuniste, întreţinute de diferite reţele, să dispară. Este evident că stanga non-comunista revine asupra orbirii, a complezentei, alături de cei care sunt încă ai ei, din punct de vedere al “partenerilor” comunişti. Trebuie să o împiedicăm, fie şi doar pentru memoria nenumăratelor victime anonime, care au dispărut în temniţe şi gulaguri. Trebuie, dacă nu vrem că Uniunea Europeană să se transforme într-o fractură a memoriei europene şi să dea fructe amare!”
un articol de Adrian Bucurescu
apărut în “România Liberă”, suplimentul Aldine din 28 iulie 2007, www.romanialibera.ro
